Directorul BVB şi şeful de la HTI, obligaţi să aleagă între bursă şi depozitar

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital /

Valentin Ionescu, directorul general şi conducător al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), şi Cosmin Ivan (HTI Valori Mobiliare), membru în Consiliul de Administraţie al Bursei de la Sibiu, sunt obligaţi să aleagă între funcţia pe care o deţin la BVB, respectiv, Sibex, şi cea de adminis­trator la Depozitarul Central (de la Bucureşti). Cei doi au timp până la finele lunii mai, anul viitor, să decidă dacă vor rămâne la BVB, respectiv Sibex, sau la Depozitarul Central.

Arbitrul pieţei de capital a dat, ieri, o Dispunere de Măsuri care interzice ca membrii consiliului de administraţie şi conducătorii unui operator de piaţă/sistem să fie membri în consiliul de administraţie sau conducători ai unui depozitar central, ai unei case de compensare sau ai Fondului de Compensare a Investitorilor.

Dispunerea Comisiei a stârnit oarecare semne de întrebare în piaţă, având în vedere că ea vine la câteva zile după ce Ionescu şi Ivan au fost validaţi în Consiliul de Administraţie al Depozitarului Central, după mai bine de două luni de aşteptare. Ivan, preşedintele-director general al "HTI Valori Mobiliare", a primit, ieri, avizul Comisiei şi pentru funcţia de administrator al Bursei sibiene.

Claudia Sava, comisar CNVM, a declarat, pentru ziarul "BURSA", că arbitrul pieţei de capital a trimis mai multe semnale informale cum că nu va tolera o asemenea situaţie, însă ele au fost ignorate.

"Comisia a gândit termenii acestei dispuneri de măsuri încă de la sfârşitul verii", a declarat Claudia Sava, adăugând: "Acela ar fi putut fi considerat un moment delicat având în vedere că Adunarea Generală de desemnare a candidaţilor Bursei pentru board-ul Depozitarului Central fusese convocată şi am amânat această decizie. Semnale informale în legătură cu punctul de vedere al autorităţii referitor la situaţiile de incompatibilitate au fost transmise în mod constant, însă impactul lor nu a fost cel scontat. Termenul acordat pentru încadrarea în prevederile dis­punerii este unul care permite analizarea şi adoptarea unor decizii fără presiunea timpului".

Cursa electorală pentru conducerea Depozitarului Central a purtat, încă de la începutul ei, amprenta incompatibilităţii unora dintre candidaţi cu funcţia de administrator al instituţiei. Patru administratori ai Bursei de Valori Bucureşti au fost nevoiţi să îşi retragă candidatura, după ce Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a refuzat să facă vreo derogare de la Dispunerea care interzicea ca administratorii unei societăţi listate să fie administratori şi la DC. Valentin Ionescu şi Cosmin Ivan s-au retras din competiţia pentru conducerea Depozitarului, după care s-au răzgândit şi au reintrat în luptă. Decizia lor a fost contestată atunci de Asociaţia Brokerilor, reprezentanţii acesteia susţinând că cei doi nu puteau să îşi depună din nou candidatura după expirarea termenului prevăzut în acest sens.

La acestea se adaugă şi situaţia de incompatibilitate existentă în cazul a doi dintre administratorii Depozitarului care deţineau, în acelaşi timp, şi funcţii de conducere la societăţi lis­tate, ceea ce arbitrul pieţei de capital a interzis. Cei doi au ales să demisioneze din CA-urile societăţilor listate ca să îşi păstreze locurile la Depozitar.

Lupta aprigă pentru un loc în conducerea Depozitarului Central nu l-a împiedicat pe Octavian Dragolea, de la "IFB Finwest", să renunţe la func­ţia de administrator, chiar cu câteva zile înainte ca CNVM să valideze actualii administratori. Dragolea a invocat motive personale.

Valentin Ionescu, preşedintele DC, a declarat atunci că există posibilitatea ca instituţia să funcţioneze pentru o perioadă doar cu opt membri sau să se aleagă un administrator interimar.

Opinia Cititorului ( 10 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Incet incet minariile cuplului Farmache-Tzepes incep sa isi arate roadele.La aniversarea BVB farmache se lauda la cine se putea: "e prima data cind am un consiliuotal cu care lucrez perfect". Pai vedem si noi cu ce gasca s-a inconjurat Farmache. Unu si unu..."si in total nu rezulta doi"...Da' in scurt timp va fi istorie...

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    1. Da' pe oamenii astia care declara orice oriunde oricui si mai si semneaza declaratiile, nu ii verifica nimeni? Cine ii protejeaza pe cei care mint pe toata lumea si au tupeul sa o faca si in scris? E dusa rau tara la vale....de CNVM ce sa mai vorbim...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Directorul BVB, are o morga foarte importanta. Pare ca le stie pe toate. Problema e ca doar pare ca stie. Nu are de unde. Omul a fost ca o frunza in bataia vintului. Noroc pentru el ca a intrat o tzepa in el si l-a oprit.Am mai vazut noi din astia ca Tzepes. Care erau peste tot....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Wow ce de frustrari aici !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      mai mai stie sau nu stie macar face ceva! ce s-a facut pana acum in 15 ani?! sa vedem 1 an sau 2 ce o sa faca, e posibil sa fiti surprinsi!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      hai cu BVB, lasatii sa si faca treaba !!! carcotasilor frustrati!

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Cand Vulturii tac, incep sa flecareasca papagalii !

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Asta ultimul cu Vulturii e tare....

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      O sa faca pe el....si probabil si pe voi...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

      Frustrati sunteti voi care stati in CA. Niste neica nimeni care vor sa isi arate talentele. De slugi numai bune de tras in tzeapa...

      Acord

      Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS