Derivatele Sibex s-au ieftinit puternic azi, sub efectul scăderilor agresive din pieţele externe

F. A.
Piaţa de Capital / 13 noiembrie 2008

Scăderile au revenit în forţă pe Bursa din Sibiu (Sibex) în şedinţa de joi, ca urmare a ştirilor negative legate de economia Statelor Unite, iar lichiditatea a scăzut semnificativ, la 10,5 milioane lei, prin încheierea a 14.000 de contracte la termen.

În şedinţa precedentă, investitorii perfectaseră circa 16.700 de contracte, în valoare de 14,26 milioane lei.

"Ştirile care vin din SUA, piaţă care direcţionează de cele mai multe ori trendul financiar global sunt negative, cererile de şomaj ajungând  la maximul ultimilor şapte ani. Astfel, chiar dacă se părea că am intrat pe o revenire a pieţei,  influenţa de peste ocean a fost mai puternică şi ne-am reîntors într-o zonă cu preţuri nesigure", a explicat Remus Stoica, directorul Nova Invest Sibiu, citat în comunicatul bursei sibiene.

Jucătorii de la Sibex au încheiat joi 8.873 de contracte pe derivativele DESIF5 şi 4.626 contracte pe DESIF2, în vreme ce derivativele DESNP au atras 157 de contracte. Pe cursul leu/euro au fost perfectate 346 de contracte.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb