Consumerismul ''ne-a răpit Crăciunul'', deplânge papa Francisc

J.P.
Internaţional / 20 decembrie 2020

Consumerismul ''ne-a răpit Crăciunul'', deplânge papa Francisc

Papa Francisc a deplâns duminică consumerismul care ne-a "răpit Crăciunul" şi a făcut apel creştinilor, cu prilejul rugăciunii duminicale Angelus pe care a oficiat-o în faţa pieţei Sf.Petru, să profite de aceste zile de sărbători pentru a-i ajuta pe cei nevoiaşi, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"În aceste vremuri dificile, în loc să ne plângem de ceea ce pandemia ne împiedică să realizăm, să facem ceva pentru cei care au mai puţin. Nu al nu ştiu câtelea cadou pentru noi sau pentru prietenii noştri, ci pentru un nevoiaş la care nimeni nu se gândeşte", a spus papa de la fereastra Palatului Apostolic.

"Să nu ne lăsăm pradă consumismului, de ideea că trebuie să cumpărăm cadouri, de această frenezie de a face lucrurile. Ceea ce contează este Iisus. Consumerismul, fraţi şi surori, ne-a sechestrat Crăciunul", a deplâns papa Francisc.

După rugăciunea Angelus, pronunţată în faţa mulţimii de credincioşi care îl ascultau în Sf. Petru, papa i-a reamintit pe marinarii din întreaga lume care sunt blocaţi pe navele lor şi care nu se pot întoarce acasă din cauza pandemiei.

Pandemia de coronavirus a făcut ravagii mai ales în problema lucrătorilor maritimi, mulţi dintre ei - se estimează că aproape 400.000 de angajaţi ai marinei, a reamintit papa - sunt blocaţi pe navele lor, dincolo de limita contractelor şi nu se pot întoarce acasă.

De aceea, el a cerut guvernelor "să facă tot posibilul pentru ca ei să se poată întoarce acasă la cei dragi".

Papa Francisc va începe joi slujbele de Crăciun, cu sfânta liturghie din noaptea de Ajun, tradiţional nocturnă dar care anul acesta a fost devansată la ora 19:30 (18:30 GMT), pentru a respecta interdicţia de circulaţie impusă în Italia începând cu ora 22:00.

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2473
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5595
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6420
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1332
Gram de aur (XAU)Gram de aur594.6297

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb