Corecţii uşoare pentru indicii Bursei

F.A
Piaţa de Capital / 4 februarie 2010

Evoluţiile nehotărâte din pieţele externe şi absenţa unor ştiri importante în plan local au adus corecţiile pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), dar acestea erau de mică amploare după primele minute de tranzacţionare ale şedinţei de astăzi, de până la 0,32% pentru indicele sectorului energetic (BET-NG), informează NewsIn.

Cele mai lichide 10 titluri, ale căror evoluţie este reflectată de indicele BET, s-au depreciat după primele 10 minute de tranzacţionare cu 0,12%, indicele coborând la nivelul de 5.123,86 puncte. De asemenea, şi piaţa pe ansamblu a scăzut, cu 0,15%, astfel încât indicele BET-C a ajuns la 3.017,72 puncte.

O depreciere mai însemnată a fost notată, însă, de acţiunile SIF, cu 0,24%, iar ndicele BET-FI a coborât sub nivelul de 30.000 puncte, pe care îl câştigase în sesiunea precedentă. Indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, suferea un declin de 0,21%, până la 10.473,20 puncte.

Tendinţa descendentă s-a reflectat şi în indicele extins al pieţei, BET-XT, care pierdea 0,22%, până la 526,65 puncte, în timp ce indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, scădea cel mai mult - cu 0,32% - la 658,86 puncte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2460
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5503
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6318
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1231
Gram de aur (XAU)Gram de aur593.4384

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb