Dolarul şi indicii buriseri globali au crescut miercuri, în urma alegerilor neclare din SUA

A.P.
Internaţional / 05 noiembrie 2020

Dolarul şi indicii buriseri globali au crescut miercuri, în urma alegerilor neclare din SUA

Dolarul şi indicii buriseri globali au crescut miercuri, investitorii anticipând că este improbabil ca democraţii să îşi pună în aplicare agenda progresistă, cu cheltuieli fiscale mari şi mai multe reglementări, în urma alegerilor prezidenţiale al căror rezultat este încă neclar, transmite Reuters, citat de News.

În schimb, republicanii vor păstra probabil controlul asupra Senatului, după ce senatoarea Susan Collins a obţinut o victorie surprinzătoare în Maine, ceea ce va bloca practic orice modificare majoră a taxelor, a reglementărilor sau a cheltuielilor.

Acţiunile companiilor care se dezvoltă rapid, cum sunt cele din sectorul tehnologiei, au crescut puternic, investitorii considerând că un Congres divizat va reduce probabilitatea taxării suplimentare a acestora.

"Pare improbabil să se producă un Val Albastru decisiv şi cred că pieţele se simt confortabil, chiar cu o victorie a lui Biden", a declarat Michael Arone, analist şef pentru inveestiţii la firma State Street Global Advisors în Boston.

Indicele MSCI al pieţelor globale a înregistrat cea mai mare creştere procentuală zilnică de la jumătatea lunii iunie, de 1,94%.

Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a urcat cu 2,1%.

Pe Wall Street, indicele Dow Jones Industrial Average a avansat cu 1,34%, S&P 500 cu 2,2%, iar Nasdaq Composite cu 3,85%, cea mai mare creştere procentuală de la jumătatea lunii aprilie.

Indicele dolarului a crescut cu 0,385%.

Contractele futures pentru aur au închis în declin cu 0,7%, la 1.896,20 dolari uncia.

Preţurile petrolului au avansat cu aproape 4%, fiind improbabil ca stimulentele din SUA pentru petrol şi gaze să fie eliminate de un Congres divizat.

Cotaţia petrolului Brent a crescut cu 1,52%, la 41,23 dolari pe baril. Preţul petrolului WTI a urcat cu 1,48%, la 329,15 dolari pe baril.

Opinia Cititorului ( 9 )

  1. urmariti indicele dolarului dxy (indice consolidat dolar)

    tinta pare a fi in zona 87.08 - 87.15 , dar se poate opri si nitel mai sus 

    mai jos de 87.08 nu il vad (in acest val descendent)

    apoi urmeaza 97.2-97.8 dxy ... dupa careeee.... Doamne ajuta ...sa aprindeti o lumanare la capul dolarului ...urmeaza aria 70 si ceva.... dxy (ca scenariu de baza) saaaaau ....reintram intr-un scenariu bull long term pe usd dupa aria 87 ( ca scenariu secundar) 

    1. echivalente aproximative pt dxy 87.xx

      eur/usd 1.24-1.255 

      usd/ron : aici e de discutat .... daca nu ar fi intervenit deprecierea leului din ultimile 12 luni tinta ar fi fost in zona 3.87-3.94 usd/ron .  

      Dar cu tot cu deprecierea ron care a fost si care inca mai urmeaza tinta e in aria 4 ron + / - cativa bani.  

      mai apoi tinta usd/ron pe valul de revenire al usd este in aria 4.40 - 4.50 ron / 1 usd... dupa car e posibil ca usd sa se duca in cap ...saaau .... dupa o mica corectie spre 4.19-4.21 ron/usd , e posibil sa zboare dolarul spre stele (5? 6? mai sus?) ...deci depinde.

      Totul tine de comportamentul usd dupa ce trage o cadere zdravana (eur/usd 1.24-1.25) si de comportamentul de dupa corectia de apreciere a usd  

      Vezi ca ai gresit forumu, aici nu e crypto cu moon and sun ;) sau poate tu ai monitoru pe dos

      Eu intru pe Bursa aproape numai pentru Vali si Cristian Dogaru.....

      multumesc frumos pentru apreciere - sunt doar un simplu om, nu e mare branza de capul meu

      dar multumesc.  

      sincer nu inteleg la ce te-ai referit

      dxy (prescurtare de la " dollar index " ) e indicele consolidat al dolarului - e un indice sintetic care urmareste evolutia in sine a USD si e compus (din cate imi aduc aminte) din 4 perechi valutare eur/usd, gbp/usd chf/usd si jpy/usd (sper ca mi-am adus aminte bine si nu am zis o prostie) - poti sa il cauti pe google , de exemplu dau dxy ch art  

      nu ma ocup si nu ma voi ocupa vreodata de crypto-monede in masura in care trebuie sa fiu sincer si sa recunosc ca nu le inteleg 

      adica am cunostinte generale despre ele - dar nu am o intelegere profunda , ampla, polivalenta a lor. 

      Si ca regula de baza NICIODATA NU BAG BANI IN CE NU INTELEG ADECVAT!

      Si crypto-monedele (indiferent de cat de la moda sunt) ma lasa cumplit de rece si indiferent. Sunt un clasicist.  

      nimic nu poate inlocui sentimentul tactil discret si intim cand mangai o bancnota de 100 usd sau una de 100 euro sau eventual 1000 chf ori 50 gbp (se simt foarte diferit una de alta)

      preferatele mele sunt lirele sterline (bancnota de 50 gbp) si dolarii (100 usd, serie veche) ... mai ales dolarii , bancnotele serie veche - au un continut inalt de fibre de bumbac si asta le da o granulatie a hartiei infiorator de placuta (pt mine) :) ... da, sunt un pasionat al banilor clasici - bancnote ... :)  

      dintre lei un fior placut imi produce bancnota de 500 ron - cu Eminescu - dar nu e in top 3 ca atingere pentru mine :)

      :))) Sa speram ca nu trecem la euro digital.... dar poate ne raman macar dolarii....

      vom trece la euro digital

      dar exact asta va demola zona euro, moneda euro si UE 

      sincer abia astept 

      nu (numai) pentru spectacolul grotesc care va urma dar mai ales pentru ca tin la libertatea mea si a poporului meu. 

      cand ma uit la super-valul neo-marxist care urca vijelios in vestul Europei ... nuuuu, multumesc!  

      Nu imi mai trebuie europa si euro !  

      Abia am scapat de comunism .... sa inteleg ca ar trebui sa accept sa intru iar intr-un sistem neo-marxist doar pentru ca ii zice UE si nu URSS??? Logic ca nu.  

      Asadar... la momentul potrivit ... urmeaza daramarea euro si a UE.  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
ELECTRICA FURNIZARE S.A.
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
E.ON

Curs valutar BNR

26 Ian. 2021
Euro (EUR)Euro4.8746
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0195
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5190
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4869
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.1954

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
The Diplomat-Bucharest Awards Gala 2021
Video
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro