Cornel Feruţă, reprezentantul permanent al României la ONU, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcţia de consilier al preşedintelui Adunării Generale privind reforma organizaţiei, informează Ministerul Afacerilor Externe.
În cadrul acestui rol, Cornel Feruţă, reprezentantul permanent al României la ONU, facilitează dialogul pe care Khalilur Rahman, ministrul de Externe al Bangladeshului şi preşedintele celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale, îl poartă cu statele membre şi cu partenerii implicaţi în creşterea eficienţei structurilor internaţionale, transmite sursa citată.
Decizia de desemnare reflectă activitatea diplomaţiei române în procesele dedicate adaptării instituţionale a forului mondial şi susţinerea acordată cooperării multilaterale, conform autorităţii.
























































Opinia Cititorului