DEŞI AU FOST MAI MULTE TRANZACŢII, Statul a încasat mai puţin impozit din vânzarea de proprietăţi

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 6 februarie 2013

Cele mai puţine tranzacţii s-au încheiat în primele două luni ale anului, fiind consemnate câte 27.000 de transferuri de proprietăţi.

Cele mai puţine tranzacţii s-au încheiat în primele două luni ale anului, fiind consemnate câte 27.000 de transferuri de proprietăţi.

Valoarea impozitului încasat de stat pe veniturile din transferurile de proprietăţi s-a ridicat, anul trecut, la 499 milioane de lei (112 milioane euro), nivel comparabil cu cel înregistat în 2011, în condiţiile în care numărul tranzacţiilor a crescut în 2012 cu 17%, arată datele notarilor publici, citate de Mediafax.

Evoluţia ar putea fi explicată de scăderea preţurilor activelor imobiliare, care a continuat şi în 2012.

Astfel, în 2011, au fost încheiate 371.570 de tranzacţii imobiliare, din care statul a încasat 500,8 milioane de lei (118,2 milioane de euro), potrivit datelor transmise de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR).

Cele mai multe tranzacţii din 2012 au fost încheiate în lunile mai (41.700), august (43.259), octombrie (40.757) şi noiembrie (39.977). Lunile cu cele mai mari încasări din veniturile pe transferul de proprietăţi au fost octombrie (47,8 milioane de lei), august (47,3 milioane de lei), iulie (46,5 milioane de lei) şi noiembrie (45,8 milioane de lei).

Cele mai puţine tranzacţii s-au încheiat în primele două luni ale anului, fiind consemnate câte 27.000 de transferuri de proprietăţi, fapt care s-a reflectat şi în valoarea impozitelor, care a consemnat în ianuarie şi februarie cele mai mici niveluri din 2012, circa 30 milioane de lei lunar.

Impozitul din veniturile din trans-ferul proprietăţilor este cuprins între 1% şi 3%, în funcţie de valoare şi data dobândirii proprietăţii.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb