Donald Trump va anunţa autorizarea tratamentului cu plasmă

J.P.
Internaţional / 24 august 2020

Donald Trump va anunţa autorizarea tratamentului cu plasmă

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să anunţe duminică seară autorizarea în regim de urgenţă a transfuziei de plasmă sangvină de la persoanele vindecate de COVID-19 la pacienţi spitalizaţi, au indicat duminică mai multe media americane, un tratament deja larg utilizat în SUA, notează AFP, conform Agerpres.

Transfuzia acestei plasme care conţine anticorpi vizează să permită bolnavilor să elimine mai repede coronavirusul şi să limiteze pagubele asupra organismului.

Dacă tratamentul a dat unele rezultate până în prezent, eficienţa sa exactă este încă dezbătută şi prezintă riscul unor efecte secundare şi de transmitere a agenţilor infecţioşi.

"Plasma persoanelor convalescente funcţionează probabil, deşi acest lucru ar trebui confirmat mai întâi de teste clinice, dar nu ca tratament de urgenţă pentru pacienţii grav bolnavi", a avertizat medicul Len Horovitz, specialist în pneumologie la spitalul Lenox Hill din New York.

În opinia sa, ar fi mult mai eficient dacă ar fi administrată încă de la primele semne ale bolii, ceea ce nu este cazul în prezent.

Într-un mesaj pe Twitter informând duminică după-amiază despre conferinţa de presă a preşedintelui american, purtătoarea de cuvânt a lui Donald Trump, Kayleigh McEnany, a afirmat că şeful statului va anunţa un "avans terapeutic major".

Agenţia americană pentru Alimente şi Medicamente (FDA) a autorizat deja transfuzia de plasmă de la persoanele vindecate de coronavirus, dar în anumite condiţii, în cadrul testelor clinice sau pentru bolnavii aflaţi într-o situaţie disperată.

Potrivit cotidianului Washington Post, peste 70.000 de pacienţi au primit deja o transfuzie de plasmă recoltată de la persoane convalescente.

Solicitată de agenţia France Presse, Casa Albă a evitat un răspuns imediat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “CSR şi sustenabilitate”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0848
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3684
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4867
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8295
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2563

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb