DEPUTATUL PSD ANA BIRCHALL: "Legea falimentului personal, gata să treacă de Comisia Juridică"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Politică / 5 mai 2015

"Legea falimentului personal, gata să treacă de Comisia Juridică"

Iniţiativa legislativă care prevede reglementarea insolvenţei persoanelor fizice ar putea fi avizată, mâine, de Comisia Juridică din Camera Deputaţilor, după cum ne-a spus deputatul PSD Ana Birchall, iniţiatorul proiectului.

Potrivit domniei sale, deputaţii din Comisia Juridică au aprobat mare parte din amendamentele făcute pe marginea acestei iniţiative.

Ana Birchall ne-a declarat: "Am avansat cu Legea, care este supusă votului, în acest moment. Am dezbătut articol cu articol şi amendamentele mele au trecut. În principiu, a fost votată structura legii. Sper ca votul din cadrul comisiei de specialitate să se se finalizeze miercuri (n.r. mâine), după care va fi trimisă în plenul Camerei Deputaţilor, care este decizională".

Ana Birchall ne-a precizat că, potrivit amendamentelor făcute proiectului legislativ, doar procedura de lichidare va ajunge în instanţă, restructurarea persoanelor fizice urmând să fie efectuată în baza unui plan şi a unei comisii de insolvenţă. Deputatul PSD ne-a explicat, recent, care va fi rezultatul unuia dintre amendamentele sale: "Va fi constituită o comisie (n.r. naţională) de insolvenţă, cel mai probabil alcătuită din reprezentanţi ai anumitor autorităţi, cum ar fi ANPC, BNR etc., care va monitoriza modul de rambursare a datoriilor. Dacă cineva nu va fi de acord cu procedura stabilită în cadrul acestei comisii, atunci se poate face contestaţie şi se merge în instanţă. Astfel, degrevăm instanţele de o serie de dosare, iar debitorul, care va putea propune modul de rambursare a datoriilor, pentru că are acest drept, nu va mai fi nevoit să aştepte o lungă perioadă de timp ca să ia instanţa o decizie".

Practicienii în insolvenţă susţin că această măsură a fost solicitată chiar de justiţie, care nu deţine logistica necesară pentru coordonarea unui număr ridicat de dosare pe această speţă.

Simona Miloş, preşedintele Institutului Naţional de Pregătire a Practicienilor în Insolvenţă, ne-a spus că dorinţa ca acest amendament să fie inclus în proiectul legislativ aparţine inclusiv CSM, care doreşte să fie eliminate, pe cât posibil, instanţele judecătoreşti din procedurile de insolvenţă.

Referitor la măsura din proiectul de lege care a condus la opinii divergente, deputatul PSD Ana Birchall a subliniat: "Deşi eu, ca avocat, ştiu că pentru acurateţe juridică legea insolvenţei persoanelor fizice este bine să se desfăşoare sub controlul instanţelor de judecată, la solicitarea MJ şi CSM, motivată de o supraîncarcare a instanţelor, şi pentru că nu am vrut ca un debitor să solicite deschiderea procedurii şi să aştepte 1 an până la primul termen, am introdus procedura mixtă, care ii permite debitorului să propună şi să execute planul de rambursare a datoriilor în afara instanţelor de judecată şi numai contestaţiile să fie soluţionate, în termene precis reglementate (de maxim 7 zile), de către instanţele de judecată. Astfel, instanţele nu se vor supraîncărca, iar debitorul persoana fizică poate să beneficieze în timp real de ajutorul de care are nevoie să se poată redresa financiar".

Liviu Stancu, secretar de stat în Ministesul Justiţiei, a subliniat, secent, că adoptarea proiectului legislativ care prevede falimentul personal ar avea un impact major asupra structurilor din justiţie, fiind necesară suplimentarea numărului de magistraţi, a personalului auxiliar şi a spaţiilor logistice aferente.

Iniţiativa legislativă prevede, printre altele, stoparea acumulării de dobânzi sau penalităţi după momentul iniţierii procedurii de insolvenţă, executarea silită fiind reglementată ca o măsură ce se aplică numai ca ultimă soluţie.

Adoptat de Senat din decembrie 2014, proiectul a primit punct de vedere favorabil din partea Guvernului, fiind singurul proiect de lege care priveşte insolvenţa persoanelor fizice cu aviz favorabil de la Executiv.

Ideea insolvenţei persoanelor fizice a apărut în urmă cu circa şase ani, când a fost depus în Parlament un prim proiect legislativ pe această temă.

În prezent, patru astfel de iniţiative se află blocate în diverse stadii la Senat sau la Camera Deputaţilor.

Părerile specialiştilor faţă de o astfel de lege sunt împărţite, majoritatea experţilor, asemeni oficialilor FMI, considerând că avem nevoie de o reglementare în domeniu, dar că aceasta trebuie să aibă la bază un studiu de impact.

Horaţius Dumbravă, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, aduce în discuţie punctele slabe ale procedurii, menţionând că un proiect de acest gen nu oferă posibilitatea persoanei fizice să revină, după faliment, la standardul de viaţă obişnuit.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Este o prostie ce sustine cucoana asata!

    1. O sa fie gata la anu' la alegeri.alegeti PSD fratilor!

    bravo doamna Birchall! tot inainte!

    Hai mai repede ca vreau sa dau faliment ca nu mai pot plati CHF dreaqului

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb