DÎNCU:  "Avem o creştere cu care ne împăunăm în statistici, dar ea mai degrabă nu foloseşte la nimic"

Adina Lateş
Macroeconomie / 7 decembrie 2015

Vicepremierul Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, consideră că România are o creştere economică şi cu aceasta se "împăunează" în statistici, dar ea mai degrabă consumă resurse, dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic.

"Avem o creştere economică continuă cu care ne împăunăm în statistici, dar e o creştere fără dezvoltare şi o creştere fără dezvoltare nu foloseşte oamenilor şi nu foloseşte viitorului. E o creştere care consumă mai degrabă, care consumă resurse, îţi dă senzaţia unei dinamici pozitive, dar de fapt nu foloseşte la nimic", a declarat Dîncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural, potrivit unor surse din presă.

El a mai menţionat că România nu a avut niciodată un proiect de dezvoltare, aceasta fiind, în opinia sa, "marea problemă".

"De 200 de ani clasa politică din România caută să unifice ţara. După aproape 200 de ani de politici de unificare am ajuns să avem a treia Românie care s-a dezvoltat în diaspora. Însă ceea ce nu s-a întâmplat decât o singură dată, şi atunci imperfect, pentru că era ghidat de o ideologie care nu a funcţionat, a fost să construim şi politici de dezvoltare. Noi nu am avut niciodată un proiect de dezvoltare a României, asta este marea problemă", a subliniat vicepremierul.

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0694
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3258
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4221
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8565
Gram de aur (XAU)Gram de aur506.8417

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb