Deficitul de cont curent a scăzut cu 28,6% în primele şase luni

F. A.
Macroeconomie / 11 august 2011

În primul semestru din 2011 contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 2 601 milioane euro, în scădere cu 28,6% faţă de aceeaşi perioadă din anul precedent, în principal datorită reducerii deficitului balanţei comerciale cu 21,6% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 63,2%, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR).

Deficitul contului curent în semestrul întâi din 2011 a fost finanţat în proporţie de 39% prin investiţii directe ale nerezidenţilor în România, care au înregistrat 1.015 milioane euro (în scădere cu 17,3% faţă de semestrul întâi din 2010), din care creditele intra-grup au însumat 696 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă au fost estimate la 319 milioane euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a fost 75.665 milioane euro la 30 iunie 2011 (77,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 4% faţă de 31 decembrie 2010. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 iunie 2011 nivelul de 21.456 milioane euro (22,1% din totalul datoriei externe), mai mare cu 18,4% faţă de 31 decembrie 2010.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3527
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7616
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7285
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3036
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.8864

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb