Dăncilă, întrevedere cu şeful Parlamentului muntenegrean

Medeea Dumitrache
Politică / 26 iulie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut, astăzi, o întrevedere cu preşedintele Parlamentului din Muntenegru, Ivan Brajovic, în cadrul vizitei oficiale desfăşurate de demnitarul român în această ţară, informează Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, cu acest prilej, premierul român a reiterat sprijinul României pentru consolidarea parcursului european al statului Muntenegru, "prin avansarea pe calea reformelor pro-europene, şi a subliniat importanţa legislativului muntenegrean în cadrul procesului de aderare, mai ales sub aspectul asigurării unui proces legislativ eficient".

"Prim-ministrul Viorica Dăncilă a accentuat necesitatea participării active a tuturor forţelor politice şi actorilor civili relevanţi muntenegreni la crearea prin dialog a unei baze politice cât mai largi, care să sprijine realizarea obiectivului legitim al Muntenegru de aderare la UE", se arată în comunicat.

Totodată, demnitarul român a asigurat asupra atitudinii deschise şi constructive a viitoarei Preşedinţii române a Consiliului UE în sprijinul aderării europene a statului Muntenegru, fiind transmisă şi întreaga disponibilitate a Parlamentului României pentru acest proces.

În context, Viorica Dăncilă a transmis felicitări preşedintelui Parlamentului de la Podgoriţa pentru succesul înregistrat prin recenta aderare la NATO, efort susţinut puternic inclusiv la nivelul legislativului muntenegrean.

"Prim-ministrul a subliniat că Muntenegru are în România un aliat şi un prieten adevărat şi a salutat contribuţia acestei ţări la misiunile şi activităţile NATO", precizează sursa citată.

De asemenea, premierul a abordat cu interlocutorul său o serie de aspecte aflate pe agenda bilaterală: "intensificarea dialogului politic la nivel înalt, inclusiv în cadrul Grupului Parlamentar de Prietenie şi al structurilor relevante din cele două parlamente, dinamizarea cooperării sectoriale prin identificarea unor noi oportunităţi de interes reciproc şi constituirea de platforme de cooperare în domeniul economic, consolidarea cooperării punctuale între instituţiile din cele două state, furnizarea de expertiză în domeniul afacerilor europene, colaborarea în cadrul formatelor regionale".

"Cu referire la aspectele regionale, ambele părţi au evidenţiat contribuţia dimensiunii parlamentare la pregătirea statelor din Balcanii de Vest vizate de procesul de extindere, în vederea îndeplinirii criteriilor necesare pentru aderare, pe baza meritelor proprii", se spune în comunicat.

Guvernul precizează că la finalul discuţiilor prim-ministrul român i-a adresat preşedintelui Parlamentului din Muntenegru invitaţia de a efectua o vizită în România.

La convorbiri au participat şi membrii muntenegreni ai Grupului Parlamentar de Prietenie cu România.

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb