Dispută pentru resursele de gaze naturale ale Ciprului

ALEXANDRA CRĂCIUN
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 martie 2013

Dispută pentru resursele de gaze naturale ale Ciprului

Televiziunea cipriotă Sigma TV a anunţat că gigantul rus Gazprom ar veni cu un plan alternativ prin care compania îşi ia angajamentul să restructureze băncile cipriote în schimbul drepturilor de exploatare a gazului natural. Potrivit televiziunii, reprezentanţii companiei petroliere ruseşti au înaintat propunerea preşedintelui cipriot Nicos Anastasiades, duminică seara.

Oferta prevedea ca Gazprom să finanţeze restructurarea instituţiilor financiare cipriote, în schimbul obţinerii licenţei de exploatare a resurselor de gaze naturale din apele cipriote, în timp ce statul insular nu ar mai fi fost nevoit să apeleze la pachetul de măsuri oferite de către Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

Statul cipriot nu a luat nicio poziţie oficială cu referire la oferta Gazprom, totuşi surse apropiate preşedintelui afirmau că această variantă nu era agreată. "Preşedintele nu va lua în considerare planul, pentru că doreşte o soluţie care să vină din partea UE", au declarat sursele citate din presa internaţională.

La câteva ore după apariţia acestei ştiri, însă, purtătorul de cuvânt de la Gazprom, Serghei Kuprianov, a infirmat că ar fi venit cu o astfel de propunere pentru guvernul de la Nicosia.

Gazele naturale din Marea Mediterană

Descoperirea unor bogate rezerve de zăcăminte naturale în Marea Mediterană, pe coasta de Est, la graniţa cu Cipru, Israel, Liban şi Siria a declanşat o adevărată întrecere pentru exploatarea din zonă.

Un raport oficial al companiei Noble Energy, cea care a descoperit resursele naturale în Mediterană, în Bazinul Levantului, estimează că numai în Blocul 12 din apele cipriote se găsesc aproximativ 255 miliarde de metri cubi, cantitate care îi va ajunge Ciprului mai multe decenii.

Rezerve de gaz asemănătoare se găsesc, în opinia experţilor de la Noble Energy, şi în alte blocuri, exploatate de un consorţiu comun al companiilor italiană Eni şi sud-coreeană Kogas, precum şi de compania franceză Total şi Novatec, subsidiară a Gazpromului.

La începutul anului, statul cipriot a încheiat un parteneriat strategic cu ENI (Italia) şi Kogas (Coreea de Sud) pentru extracţia din blocurile 2, 3 şi 9. Ministrul cipriot al Comerţului, Neoclis Sylikiotis, a dezvăluit că statul a câştigat aproximativ 150 de milioane de dolari numai din bonusurile aferente încheierii acordului.

În afară de companiile franceze, ruse, italiene şi sud - coreene, gazul cipriot mai este exploatat de americanii de la Noble Energy, iar în 2012, consorţiul australian Woodside şi-a manifestat interesul faţă de zăcămintele din apele Ciprului.

Momentan, compania australiană deţine 30% din platforma Levantului sub jurisdicţia Israelului, pentru care a plătit aproape 1,5 miliarde de dolari.

Nici Israel nu a rămas imun la rezervele de gaz ale Ciprului, astfel încât "Delek Drilling" şi "Avner Oil Exploration", două din cele mai mari companii energetice israeliene au obţinut la începutul anului 30% din drepturile de extracţie din Blocul 12 unde se găsesc aproximativ 255 miliarde de metri cubi. Alături de Israel, zăcămintele din blocul 12 mai sunt exploatate de Statele Unite ale Americii, prin compania Noble Energy.

Sigurul stat deranjat de apropierea dintre Israel şi Cipru este Turcia, premierul turc, Tayyip Erdogan, catalogând pateneriatul dintre cele două state o "nebunie" care contravine intereselor statului său.

Referitor la interesele ruseşti, acestea devin din ce în ce mai preganante în zona Mării Mediterane, astfel încât, pe lângă licenţa de exploataree a gazului cipriot din blocul 11, oficialii Gazprom au declarat că plănuiesc să participe la privatizarea companiei energetice greceşti, DEPA.

Totodată, statul rus plănuieşte să pună bazele unei escadrile permanente în Marea Mediterană, din anul 2015, afirmă surse din presa internaţională. În prezent, în Marea Mediterană se află un grup operativ de circa 10 nave ce aparţin flotei navale ruse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

26 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3840
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7621
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9238
Gram de aur (XAU)Gram de aur260.3177

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro