Credit Europe Bank a semnat o convenţie tripartită pentru creditarea fermierilor

F. A.
Bănci-Asigurări / 25 februarie 2009

Credit Europe Bank a semnat o convenţie tripartită cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) în vederea acordării de credite fermierilor care vor beneficia de Schema de Sprijin pe Suprafaţă, se arată într-un comunicat al Credit Europe Bank.

În urma semnării acordului tripartit, APIA va certifica suprafeţele pentru care se vor primi subvenţiile, Credit Europe Bank va acorda, în condiţii avantajoase, un credit reprezentând maxim 70% din valoarea acestor subvenţii, iar FGCR va garanta 50% din suma creditului.

"Prin noua convenţie, Credit Europe Bank doreşte să sprijine agricultorii care au nevoie de bani pentru lucrările agricole de primăvară şi care nu pot aştepta încasarea subvenţiilor din lunile mai - iunie", a declarat Mustafa Cavusoglu, director marketing IMM, Credit Europe Bank.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7518
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8128
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4050
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.3179

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb