Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

Dan Nica şi Gabriela Ciot, propunerile PSD pentru funcţia de comisar european

V.V.
Politică /

Dan Nica

Dan Nica

Actualizare - Dan Nica spune că nu are nicio problemă penală

Europarlamentarul PSD Dan Nica, votat de conducerea partidului pentru funcţia de comisar european, a declarat marţi că nu are probleme penale şi că este dispus să dea toate răspunsurile la Bruxelles atunci când va fi întrebat despre dosarul Microsoft.

Întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă el crede că la audierile din PE va fi chestionat despre problemele pe care le-a avut în dosarul Microsoft, Dan Nica a răspuns: "Dacă sunt aceste întrebări sunt mai mult decât dispus să le dau toate răspunsurile. Este simplu. În primul rând, în prima săptămână de campanie electorală din 2016 procurorul respectiv a decis să înceapă urmărirea penală. (...) Un an mai târziu a decis să îl închidă (dosarul - n.r.) fără să pot face eu absolut nimic. Astea sunt explicaţiile, care sunt extrem de simple".

Dan Nica a spus că nu are "nicio problemă" atunci când a fost întrebat dacă se încadrează în cerinţele preşedintelui Comisiei Europene, care i-a solicitat premierului Viorica Dăncilă să propună persoane fără probleme penale.

"M-am uitat la acest lucru şi vă spun că nu am nicio problemă (penală - n.r.). Dacă v-aţi uitat, şi candidatul belgian a fost acceptat după ce vineri procuratura belgiană a decis să închidă dosarul", a mai afirmat Dan Nica.

----------------

Premierul Viorica Dăncilă a declarat marţi, după şedinţa CEx, că a avut o discuţie cu preşedintele CE despre propunerile de comisar pe care urmează să le facă România, iar Dan Nica rămâne propunere, fiind o persoană respectată. De asemenea, a anunţat că va fi propusă şi o femeie, Gabriela Ciot, secretar de stat în MAE.

"Am discutat cu doamna preşedinte al Comisiei Europene. Dan Nica rămâne pentru că, aşa cum ştiţi, am făcut două propuneri de comisar european, un bărbat şi o femeie. Dan Nica rămâne pentru că este liderul europarlamentarilor PSD (...) Bineînţeles, noi am luat şi o rezervă, vom propune şi o femeie, Gabriela Ciot, secretar de stat în MAE. Dacă Ungaria va face două propuneri, facem şi noi două propuneri, Dacă Ungaria face o propunere, facem şi noi o propunere", a declarat Dăncilă.

Liderul PSD a precizat că în şedinţa conducerii PSD s-a discutat despre propunerile pe care trebuie să le facă şi modul în care trebuie procedat în perioada următoare.

De asemenea, a fost stabilită strategia pentru ca moţiunea de cenzură depusă de opoziţie să nu treacă şi a fost desemnat mandatarul financiar pentru alegerile prezidenţiale.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. ca Nica este un infractor, inrait.

    Cine-i Ciot? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Nu-i nica daca nu stii ce-i ala un ciot....Dormi-n pace aiasta seara ca miine o sa apara alt infractor mult mai acatara.

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS