DĂNCILĂ: "Guvernul are în vedere construcţia de noi spitale"

T.T.
Politică / 17 mai 2019

Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)

Viorica Dăncilă (Sursa foto: Twitter)

Guvernul are în vedere construcţia de noi spitale şi dotarea lor cu aparatura necesară, pe lângă creşterile salariale decise pentru medici şi personalul medical, a declarat premierul Viorica Dăncilă, astăzi, după ce a vizitat Spitalul Judeţean de Urgenţă Zalău.

Ea a fost întrebată care este părerea sa despre condiţiile găsite în unitatea spitalicească.

"O impresie bună, de oameni profesionişti, oameni dedicaţi, oameni care salvează vieţi, un spital în care se vede preocuparea Consiliului Judeţean, cu aparatură performantă. Dincolo de creşterea salarială pe care acest Guvern a făcut-o pentru personalul medical, pentru medici, trebuie să avem în vedere şi aparatura necesară, trebuie să avem în vedere construcţia de noi spitale, trebuie să creăm cadrul necesar, astfel încât medicii să poată să-şi desfăşoare activitatea ", a afirmat premierul, potrivit Agerpres.

Viorica Dăncilă, care a fost însoţită de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a adăugat că a avut o discuţie şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, Tiberiu Marc, care i-a transmis că spitalul se află în proces de modernizare cu fonduri judeţene şi europene.

"I-am asigurat pe toţi că au sprijinul Guvernului, având în vedere că anul acesta Guvernul a alocat cele mai mari fonduri pentru Sănătate şi Educaţie", a mai declarat Dăncilă.

Înainte de a vizita spitalul, premierul a discutat cu un localnic, care a ţinut să-i prezinte nemulţumirile sale legate de nivelul ridicat al impozitării veniturilor salariale.

Dăncilă i-a spus că orice astfel de problemă poate fi rezolvată prin dialog.

Prim-ministrul efectuează o vizită de lucru în judeţul Sălaj.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. poporul are in vedere caderea guvernului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb