Luna iunie 2026 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată în Europa de Vest, potrivit raportului lunar publicat de Copernicus, serviciul european de monitorizare a climei. Datele vin în contextul în care continentul se confruntă cu valuri de căldură tot mai frecvente şi mai intense, pe fondul schimbărilor climatice, relatează AFP. Raportul este publicat în timpul celui de-al treilea episod de caniculă care afectează Europa în acest an, după valul extrem din iunie, care a stabilit numeroase recorduri, şi cel neobişnuit de timpuriu din luna mai. Potrivit Copernicus, temperatura medie în Europa de Vest a ajuns în iunie la 20,74 grade Celsius, cu peste trei grade peste media perioadei 1991-2020, depăşind precedentul record stabilit în iunie 2025. La nivel global, iunie 2026 a fost a doua cea mai caldă lună iunie înregistrată vreodată, aceeaşi poziţie fiind ocupată şi la nivelul întregii Europe. Potrivit serviciului european, încălzirea globală provocată de activitatea umană continuă să influenţeze evoluţia temperaturilor. În ultimele zile, mai multe state europene au raportat noi recorduri climatice. Spania a înregistrat cea mai călduroasă primă jumătate de an din istoria măsurătorilor meteorologice, iar Franţa a consemnat cea mai caldă lună iunie.
• Temperaturi record şi în oceane
Raportul arată că şi oceanele au înregistrat cele mai ridicate temperaturi măsurate vreodată pentru luna iunie, pe fondul formării fenomenului El Niño, care se dezvoltă în Pacificul tropical şi ar putea deveni mai intens în lunile următoare. „Schimbările climatice trec de la statutul de problemă viitoare, abstractă şi statistică, la o realitate concretă, care afectează viaţa de zi cu zi”, a declarat pentru AFP Samantha Burgess, responsabil strategic pentru climă în cadrul Centrului European pentru Prognoze Meteorologice pe Termen Mediu (ECMWF), instituţia care administrează Copernicus.
Potrivit acesteia, Europa se încălzeşte într-un ritm mai rapid decât media globală, una dintre explicaţii fiind modificările din circulaţia atmosferică. „Aceste schimbări indică faptul că astfel de episoade vor deveni mai frecvente. Vom avea mai multe valuri de căldură, mai intense, mai îndelungate şi care vor afecta suprafeţe tot mai mari”, a avertizat Burgess, reiterând necesitatea reducerii rapide a emisiilor de gaze cu efect de seră. La nivel mondial, temperatura medie din iunie a fost cu 1,39 grade Celsius peste nivelul estimat pentru perioada preindustrială (1850-1900), potrivit Copernicus.
• Valul de căldură a avut efecte majore asupra sănătăţii şi mediului
Luna iunie a fost marcată în Europa de instalarea unui „dom de căldură”, un sistem persistent de înaltă presiune care a favorizat temperaturi extreme timp de mai multe zile.
Copernicus arată că valul de căldură a avut efecte importante asupra sănătăţii populaţiei, fiind asociat cu mii de decese, în special în Franţa, Spania şi Belgia. Potrivit unei analize AFP, aproximativ 410 milioane de europeni, adică peste două treimi din populaţia continentului, au fost expuşi în perioada 15-30 iunie la temperaturi de peste 35 de grade Celsius. În acelaşi timp, Marea Mediterană a înregistrat un nou record al temperaturii apei, iar zone extinse de pe coasta atlantică au fost afectate de un val de căldură marină, cu efecte asupra ecosistemelor. Seceta a favorizat izbucnirea şi extinderea incendiilor de vegetaţie în Peninsula Iberică şi în sudul Franţei, iar efectele s-au resimţit şi în pescuit şi în alte sectoare economice, potrivit Copernicus. La rândul său, reţeaua internaţională de climatologi World Weather Attribution a apreciat luna trecută că episodul de caniculă din iunie a fost cel mai intens înregistrat vreodată în Europa. Potrivit cercetătorilor, un astfel de eveniment ar fi fost practic imposibil în absenţa schimbărilor climatice generate de activitatea umană. Ei estimează că, în condiţiile climatice din 2003, temperaturile ar fi fost cu aproximativ două grade Celsius mai scăzute.




















































Opinia Cititorului