Democraţii vor ca Registrul Comerţului să rămînă la Ministerul Justiţiei

Ziarul BURSA #Politică / 15 noiembrie 2005

Preşedintele Partidului Democrat (PD), Emil Boc, a declarat ieri, într-o conferinţă de presă, că Biroul Permanent Naţional al PD a hotărît ca democraţii să susţină actuala formulă de menţinere a Registrului Comerţului la Ministerul Justiţiei.

În calitate de integrator al capitolului 5 de negociere cu privire la dreptul societăţilor comerciale, Ministerul Justiţiei are obligaţia de a monitoriza angajamentele asumate de România la acest capitol, a afirmat Emil Boc.

"Practic, dacă ar trece din nou la Camerele de Comerţ, care sînt nişte ONG-uri, Guvernul nu şi-ar mai putea asigura implementarea legislaţiei comunitare în materie", a subliniat preşedintele PD. Emil Boc a prezentat presei şi o statistică la nivelul ţărilor din Uniunea Europeană, potrivit căreia 12 state au Registrul Comerţului la Ministerul Jus-tiţiei, în trei state acesta se află la Camerele de Comerţ, iar zece au alte reglementări. Eugen Nicolăescu, purtătorul de cuvînt al PNL, a declarat după şedinţa de luni a Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei D.A., că liberalii doresc trecerea Regis-trului Comerţului de la Ministerul Justiţiei la Camerele de Comerţ sau concesionarea acestuia către unităţile private de gestionare şi administrare. Liberalii şi democraţii au hotărît să înfiinţeze o echipă comună de analiză, care va încerca să apropie cele două poziţii, în termen de o săptămînă.

Comanda Teoria dobânziiCiteste Teoria dobânziiRead INTEREST RATE THEORY
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2056
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4479
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6851
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0100
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7109

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ccib.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb