CSA a decis deschiderea procedurii de redresare financiară a KD Life Asigurări

F.A.
Bănci-Asigurări / 10 februarie 2009

Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) a decis deschiderea procedurii de redresare financiară, pe bază de plan de redresare financiară, la societatea de asigurare KD Life Asigurări, în scopul promovării stabilităţii activităţii de asigurare şi al apărării drepturilor asiguraţilor, informează un comunicat CSA.

Potrivit acestei decizii, comunicată deja societăţii, Consiliul de Administraţie al KD Life Asigurări are obligaţia ca, în termen de maxim 20 de zile de la data primirii deciziei, să întocmească şi să depună la CSA un plan de redresare.

Măsura dispusă de Consiliul CSA nu are implicaţii asupra activităţii comerciale desfăşurate de societate - contractele de asigurare în valabilitate urmând a se derula în condiţii normale, ci este menită să contribuie la redresarea financiară a societăţii de asigurare KD Life Asigurări, astfel încât toate drepturile asiguraţilor să fie protejate corespunzător.

Autoritatea de supraveghere în domeniul asigurărilor a luat această decizie în conformitate cu prevederile Legii nr. 503/2004, întrucât marja disponibilă a societăţii, la data de 30 noiembrie 2008, precum şi la 31 decembrie 2008, era sub valoarea minimă prevăzută de legislaţia în vigoare pentru fondul de siguranţă, respectiv de echivalentul în lei a 3,2 milioane de euro.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8521
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.8475

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
le-chateau.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb