Dan Şucu: Criza economică nu se rezolvă cu taxe mai mari, ci cu reformă bugetară

A.B.
Politică / 4 iulie, 19:23

Dan Şucu: Criza economică nu se rezolvă cu taxe mai mari, ci cu reformă bugetară

Preşedintele Confederaţiei Patronale Concordia, Dan Şucu, critică dur măsurile fiscal-bugetare propuse de Guvern şi avertizează că majorările de taxe nu vor soluţiona criza economică, ci vor afecta direct companiile corecte şi angajaţii acestora, potrivit DC Business, de la care transmitem cele ce urmează. În cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social, Şucu a cerut premierului Ilie Bolojan să prioritizeze reformarea aparatului bugetar, nu creşterea poverii fiscale asupra mediului privat.

„Îi solicităm ultimativ domnului prim-ministru Bolojan să dimensioneze cheltuielile bugetare în funcţie de resursele reale. Guvernul trebuie să oprească transferul ineficienţei administrative în cârca firmelor şi cetăţenilor”, a declarat liderul Concordia.

Organizaţia patronală respinge în special creşterea TVA, în condiţiile în care România pierde anual aproximativ o treime din TVA colectabilă, din cauza evaziunii şi a lipsei de controale eficiente. „Este profund nedrept să penalizezi exact companiile care îşi plătesc corect dările”, a spus Şucu.

Acesta a avertizat că multe firme româneşti, deja în dificultate, riscă falimentul în urma acestor măsuri, ceea ce ar putea duce la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă.

Deşi veniturile bugetare au crescut considerabil în ultimii doi ani, deficitul s-a adâncit. „Guvernul a continuat să cheltuie haotic. E inadmisibil ca sectorul privat să fie din nou sacrificat pentru erorile statului”, a afirmat Dan Şucu.

Concordia reprezintă peste 3.900 de companii care contribuie cu 30% la PIB-ul României şi au peste 450.000 de angajaţi. Este singura organizaţie patronală din ţară membră BusinessEurope, IOE şi BIAC, conform sursei citate.

Guvernul urmează să îşi asume răspunderea în Parlament pentru pachetul fiscal, care prevede, între altele, creşterea TVA, accize majorate, impozit suplimentar pentru bănci, taxarea pensiilor mari şi a industriei jocurilor de noroc.

Opinia Cititorului ( 10 )

  1. Maestre !

    De ce nu ceri anchete penale impotriva celor care au devalizat fondul de rezerva ?

    Ai dreptate , dar nu se poate ,tot aceiasi mafioti sunt la putere si nu poti face nimic ca prostimea tot pe ei ii aleg, ce tara de prosti nu pot sa cred , ce manipulati a/ti fost si cu Geo ala a vostru, toti tradatori si lingai pentru ciolan 

    1. De nu e nimic penal in modul de a folosi fondul de rezerva bugetara . S a folosit acest mecanism de fosta si actuala alianta parlamentara ca sa evite alocarea sub presiune si la gramada a cererilor de suplimentare ale ordonatorilor de credite la rectificarile bugetare ( care era calea de crestere a chelyuielilor salariale bugetare in primul rand). Evident ca se poate banui ca tot din fondul de rezerva s au facut si alte cheltuieli cu inzestrarea ,plati de sustinere refugiati ,ajutoare diferite catre Ucraina si sau ajutoarle catre cei vulnerabili pt energie ,alimente etc Deci nu e nimic infractional ,e un mecanism adoptat de ultimii ministri de finante ca sa evite rectificarile bugetare !

    Ai dreptate mestere, dar nu ai cu cine, una ii sa faci politica sa fi un bun mincinos cum ii si Nicu al nostru( zici ca ii fiul luii Ceau asa bine semana) , si alta sa faci afaceri si sa ai economia in sange, astea nu merg impreuna, unul hot si altu cu scoala cinstit , mare diferenta

    Pt ca banii nemunciti se cheltuiesc(risipesc) usor de-asta nu se face nici o reforma bugetara.

    Degeaba sfaturi inteligente si profesioniste,

    guvernul trebuie sa stranga banii pentru 

    inarmare si sprijinul direct si indirect al Ucrainei, 

    Romania nu conteaza,

    asa e Romania Onesta foarte pro-europeana. 

    Bre, nu erai matale si cu ratacitii aia din poza in spatele lui Lasconi? Dup-aia nu te-ai mutat, bre, in spatele lui Nicu? Nu erai cu osanalele pe Bolojan ca la Cantarea Romaniei? Ca e foarte European si face numai lucruri bune? Nu se face, bre, sa critici acuma tocmai matale masurile de austeritate. Ce daca sunt imbecile. Chiar nu se face. Ce? A inceput sa iasa rugina la suprafata? Se vad cusaturile? Aia care pareau destepti sunt mai prosti si mai ticalosi decat ti-ai inchipuit? Ai adus la putere ceva rau, dezlanat, amatoricesc si fara viziune? GHINION! Ghinion si mars!

    1. Georgescu planuia sa omoare judecatori, politicieni sa le fure averile.

      Deci criminal, hot si sarlatan( "mesia"), 3 in 1. 

      Nu ai avut de ales.

    E de mirare ca oamenii astia nu pricep ca a fost o urgenta pentru rating sa se ia aceste masuri! Ce vor ei , dar si noi, nu se pot face repede din cauza nenorocitelor de legi romanesti! Trebuie schimbate multe legi si sper sa nu puna piedici parlamentul si asta dureaza. Cred ca Bolojan va reusi pana la urma!

    1. Să ajute Concordia și la eliminarea evaziunii fiscale în sectorul privat ! Să îl vedem pe noul șerif din oraș, Șucu ! Poate devine vocal și privind îmbârligăturile dintre privat și stat !

    ...

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3213
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4251
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8168
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.9428

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb