Corina Creţu în vizită la Beijing

A.M.
Politică / 14 iulie 2018

Corina Creţu(sursa foto:Twiiter)

Corina Creţu(sursa foto:Twiiter)

Comisarul european pentru politica regională Corina Creţu va efectua o vizită oficială în Republica Populară Chineză, în perioada 16 - 19 iulie 2018, informează Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

"Vizita mea în China este un simbol al cooperării noastre excelente în domeniul politicii de dezvoltare regională şi urbană din ultimii 12 ani. În cadrul programului nostru de cooperare urbană internaţională, oraşele europene şi chineze au făcut schimb de bune practici şi au dezvoltat soluţii pentru gestionarea provocărilor comune din domeniul urbanizării, o dovadă a angajamentului şi eforturilor serioase depuse de ambele părţi", a declarat oficialul european.

Luni, 16 iulie, la Beijing, comisarul Corina Creţu va participa la dialogul la nivel înalt UE-China în domeniul politicii regionale, împreună cu Lin Nianxiu, vicepreşedinte al Comisiei Naţionale pentru Dezvoltare şi Reformă (CNDR) din Republica Populară Chineza, relatează Agerpres.

Cu această ocazie, în cadrul programului de cooperare urbană internaţională, reprezentanţii mai multor oraşe chineze şi europene vor semna o serie de declaraţii comune, astfel: Kunming şi Granada (Spania), Haikou şi Nisa (Franţa), Yantai şi Roma (Italia), Liuzhou şi Barnsley (Marea Britanie) şi Weinan şi Reggio Emilia (Italia), conform surselor citate.

"Dialogul cu China pe tema politicii regionale a fost lansat în anul 2006. De atunci şi până în prezent, reprezentanţii celor două părţi au avut o serie de reuniuni anuale la nivel înalt şi au agreat declaraţii comune asupra priorităţilor de cooperare", menţionează Reprezentanţa CE în România.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb