Curtea de Apel a suspendat decizia de Guvern privind reorganizarea MFP

A.P.
Politică / 24 iunie 2020

Curtea de Apel a suspendat decizia de Guvern privind reorganizarea MFP

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti au suspendat, miercuri, hotărârea de Guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice, prin care era desfiinţată Direcţia Generală Juridică, care era înlocuită cu două noi structuri, conform Agerpres.ro.

Judecătorii au admis o cerere depusă în instanţă de Ciprian Sebastian Badea, şeful Direcţiei Generale Juridice din cadrul Ministerului de Finanţe.

"Admite în parte cererea. Dispune suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 380/2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408/18.05.2020, în ceea ce priveşte Art. I pct. 3 - Anexă, referitor la desfiinţarea Direcţiei Generale Juridice şi înlocuirea acestei structuri cu două noi structuri - Direcţia Juridic şi Reglementare şi Direcţia Contencios, până la pronunţarea instanţei de fond. Respinge cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului ca neîntemeiată. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 4.020 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se depune la Curtea de Apel Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.06.2020", se arată în decizia instanţei.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb