Deficit aproape zero şi în august

F.A.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 septembrie 2012

Bugetul general consolidat a încheiat luna august cu un deficit de 0,03% din PIB, similar celui din iulie, astfel că după primele opt luni înregistrează un sold negativ de 1,18% din PIB, cu mai mult de un punct procentual sub ţinta convenită cu FMI, de 2,2% din PIB.

"Veniturile au crescut în primele opt luni cu 8,1% din PIB, şi au depăşit 125 de miliarde lei, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu numai 2,8%, la circa 133 miliarde lei", au precizat surse guvernamentale, citate de Mediafax.

Astfel, potrivit datelor preliminate, deficitul bugetar de la finele lunii august s-a situat puţin peste 7 miliarde lei, reprezentând 1,18% din PIB-ul estimat pentru acest an, de 607,3 miliarde lei.

În aceste condiţii, Guvernul are la dispoziţie pentru ultimele patru luni ale anului un spaţiu de cheltuieli neacoperite de venituri bugetare de circa 6,2 miliarde lei pentru a se încadra în ţinta de deficit.

Execuţia bugetului general consolidat după primele şapte luni s-a încheiat cu un deficit de 6,97 miliarde de lei, respectiv 1,15% din PIB, faţă de un deficit de 1,96% din PIB în perioada similară din 2011 şi de 1,12% din PIB după primul semestru din acest an.

Guvernul s-a angajat prin acordul cu FMI să reducă deficitul bugetar în acest an la 2,2% pe metodologie cash, respectiv maxim 3% din PIB pe metodologie ESA95.

Totodată, prin cea mai recentă scrisoare cu FMI, Executivul s-a angajat să evite derapajele fiscale în perioada alegerilor generale de la sfârşitul acestui an, chiar dacă vor exista "presiuni" pentru relaxarea fiscală, şi să asigure o disciplină strictă la nivelul finanţelor publice locale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2589
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5077
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6086
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1429
Gram de aur (XAU)Gram de aur670.0256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb