DNA contestă eliberarea lui Năstase

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 13 februarie 2013

DNA contestă eliberarea lui Năstase

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a făcut recurs la decizia Judecătoriei Sectorului 4 prin care a fost admisă cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen, acesta urmând să fie judecat de Tribunalul Bucureşti. Decizia Tribunalului Bucureşti în acest caz va fi definitivă.

Până la judecarea recursului, fostul premier rămâne în detenţie. Dacă Tribunalul va menţine decizia Judecătoriei Sectorului 4, el va fi pus în libertate.

Judecătoria Sectorului 4 a admis, marţi, cererea lui Adrian Năstase de eliberare înainte de termen.

La judecarea cererii, procurorul de şedinţă a solicitat instanţei Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti respingerea acesteia, invocând faptul că deţinutul nu a dovedit o atitudine de îndreptare, întrucât a continuat să facă afirmaţii la adresa judecătorilor care l-au condamnat la doi ani de închisoare în dosarul "Trofeul calităţii" referitor la sponsorizarea campaniei sale electorale din 2004.

Avocaţii lui Năstase au respins susţinerile procurorului de şedinţă, potrivit Mediafax.

Procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie a venit cu argumente contra eliberării lui Năstase înainte de termen, invocând fie că Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti nu este competentă să soluţioneze cererea, fie că este pusă la îndoială calitatea de operă ştiinţifică a lucrărilor fostului premier avute în vedere pentru punerea lui în libertate.

Comisia de eliberări condiţionate de la Penitenciarul Jilava a dat aviz pozitiv, cons­tatând că s-a împlinit termenul de o treime din pedeapsă în care ar putea fi eliberat fostul premier. Astfel, cererea a ajuns în faţa unui judecător.

Avocatul Ion Cazacu spunea că membrii Comisiei au luat în calcul pentru avizul favorabil activităţile desfăşurate de Adrian Năstase în penitenciar, precum şi faptul că acesta a publicat trei cărţi. Cazacu preciza că au fost luate în considerare în stabilirea perioadei de executare a pedepsei şi zilele petrecute de Năstase în Spitalul Floreasca, scăzute din pedeapsă în urma unei decizii a instanţei.

Adrian Năstase este încarcerat din seara zilei de 26 iunie 2012, după ce a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iun. 2025
Euro (EUR)Euro5.0522
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3501
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3713
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9225
Gram de aur (XAU)Gram de aur464.3232

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
letapeseries.com
ccib.ro
aiiro.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb