Curtea de Apel Bucureşti va judeca vineri, 23 octombrie 2026, de la ora 9:00, contestaţia depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului Bucureşti de înlocuire a arestului preventiv al lui Călin Georgescu cu măsura arestului la domiciliu, transmite Agerpres.
Potrivit unui anunţ publicat pe pagina de Facebook a lui Georgescu, încheierea motivată a Tribunalului Bucureşti a fost primită oficial luni, iar dosarul a fost înaintat Curţii de Apel pentru soluţionarea contestaţiei. Până la pronunţarea unei decizii, măsura arestării preventive rămâne în vigoare.
Pe 13 octombrie, judecătorul Vlad Andriescu de la Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui Georgescu de înlocuire a arestului preventiv cu arestul la domiciliu, iar decizia a fost contestată de procurorii DIICOT, informează agenţia de presă.
În motivarea hotărârii, judecătorul a invocat circumstanţele personale ale lui Georgescu, menţionând că acesta nu are antecedente penale, este integrat în societate, are un domiciliu stabil, este căsătorit şi are doi copii minori, magistratul a apreciat că desfăşurarea procesului penal nu ar fi afectată de plasarea sa în arest la domiciliu, conform Agerpres.
De asemenea, judecătorul a arătat că Georgescu şi-ar fi respectat obligaţiile pe durata controlului judiciar şi că, după ce această măsură a încetat, a revenit în ţară şi s-a prezentat la solicitările organelor judiciare, potrivit agenţiei de presă.
Călin Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro, informează Agerpres.

























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Masha în data de 19.10.2026, 20:24)
Va fi nashpa pentru el oricum: daca va fi plasat in arest la domiciliu va trebui sa demonstreze din ce traieste, si asta va fi foarte, foarte, foarte nasol. Cum sa justifice el costurile intretinerii vilei? Si ce mai baga in gura. Si bodyguarzii, etc. Ca procurorii nu vor crede ca lui ii pica banii din cer! Iar daca va ramane in arest, aia de s-au instalat cu cortul vor avea ce manca si bea in continuare si el va suferi, cand o stie pe nevasta-sa cuplata cu Borcea :)
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2026, 08:58)
nu e vorba de bani, ii e frica ca o sa fie omorat
si-a demis gorilele alea imputite care il protejau pe cel mai iubit fiu al poporului :))) de ce il protejau nu stiu ... nu era el emanatia spiritului popular ? si atunci ? de ce sa il protejeze goilele mega-platite cand fiecare piept de roman verde adevarat respira doar pentru a-l proteja pe el ???
cine gandeste incepe sa vada prin crapaturile imaginii emanatului de la Viena/Kremlin CG
Ban.Cher.Vali
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2026, 08:56)
CG vrea la parnaie, nu acasa, pentru ca ii e frica ca o sa fie killarit acasa de persoane necunoscute (acum ca si-a demis gorilele care il protejau).
De aia alege "linistea si protectia inchisorii".
O da in paranoia micul pion de la Kremlin (via Viena).
Cum mai stai cu credinta CG? Nu stai bine? Nu esti tu Alesul cel Uns de Dumnezeu ?
Si atunci de ce iti e frica?
PENTRU CA ESTI O IMITATIE DE ALES DE FAPT ???????????????????????? pentru ca e o palarie prea mare pentru tine ?????
acum se vad mincinosii si imitatorii, alesii si unsii "made in Kremlin".
Ban.Cher.Vali
2.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de anonim în data de 20.10.2026, 08:59)
inca ceva: nu imi place ca de-alde Cristela si Simion vorbesc rau de Romania pe unde apuca si pe toate canalele externe.
li se vede respiatia imputita pro-kremlin!
imediat ce trec granita flegmeaza pe Romania cu forta si presiunea unei conducte explodate!
iata marele lor "patriotism "
jegurile naibii
Ban.Cher.Vali