Criza economică amână construcţia oleoductului Burgas-Alexandropolis

F.A.
Internaţional / 12 februarie 2009

Construcţia oleoductului Burgas-Alexandropolis va începe cu un an mai târziu decât era planificat, din cauza crizei economice, relatează presa rusă, citată de Sofia News Agency.

Lucrările la oleoduct urmau să înceapă în octombrie 2009, iar conducta urma să fie dată în folosinţă în 2011.

Însă un reprezentant al companiei ruse Transneft, citat de Interfax, a anunţat că lucrările de construcţie vor fi amânate pentru anul 2010, ceea ce amână cu un an şi data la care va fi dat în folosinţă conducta.

Bulgaria, Rusia şi Grecia au încheiat în martie 2007 la Atena un acord pentru construcţia acestei conducte de petrol, care va traversa 150 de kilometri din teritoriul bulgar şi aparţine în proporţie de 51% părţii ruse.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb