DOCUMENT AVIZAT DE GUVERN: România va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare

Ziarul BURSA #Macroeconomie / 5 decembrie 2012

România susţine demersurile privind crearea unei uniuni bancare la nivelul UE şi procesul de consolidare a guvernanţei din zona euro, dar consideră că acesta nu trebuie să fie în detrimentul statelor din afara zonei euro, şi va fi de acord cu introducerea unei taxe pe tranzacţii financiare.

Taxa pe tranzacţii financiare va fi introdusă în măsura în care va exista un acord în acest sens la nivelul Uniunii Europene, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

Poziţia României privind Uniunea economică şi monetară de la nivelul Uniunii Europene a fost adoptată, marţi, de Guvern printr-un memorandum iniţiat de ministerele Finanţelor, Afacerilor Europene şi Afacerilor Externe şi avizat de guvernatorul Băncii Naţionale.

În document se mai arată că România este interesată să participe la demersurile privind crearea unei uniuni bancare, respectiv a mecanisimului unic de supraveghere.

Comisia Europeană a propus, în septembrie anul trecut, taxarea tututor tranzacţiilor între instituţiile financiare (bănci, burse, companii de investiţii, companii de asigurări, fonduri de hedging).

Taxa se va aplica dacă cel puţin una dintre instituţiile financiare implicate are sediul în UE, chiar dacă tranzacţia se desfăşoară în afara spaţiului comunitar.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3470
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7814
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7304
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3058
Gram de aur (XAU)Gram de aur633.4893

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb