Cotaţii BVB

F.A.
Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2008

Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat reduceri uşoarer în debutul şedinţei tranzacţionare de azi, exceptând indicele reprezentativ al societăţilor de investiţii financiare (SIF), care urca cu 2,18%, pe o lichiditate foarte slabă.

În debutul şedinţei de vineri, lichiditatea pieţei reglementate a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) scăzuse de peste două ori, la 527.329 lei (136.684 euro), comparativ cu nivelul consemnat la începutul şedinţei precedente, de 1,37 milioane lei (360.700 euro).

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, scădea cu 0,09%, până la 2.984,94 puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, cobora cu 0,69%, până la 2.167,37 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), câştiga 2,18%, până la 14.843,52 puncte. Valoarea indicelui ROTX, jucat la Bursa din Viena, nu era încă actualizată, fiind afişată cea din ziua precedentă, de 6.858,39 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, urca cu 0,51%, până la 295,68 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, creştea cu 0,33%, până la 367,08 puncte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb