Deficitul bugetar s-a adâncit la 1,8% din PIB după primele patru luni, peste estimările iniţiale

F. A.
Macroeconomie / 26 mai 2009

Deficitul bugetului general consolidat al României s-a adâncit în a patra lună din acest an la 9,357 miliarde lei, echivalent cu 1,76% din produsul intern brut (PIB), peste nivelul de maximum 1,7% estimat la începutul lunii mai, arată datele publicate azi de Ministerul Finanţelor Publice.

La finalul lui martie, deficitul bugetar era de 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% din PIB. Valoarea PIB este estimată de Finanţe la 531,25 miliarde lei pentru 2009.

Veniturile bugetare au înregistrat în aprilie o revigorare faţă de primele trei luni din 2009, urcând cu 25,6% faţă de luna anterioară, până la 15,2 miliarde lei. În ianuarie, veniturile la bugetul general consolidat au fost de 14,8 miliarde lei, în februarie - de 11,2 miliarde lei, iar în martie - de 12,1 miliarde lei.

"În termeni nominali, impozitul pe venit a crescut cu 15,6% faţă de perioada similară a anului precedent, în timp ce impozitul pe profit s-a micşorat cu 7% faţă de anul precedent", se menţionează în comunicat.

Veniturile din accize au crescut în aprilie cu 529 milioane lei faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. În schimb, încasările din TVA au scăzut cu 1,9 miliarde lei. Contribuţiile de asigurări au urcat cu 0,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, mai arată datele MFP.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb