Dolarul, la maximul ultimei luni

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 24 martie 2005

Dolarul s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, pînă la nivelul maxim al ultimei luni, în raport cu euro, ca o consecinţă a majorării dobînzii Fed, dar şi a publicării unor date din care rezultă că a scăzut încrederea în cea mai mare economie europeană, cea a Germaniei. "Asta nu este o veste bună pentru euro", declară Mitul Kotecha, şeful departamentului de strategii valutare din cadrul "Calyon" Londra. În opinia sa, există un mare contrast între situaţia economică a SUA şi cea a Europei, în ceea ce priveşte creşterea, iar avantajele sînt de partea americanilor.

În prima parte a zilei de ieri, moneda SUA era cotată la 1,3002 unităţi/euro la New York, de la 1,3087 unităţi/euro la închiderea zilei anterioare. De la începutul anului, dolarul a cîştigat 4% faţă de moneda unică europeană.

Amintim că Banca Centrală a SUA (Rezerva Federală - Fed) a decis, marţi seara, să majoreze rata dobînzii sale de referinţă cu 0,25 puncte procentuale, la 2,75%. Aceasta este a şaptea majorare a dobînzii Fed după luna iunie 2004, iar conducerea băncii centrale semnalează că este posibil să continue cu astfel de măsuri, însă "într-un ritm calculat". Fed a majorat şi rata de scont, la 3,75%.

Conducerea Fed s-a arătat, însă, preocupată de evoluţia inflaţiei în SUA, declarînd că, în ultimele luni, presiunile inflaţionis-te s-au acumulat.

Unii analişti consideră că punctul de echilibru al nivelului dobînzilor Fed se situează undeva în jurul a 3,5%, prin urmare este foarte posibil ca instituţia condusă de Alan Greenspan să continue majorarea dobînzii pînă în luna august 2005.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2405
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5425
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1382
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.2112

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb