Corecţiile au revenit pe derivatele SIF de la Sibex, în ton cu evoluţia negativă din piaţa la vedere

F.A.
Piaţa de Capital / 12 ianuarie 2010

Derivatele pe acţiuni SIF jucate pe Bursa din Sibiu (Sibex) au suferit corecţii uşoare în şedinţa de tranzacţionare de azi, în linie cu evoluţia pieţei la vedere, iar lichiditatea s-a comprimat uşor, la 7,55 milioane lei, din încheierea a 4.759 de contracte.

În sesiunea precedentă, investitorii încheiaseră 6.000 de contracte, în valoare de 10 milioane lei. Derivatele pe acţiuni SIF Oltenia (DESIF5) au atras azi 4.380 de contracte.

DESIF5 cu scadenţa în martie au stagnat la cotaţia 1,4450 lei, în timp ce pentru iunie s-au depreciat cu 0,0203 lei, la 1,4601 lei. Pentru septembrie, derivativele DESIF5 au fost cotate la 1,4829 lei, în scădere cu 0,0111 lei faţă de şedinţa precedentă. De asemenea, pentru cea mai îndepărtată scadenţă (decembrie) DESIF5 au încheiat şedinţa la cotaţia de 1,5353 lei, cu 0,0192 lei mai puţin faţă de ultima estimare.

Pe derivatele având ca suport activ cursul euro-leu au fost încheiate 289 de contracte la termen. Moneda unică europeană a fost cotată pentru scadenţa martie la 4,1910 lei, în creştere cu 0,0029 lei faţă de şedinţa precedentă, în timp ce pentru iunie a fost cotată la 4,2460 lei, cu 0,0057 lei mai puţin faţă de ultima estimare. Totodată, euro este cotat pentru septembrie la 4,2907 lei, în depreciere cu 0,0018 lei. Pentru decembrie, în schimb, euro s-a ieftinit mai agresiv, cu 0,0386 lei, până la 4,35 lei, precizează NewsIn.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0629
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3681
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4137
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8714
Gram de aur (XAU)Gram de aur474.4798

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb