DG REGIO:"Investiţiile din turism în perioada 2021-2027 trebuie să respecte obiectivele de politică economică, socială şi de mediu ale Comisiei Europene"

G.M.
Ziarul BURSA #Internaţional #Turism / 10 septembrie

"Investiţiile din turism în perioada 2021-2027 trebuie să respecte obiectivele de politică economică, socială şi de mediu ale Comisiei Europene"

Sprijinirea turismului trebuie să se numere printre priorităţile Comisiei Europene şi ale statelor membre ale Uniunii pentru perioada 2021-2027, susţin membrii Comitetului Economic şi Social European, reuniţi recent în insula Rhodos, Grecia.

"Este nevoie ca politica de coeziune să prevadă inestiţii în domeniul turismului pentru perioada 2021-2027, datorită poziţiei strategice a acestui domeniu de activitate în dezvoltarea socială, economică şi teritorială. Investiţiile respective trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele de politică economică, socială şi de mediu ale Comisiei Europene pentru exerciţiul financiar 2021-2027", a arătat Miguel Hernandez Littlewood, reprezentant al DG Regio, pentru "Creştere incluzivă, dezvoltare urbană şi teritorială".

Domnia sa a precizat că turismul contribuie cu 9,5% din PIB-ul Uniunii Europene şi a creat şi susţinut 22,6 milioane de locuri de muncă (12% din totalul locurilor de muncă din cadrul UE), fiind astfel un ecosistem industrial complementar.

"Pentru fiecare euro investit, turismul aduce un plus de 56%, iar acest fapt s-a datorat şi finanţării, direct sau indirect, de către Comisia Europeană, în perioada 2014-2020, atât prin intermediul Fondurilor Structurale şi de Investiţii cât şi prin Fondul European de Dezvoltare Rurală, cu peste 7 miliarde euro", se arată în documentul prezentat de DG Regio, în cadrul întâlnirii CESE din insula Rhodos.

Reprezentantul DG Regio a arătat că, în urma pandemiei, în anul 2020 s-a înregistrat o scădere cu 70% a veniturilor în domeniul turismului şi cu punerea în pericol a 11 milioane locuri de muncă în pericol, la care s-a adăugat un decalaj în investiţii de aproape 161 miliarde euro pentru anii 2020 şi 2021.

Pentru perioada următoare, oficialii de la Bruxelles consideră că este nevoie de soluţii inovatoare, care să ofere suport personalizat destinaţiilor turistice în scopul creării unei reţele de destinaţii inteligente. Totodată reprezentanţii Comisiei consideră că este nevoie de sprijinirea mediului antreprenorial din ecosistemul turistic pentru stimularea inovaţiei de-a lungul întregului lanţ valoric, precum şi de sprijinirea digitalizării sectorului prin centre de inovare digitală, crearea de conţinut şi servicii digitale, promovarea partajării datelor şi a tehnologiei cloud, cu condiţia ca accentul acestor activităţi să depăşească acoperirea costurilor de implementare a sistemelor IT.

Conform lui Miguel Hernandez Littlewood, reprezentant al DG Regio, principalele zone din turism care pot primi finanţare din partea Comisiei Europene sunt: renovarea infrastructurii turistice care vizează îmbunătăţirea performanţei energetice, dezvoltarea de modele de afaceri circulare, susţinerea practicilor şi comportamentului de consum durabil, destinaţiile turistice durabile şi protecţia resurselor naturale sau a infrastructurii ecologice în zonele urbane.

Documentul elaborat de DG Regio pentru perioada 2021-2027 menţionează: "Investiţiile în infrastructura de transport pot contribui la un turism durabil şi la un acces mai mare la patrimoniul cultural, cu condiţia ca acestea să se bazeze pe un cadru strategic solid, cum ar fi planuri de transport relevante. Investiţiile în conectivitatea destinaţiilor turistice ar trebui să ducă la situaţii de tip win-win pentru transporturi durabile şi turism durabil, încurajând cooperarea între sectoare. Sprijinul acordat IMM-urilor (inclusiv întreprinderilor sociale) pentru dezvoltarea noilor afaceri în turism şi cultură, şi realizarea unor modele şi a unor soluţii inovatoare în aceste domenii trebuie să ducă atât la diversificarea produselor turistice (destinaţii mai puţin cunoscute şi diverse forme de turism), cât şi la consolidarea capacităţilor pentru organizaţiile publice şi private de turism, precum şi pentru organizaţiile culturale la nivel naţional, regional şi local".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”
Dtlawyers
BTPay
Apanova

Curs valutar BNR

27 Oct. 2021
Euro (EUR)Euro4.9486
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2693
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.6485
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8647
Gram de aur (XAU)Gram de aur245.2878

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

eximbank.ro
gerocossen.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
cnipmmr.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro