Cushman & Wakefield: "Fifth Avenue din New York rămâne cea mai scumpă destinaţie de retail din lume"

T.B.
Companii #Construcţii / 23 noiembrie 2023

Dana Radoveneanu Head of Retail Cushman & Wakefield Echinox

Dana Radoveneanu Head of Retail Cushman & Wakefield Echinox

Fifth Avenue din New York şi-a menţinut poziţia de cea mai scumpă arteră comercială din lume, Via Montenapoleone din Milano urcând pe locul doi în clasamentul global, potrivit celui mai recent raport Cushman & Wakefield "Main Streets Across the World", se arată într-un comunicat al Cushman & Wakefield, remis redacţiei.

Potrivit celei de-a 33-a ediţii a raportului, chiriile spatiilor de retail pe Via Montenapoleone au crescut cu 20% în ultimul an, la 1.500 euro/mp/lună, evoluţie care a propulsat-o pe poziţia secundă în clasamentul mondial, înlocuind Tsim Sha Tsui din Hong Kong, care a căzut pe locul al treilea, după o creştere mai modestă a chiriilor de 4%, la 1.268 euro/mp/lună. Chiriile de pe Fifth Avenue s-au menţinut constante la 1.700 euro/mp/lună, conform sursei menţionate.

Cu un nivel al chiriilor pe Calea Victoriei, principala arteră comercială din România, de 55 euro/mp/lună, Bucureştiul ocupă locul 40 în top 50 oraşe analizate la nivel mondial şi poziţia 50 din 57 în clasamentul european, imediat după Ljubljana, transmite sursa citată. În Praga, Budapesta, Zagreb şi Belgrad chiriile sunt peste nivelul din Bucureşti, o valoare mai mică fiind înregistrată în Sofia, Bratislava, Vilnius, Riga sau Skopje, informează compania.

Potrivit sursei indicate, Dana Radoveneanu, Head of Retail Agency Cushman & Wakefield Echinox, spune: "Clasamentul este realizat în urma analizei chiriilor de referinţă din cele mai bune locaţii de retail din întreaga lume, care, în cele mai multe cazuri, sunt legate de sectorul de lux. Calea Victoriei din Bucureşti este singura arteră comercială din România luată în considerare în raport, reprezentând cea mai scumpă locaţie de retail de pe piaţa locală. Oferta de spaţii de retail pretabile pentru amenajarea de noi magazine de lux rămâne extrem de limitată în această arie a Bucureştiului, însă pe fondul revigorării turismului, zona Calea Victoriei a devenit un magnet pentru brandurile hoteliere premium, care ar putea acoperi această nevoie de spaţii de retail."

Trei din principalele cinci cele mai scumpe destinaţii comerciale din lume sunt în Europa, New Bond Street din Londra fiind pe locul patru, iar Avenues des Champs-Élysees din Paris pe locul cinci. În top 10, jumătate dintre locaţiile clasate sunt din Europa, informează sursa precizată.

Conform sursei citate, Rob Travers, Head of EMEA Retail Cushman & Wakefield, spune: "Rata de neocupare în locaţiile de retail super-prime rămâne foarte redusă, ceea ce duce la tensiuni concurenţiale atunci când cele mai bune spaţii devin disponibile, fapt reflectat în evoluţia chiriilor. Chiar dacă preocupările legate de reducerea cheltuielilor consumatorilor au afectat economia, comercianţii au deschis sau şi-au îmbunătăţit magazinele representative din pieţele cheie. Aceste magazine reprezintă o parte critică a unui brand de retail. "

Pe măsură ce lumea continuă să iasă din impactul pandemiei globale, principalele destinaţii de retail şi-au continuat revenirea, cele mai multe dintre acestea înregistrând o evoluţie pozitivă a chiriilor în ultimul an, arată datele comunicatului. În ultimul an, chiriile în destinaţiile globale de retail au crescut în medie cu 4,8% (în moneda locală), potrivit sursei citate. Cea mai puternică creştere a fost înregistrată în Asia Pacific, care a avut o medie de 5,3%, cu America la 5,2% şi Europa la 4,2%, transmite sursa menţionată.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb