Direcţia Sanitar Veterinară Bucureşti a aplicat amenzi de peste 4,2 milioane lei în 2009

F.A
Macroeconomie / 29 ianuarie 2010

nspectorii din cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Bucureşti au efectuat anul trecut 21.931 acţiuni de inspecţie şi control, în urma cărora au fost aplicate 869 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 4.238.460 lei, precum şi 383 de avertismente, relatează NewsIn.

De asemenea, potrivit unui comunicat remis astăzi de Autoritarea Naţională Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), a fost retrasă de la comercializare, denaturată şi dirijată către o unitate de neutralizare, o cantitate de 129,925 tone de produse de origine nonanimală, în valoare de 926.889,68 lei, precum şi cantitatea de 4.755,134 tone de produse de origine animală, 533.698 bucăţi de ouă şi 8,65 hl lapte, în valoare de 446.314,56 lei.

Totodată, în 2009, au fost emise 39 ordonanţe privind interzicerea activităţii şi 30 ordonanţe suspendare activitate.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3398
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8165
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4011
Gram de aur (XAU)Gram de aur631.0131

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb