Credit Suisse Group AG intenţionează să reducă cu 55% primele pentru bancherii diviziei de investiţii, după deprecierile de active de 31,6 miliarde dolari înregistrate de banca elveţiană, conform unor surse citate de Bloomberg.
Marc Dosch, purtător de cuvânt al Credit Suisse, a refuzat să comenteze aceste informaţii.
Banca elveţiană UBS, Deutsche Bank şi alte bănci importante au anunţat reducerea primelor după ce sectorul bancar a înregistrat pierderi de o mie de miliarde dolari şi deprecieri de active.
Bancherii din diviziile de investiţii obţin un salariu mediu de aproximativ 85.000 lire sterline (120.000 dolari), în timp ce majoritatea directorilor câştigă aproximativ 125.000 lire sterline, susţine Jason Kennedy, preşedintele agenţiei de recrutare Kennedy Associates din Londra.
În decembrie 2008 s-a anunţat că preşedintele Consiliului de Administraţie, preşedintele director general al grupului şi directorul diviziei de Investment Banking nu vor primi o remuneraţie variabilă pentru 2008, în condiţiile în care Credit Suisse a înregistrat pierderi nete de 5,2 miliarde franci în 2008.
Grav lovită de actuala criză financiară internaţională, Credit Suisse a făcut apel la sectorul privat pentru consolidarea capitalului, spre deosebire de rivala UBS, cea mai mare bancă din Elveţia, care a acceptat un plan public de recapitalizare.
















































