Creşterea PIB s-ar putea situa în primul trimestru sub unu la sută

F.A
Macroeconomie / 6 februarie 2009

Creşterea reală a Prodului Intern Brut s-ar putea situa, în primul trimestru al acestui an, sub nivelul de unu la sută, dar, pentru anul 2009, cadrul macroeconomic previzionează un PIB în creştere, în termeni reali, cu 2,5 la sută faţă de 2008, conform unui comunicat al ministerului Finanţelor Publice.

Executivul a aprobat joi forma finală a Legii Bugetului de Stat pentru anul 2009 şi Legea Bugetului Asigurărilor sociale de stat pentru anul 2009.

Conform comunicatului MEF, obiectivele politicii bugetare în anul 2009 sunt consolidarea bugetară până la un deficit bugetar de 2 la sută din PIB prin restructurarea cheltuielilor publice în sensul diminuării cheltuielilor curente de administrare, alocarea cu prioritate a resurselor către proiecte cu efect multiplicator în economie ca principal mijloc de limitare şi de compensare a reducerii activităţii din sectorul privat, prin care să se evite intrarea în recesiune economică şi respectarea Regulii de Aur a finanţelor publice: deficitul nu finanţează decât investiţii publice, iar veniturile curente finanţează cheltuielile curente.

De asemenea, se mai are în vedere asigurarea sustenabilităţii datoriei publice interne şi utilizarea datoriei publice externe ca sursă de creştere economică şi un caracter multianual al bugetului în acord cu un cadru credibil de cheltuieli pe termen mediu care prevede ajustarea deficitului bugetului general consolidat către o ţintă de unu la sută din PIB până în anul 2012.

Pentru anul 2009 prioritare sunt investiţiile majore în infrastructura de transport, mediu, dezvoltare regională, educaţie şi sănătate, precum şi asigurarea fondurilor pentru cheltuieli de tip structural: pensii, asistenţă socială, contribuţia la bugetul Uniunii Europene şi cofinanţarea programelor şi proiectelor finanţate din fonduri comunitare.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3368
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7430
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7558
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3228
Gram de aur (XAU)Gram de aur637.7784

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb