DHL International Romania a finalizat achiziţia companiei Cargus

F. A.
Companii / 3 decembrie 2008

DHL International Romania a finalizat ultima etapă din procesul de achiziţie a companiei Cargus, iniţiat în aprilie anul acesta, parte din strategia DHL de a rămâne primul jucător pe piaţa locală de curierat expres, a anunţat azi compania.

Potrivit celor două părţi, procesul de achiziţie a trecut prin mai multe etape, compania Cargus fiind obiectul unor proceduri legale şi fiscale riguroase. În prezent, toate părţile implicate (DHL, Cargus, Consiliul Concurenţei, firma de avocatură McGregor & Partners şi compania de consultanţă în management Byron Associates) confirmă că tranzacţia a fost finalizată.

"Această achiziţie reprezintă cea mai mare tranzacţie pe piaţa internă de curierat care va permite atât DHL, cât şi Cargus să câştige cota de piaţă şi să-şi îmbunătăţească serviciile, prin intermediul celei mai mari reţele pentru curierat intern si internaţional", a declarat Gian Sharp, Managing Director al DHL International Romania.

La rândul său, Augustin Pleşea, fostul preşedinte al Cargus a declarat că "achiziţia reprezintă un succes şi va duce compania Cargus pe poziţia de lider de piaţă pe segmentul de curierat intern".

Negocierile dintre cele două companii au început în 2006, când DHL a abordat pentru prima dată Cargus, începând astfel acest parteneriat pe termen lung. Potrivit DHL, Cargus oferă o platformă solidă de dezvoltare pe piaţa autohtonă de curierat, care completează poziţia de lider pe care DHL o deţine pe piaţa internaţională de curierat expres.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb