Crypto

Dormi liniştit ASF! Lakis lucrează pentru tine!

MAKE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 23 aprilie 2020

Dormi liniştit ASF! Lakis lucrează pentru tine!
MAKE

În pofida condamnării cuplului El Lakis Najib - Dragoş Bîlteanu pentru manipularea pieţei de capital şi pentru folosire cu rea-credinţă a creditului / bunurilor societăţii, expansiunea SIF Banat Crişana iniţiată de ei continuă să fie pregătită asiduu în administrarea lui Bogdan Drăgoi, prin manevre care, deşi bat la ochi că generează concertarea investitorilor la SIF Oltenia, totuşi sunt tolerate complice de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia sunt implicate financiar în nu mai puţin de unsprezece alte fonduri de investiţii (la unele sunt investitori majoritari), care, la rândul lor, deţin fiecare firimituri mai mici ori mai mari din acţiunile SIF Oltenia şi care, împreună cu porţia de 5% pe care, însumat, o deţin cele două "SIF-uri mama şi tata" la SIF Oltenia, ajung pe la cota de 28,4%.

Eliminarea pragului de deţinere de 5% intră în vigoare abia pe 24 iulie, aşa că Drăgoi s-a cam grăbit şi se grăbeşte de mai mult de un an.

Nu e voie.

Concertarea trebuia declarată.

Dar dacă ASF se face că nu vede concertarea...

Conducerea ASF pare relativ ires­ponsabilă.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) descinde direct din Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), cea mai compromisă Comisie de acest fel din lume, pentru că România este singura ţară de pe Globul pământesc unde şeful organismului de supraveghere a pieţei de capital a fost arestat, încătuşat şi băgat la gherlă.

Spre aducere aminte, numele lui este Ştefan Boboc.

Alături de el, au mai intrat la puşcărie încă doi dintre cei cinci comisari care conduceau CNVM.

Oameni aparent respectabili, profesori universitari, au spălat closetele la pârnaie.

Ştiţi de ce au făcut ei puşcărie?

Pentru că s-au făcut că nu observă că FNI (Fondul Naţional de Investiţii) nu mai avea bancă depozitară de vreo doi ani.

De atunci, CNVM / ASF a devenit un abonat la suspiciunea DNA (şi bănuiesc şi a SRI, care, între noi fie vorba, a dobândit ceva expertiză în piaţa de capital, dar mă întreb la ce-i foloseşte), astfel că, în 2014, a fost arestat Dan Radu Ruşanu, preşedintele ASF, care a făcut 4 luni de puşcărie, după care a fost achitat trei ani mai târziu.

Vorba reclamei: "Nu unul, ci doi!"

Vrem trei?!

ASF ar trebui să-şi revină din buimăceală, sau din ce stare va fi fost aruncat de prieteşuguri, obligaţii de tot felul sau şpăgi şi să nu se mai camufleze în spatele incompetenţei, că-l paşte Laura Codruţa Kovesi.

Îndemn cu seriozitate conducerea ASF să evalueze dacă merită să meargă la Mănăstire, pentru a înlesni demiterea lui Ciurezu şi a lui Fercală.

Ce a ajuns piaţa asta de capital?!

Este onorabil să eviţi taxele?

Cum pot fi tolerate investiţiile unui SIF în paradisuri fiscale, ca şi când ar fi normal ca acţionarii să nu ştie în ce ciorbă au fost băgaţi banii lor?!

Care este structura acţionariatului la cele unsprezece fonduri de investiţii în care sunt implicate financiar SIF Banat Crişana şi SIF Muntenia?

Ce garantează că aceste unsprezece fonduri de investiţii nu se află, în proporţii diferite, în proprietatea personală a lui El Lakis Najib?

Cred că Lakis are bani pentru asta, pentru că nici SIF Banat Crişana al lui Bogdan Drăgoi, nici SIF Muntenia (tot al lui, aş zice), nu l-au dat în judecată pe Lakis să recupereze prejudiciul însumat de circa 14 milioane de euro.

Deci, 14 milioane de euro pot fi de ajuns să controleze cele unsprezece fonduri de investiţii, împreună cu banii de la "SIF-mama şi tata"?

Aici apar alte două-trei întrebări:

1. Bine-bine, Lakis nu a fost dat în judecată de SIF-uri, dar cum de Bogdan Drăgoi l-a găsit nimerit să şi-l ia drept consilier?! Nu-i ciudat? Oare cine conduce, în realitate, SIF Banat Crişana: Bogdan Drăgoi sau El Lakis Najib?

2. Poate un condamnat pentru manipularea pieţei de capital, (ca de exemplu, El Lakis Najib), să mai activeze pe piaţa de capital?! Pai, Eugen Voicu, fondator şi acţionar majoritar al administratorului de fonduri Certinvest, a fost zburat de pe piaţa de capital, în 1996, timp de cinci ani, pentru mult mai puţin! Şi fără să fi suferit vreo condamnare! Ce paşte ASF în privinţa lui Lakis?! De ce-i dă libertatea asta lui Bogdan Drăgoi? ASF este bleg sau este corupt?

3. Asta ar fi fost întrebarea răposatului Mihai Antonescu privitoare la Hezbollah şi fondurile de investiţii din paradisurile fiscale, dar el a murit, fie-i ţărâna uşoară, iar eu nu o mai formulez, că-s mai bătrân şi mor mai uşor; o las în sarcina SRI, că este o instituţie, nu un om.

Pe timpul lui Adrian Năstase, ca prim ministru şi al Gabrielei Anghelache, ca preşedinte CNVM, această viermuială prin care SIF-urile se cumpără unele pe altele a fost interzisă.

ASF a ridicat interdicţia.

Ăsta-i rezultatul.

Ca să ajungă în halul ăsta, piaţa fondurilor de investiţii a trebuit să parcurgă numeroase etape de dereglementare.

La ce a folosit asta?

Ca un individ sau un grup să pună mâna pe toate SIF-urile, fără să investească cine ştie ce bani?

De ce nu l-ati lăsat pe Sorin Ovidiu Vîntu să o facă, cu un sfert de secol mai devreme?

Măcar n-ar fi exportat profiturile!...

NOTA AUTORULUI

Nu răspund la înjurăturile comentatorilor.

Le şterg.

Opinia Cititorului ( 151 )

  1. excelent articol.

    asf e cea mai mizerabila institutie din romania.  

    1. Spui asta din auzite. Dar nu ai idee cat de multe nulitati lucreaza acolo doar pentru simplu fapt ca sunt rubedenii politruce, amante, baietei sau securisti obositi. Si cand 1.5 mil de someri tehnici se zbat fara perspective si injura bugetarii..habar nu au ca in asa-zisele institutii autofinantate - ASF, BNR, ANCOM si altele - se primesc salarii intre 2000-15000 de euro lunar!! Retineti mai somerilor tehnici habarnisti. Voi muriti in case si injurati bugetarii, dar nu va trece prin capul ala al vostru ca mai sunt unii mai sus ca toti: "autofinantatii". Din ce se "autofinanteaza" institutiile astea, daca nu de la buget? Din vanzare de chiloti la piata? Nu (desii chilotii sunt un motiv principal de angajare prin aceste institutii). Veniturile acestor institutii bai somerilor tehnici vin din buzunarele voastre: ca folositi serivicii bancare, aveti telefon si internet sa vedeti seriale proaste pe Netflix, aveti asigurari, macar RCA, si platiti CAS (Pilonul II de pensii). Ati inteles scumpilor?! Suntem un popor atat de prost si de orb incat efectiv nu puteti vedea imaginea de ansamblu. Si nu mai injurati ASF...acum Cipri Tensimenul Copar e in telemunca..nu are chef de concentrarile SIF-urilor. Plus ca fara indrumarea "stiintifica" a marelul Profesor Valah fugit repede la BNR sa faca...nimic si pe acolo (stiinta adunata de pe jos pe la o universitate obscura din Dambovita), ASF e paralizata: pe holuri pluteste o singura intrebare: cum reacu mai luam salariile extravagante acum cu pandemia asta???? [...]!

      Subscriu!

      Felicitari Bursa, felicitari Make! 

      Alo, guvernantii, faceti ceva cu ASF-ul asta ca este o mare ciuma abatuta peste piata de capital!

      Culmea este ca toate mizeriile astea unt cunoscute de multi dintre actorii pietei de capital, mai putin de ASF (oare)?

      Daca ASF nu le cunoaste (desi toti ceilalti le stiu) inseamna ca avem o mare problema de profesionalism acolo si trebuie acuta curatenie urgent (iar alariile trebuie redue dratic pentru ca in Romania salariile mari atrag caupseala nulitatilor cu spate politic). 

      Daca ASF-ul le cunoaste (varianta cea mai plauzibila) atunci avem o problema si mai mare iar JUSTITIA trebuie sa intervina urgent. 

      Deocamdata, nu avem ASF (ci doar o banda de capuse) si nici Justitie. 

      Oare toti astia si-au incasat salariile in perioada asta?

      Nu ar trebui!! 

      Ai grijă, fi in ton cu Make: asf este cel mai mizerabilă instituție din românia.

      Cum sa faca guvernanții ceva in cloaca aia de la ASF daca toate rudele,amantele, pilele, obligatiile sunt acolo?alooooo parlamentul! Nu or sa faca nimic pentru ca nu au interesul sa o faca.

      Fi in ton cu Make, sau fii in ton cu Make?

      Make,te rog să nu umbli și cu subtilități de gramatică; unii o vor lua ca pe un afront.

      Toată șefimea de la ASF a fost numită de majoritatea PSD-ALDE din Parlament, adică de urmașii comunistilor si securistilor. Pentru ca fiul securistului Dragoi avea nevoie de un [...] ca Gradinescu, acolitul baronului Oprisan, pentru functia de vicepresedinte ASF pentru piata de capital. Si Gradinescu ce a facut? A angajat-o pe [...] lui Oprișan la ASF.

      Corect.Intr-adevar,sa cunosti conjugarea verbului "a fi"este o mare subtilitate gramaticala daca ai trecut prin scoala ca gasca prin apa!

      Păi drăgoi e pesedist? El n a fost în guvernul MRU, cu Băsescu, PDL, s a certat cu Ponta, etc? Cum sa i numească pesedeu tocmai lui șef la asefeu???

      ...

      ...

      Acolo trebuie sa intre si DNA si Parlamentul sa faca verificari. Plus ca mandatul conducerii a expirat si numirea noilor membri intarzie. De la Basescu citire care i-a numit cloaca, nimic nu s-a facut acolo, toti au inchis ochii....e o cloaca pe bani multi,sa le taie salariile, ca până la urma traiesc din banii romanilor (rca, pilon 2 pensii sunt obligatorii), desi pe hartie sunt cu autofinanțare.

      Cine este seful ASF _?

      cand cei din asf sunt platiti regeste de lakis/bogdanel, cum sa recunoasca? usturoiul pute cand il mananci , ca si prazul oltenesc dar euroii din cipru nu au miros, culoare, nimic.hai DNA/DIICOT si coate or mai fi, chiar nu v-ati plictist sa stati atat pe tusa? a!.. nu ati primit ordin, nu mai aveti protocoale cu sri/sie? vezi de aia nu scapam de MCV-ul bruxelez!!

      cum ma nu stiti?! o doamna care nu a facut prurici nicaieri decat ca s-a oplosit la ALDE!

      marcule cine te blocheaza? de ce nu mai vi odata?! nu vrea ciolacu sau americanul de la foscani?! 

      Dormi linistit ASF.... sau Dormi linistita ASF?

    Este pur si simplu incredibil

    Si mai incredibila este atitudinea (sau complicitatea) autoritatilor 

    Vai de platitorii de dari

    Rusine pentru autoritatile care stiu incurajeaza/acopera/tolereaza jaful! 

    1. poate n-ai auzit, dar astia de la ASF nu mai ies din casa de vre-o trei saptamini de rusine. 's total distrusi. nu-i ai pe constiinta?

      De rusine ca nu au primit al 14-lea salariu acum de Paste asa cum era in fiecare an! Somerilor tehnici voi luati ma 14 salarii pe an? Luati? Nu-i nimic. Lasa. La ASF se iau (se luam pana acum) ;)

    Make continua sa fie singurul in stare sa spuna adevarul. ASF este o rusine iar asediul organizat de Dragoi la SIF5 se numeste tentativa de preluare ostila si este penal.

    1. Dap.

      Fii in ton vi Make: ASF este un rusine.

    D-le Make, am fost captat de istoria dvs si la inceput n-am vrut sa dau vreo judecata dar au existat 2 fraze neplacute la sfarsit. Faptul ca m-a captat trebuie sa fie un pozitiv pt dvs ca si ziarist. Apreciez patriotismul dvs si sper ca este unul adevarat nu de fatada.

    Inainte de toate trebuie sa spunem ca la infintare SIF5 avea o valoare cu aproximativ 20- 30% mai mult decat SIF1 sau SIF2. Faptul ca acum valoreaza mai putin decat celelalte doua reiese ca a fost prost administrat. Deci Ciurezu este un slab administrator. 

    "De ce nu l-ati lăsat pe Sorin Ovidiu Vîntu să o facă, cu un sfert de secol mai devreme? 

    Măcar n-ar fi exportat profiturile!..." 

    De ce SOV mai bun decat Lakis? Ce a realizat SOV in Romania in afara de faptul ca a nenorocito prin subminarea economiei nationale? 

    Cum? 

    Toti cetatenii tarii au luat cunostinta de excrocheria lui si a organelor de drept in cazul FNI. Uni mai afectati decat altii dar pentru toti a devenit fie un model, fie un mod de viata. La servici n-au mai avut motivatie, n-au mai dat acelasi randament, economia tarii s-a redus. Unii dintre ei au inceput sa copieze modelul SOV sau al organelor de drept la nivel macro sau micro (excrocherii, furturi, minciuni) si astfel nivelul social a coborat si mai mult, injustitiile s-au inmultit. Iar alti care nu s-au adaptat, vreo 3-4 milioane dintre cei mai buni in domeniile lor au emigrat din cauze economice si de injustitie sociala. 

    Eu cred ca Lakis vine ca investitor, lasa bani aici de care beneficiaza cetatenii-investitorii-consuma torii iar daca castiga alti bani inseamna ca afacerile merg bine iar economia tarii prospera, Romania castiga. Isi va lua profitul, il va reinvesti aici sau va pleca cu el in afara tarii dar cel putin nu va crea injustitii sociale. 

    Din pacate aveti aceeasi teorie paguboasa ca in trecut. Nu ne vindem tara... o dam pe gratis. 

    Tare mi-e frica, ca patriotismul dvs protejeaza pe cei angajati pe Pile, Cunostinte, Relatii printre sutele de intreprinderi unde SIF5 este actionar sau cu care intretine afaceri si care prin nepriceperea lor au falimentat compania, economia si dat pe gratis Romania. 

    Mentionez ca nu am actiuni la nici un SIF si ca sunt unul dintre emigrantii lui SOV care tine cu Romania 

    1. Dupa ce am citit ultima fraza m-am lamurit.

      Daca esti de-al lui SOV si atunci nu prea cred ca tii cu Romania pentru ca SOV este un mofangiu ce schimba valuta pe vremea lui Ceausescu iar acuma s-a trezit ca stie de toate. Intr-un cuvint, troglodit.... Nu merge in carucior cu rotile degeaba, este un handicapat psihopat. 

      Nationalist poate esti dar sa nu confundam prostia cu hotia. Adica SOV a prostit romanii inteligent, iar tu ai crescut in umbra lui tare prost daca Lakis este un bun investitor pentru Romania. 

      Incearca sa citesti si blankurile acestor oameni de cacao de fapt, pentru ca nu sint decit niste profanatori ordinari ai tuturor ideilor de bine pentru investitori, tara, s.a.m.d. 

      Nu știu de ce invocam un investitor sau altul sau ca a făcut sau nu pușcărie! Preluare ostila?. Eu merg mai simplu: de 28 de ani Sif-utile au fost protejate. Legea 13/90R spune ca cine deține majoritatea își impune punctul de vedere. Eu zic ca este clar. Cine are acțiuni supune la vot , nu refuzi tu CA convocarea unei AGOA.

      Ce am scris ca sa rizi, tu ai luat-o in serios.

      Prietene, nu te prea prinzi la ironii...

      Matale esti din lantul orbilor, te-ai luat dupa cel de mai sus si ai cazut in groapa. Nu era nevoie, citindu-ti comentariul pare ca esti in stare sa cazi in groapa si singur.

      Imi cer scuze, dar simt nevoia sa o spun direct:

      Hai, ca esti prost! 

      Ba chiar unul mare! 

      Cum poti sa-l cataloghezi pe Lakis investitor cand in realitate este un mare escroc. 

      Cum poti sa-ti imaginezi ca Lakis a venit ca sa "lase bani aici"?

      Nu esti in stare sa deosebesti un investitor de un escroc dar ne umpli de filozofia ta puerila. Nu ai inteles nici macar ce a vrut sa spuna Make cu SOV (nu a fost o pledoarie pentru SOV ci o caterinca pentru tot circul ASF de pana acum dar cu acelasi rezultat final - praduirea SIF-urilor). A fost o palma subtila adresata celor care au asigurat supravegherea in zadar, nu o reclama (evident de inutila dealtel) pentru un SOV devenit istorie. 

      Ai inteles totul gresit (invers).

      ASF-ul nu a "vandut tara" (adica SIF-urile) ci le-a dat gratuit gastii de la SIF1 in detrimentul actionarilor de buna credinta care au platit pentru actiunile respective si in detrimentul prevederilor legale referitoare la praguri si la concertare. 

      Delapidarea SIF-urilor facuta de Lakis tu o numesti "investitie"!!!! 

      Intotdeauna la noi in societate, atunci cand cineva ia atitudine impotriva unor infractori, nesimtiti, etc., se gaseste cate un papagal care sa ia apararea celui care incalca morala, legea sau bunul simt. 

      Numai la noi se intampla asta (suntem campionii penibilului).

       

      Te rog citeste mai bine. Sunt emigrant din cauza lui SOV (unul dintre motive)

      Foarte bine spus.

      Foarte bine spus

      Intradevar (4.2), asta daca respectam legea, dar daca nu o respectam ne intoarcem la epoca de piatra pt ca la noi merge. 

      Avem 30 de ani de capitalism in care am reusit sa nu facem nimic bun cu SIF-urile. Nimic in afara de faptul ca le-am devalizat si acum suntem speriati ca le ia un strain cand peste 50% din economie e deja in mainile strainilor.. N-am fost capabili sa creem un investitor roman cu 14 milioane de euro in mana si acum ne vaitam. Nici eu nu vreau Lakis, Pakis, Makis dar vad ca SIF-urile se evaporeaza pe nimic. In 1990 SIF-urile controlau jumatate din economie, miliarde de euro iar acum pot fi controlate cu o mana de euro. 

      Am pus oameni nepriceputi in locuri cheie ale economiei. 

      Am reusit sa vindem tara pe un Mercedes, o vacanta pe o insula exotica, un parfum Coco si toate astea fluturandule acasa in fata celor cu mainile batatorite de la sapa. Asta e prostia. 

      Cand vin in Romania copii imi zic" Dar tata oamenii astia sunt mai bogati decat la noi, au masini mult mai frumoase." iar eu nu mai zic nimic pt ca mi-e rusine sa le spun cum fac unii dintre acei oameni banii ca sa-si permita acest lux. 

      Crezi ca pe mine ma doare mana sa-ti scriu la fel:

      "Imi cer scuze, dar simt nevoia sa o spun direct: 

      Hai, ca esti prost!  

      Ba chiar unul mare! " 

      Pai eu ti-am zis ca Lakis e bun? Eu ti-am zis ca Lakis E MAI BUN ca SOV.... ca ceea ce face el e mai bine decat ceea ce a facut SOV... dar nu ca asta e cel mai bun lucru de facut... desteptule! 

      Ba chiar unul mare!

      Un condamnat precum Lakis ramane un condamnat chiar daca este mic sau mare.

      Hai sa nu alegem raul cel mai mic. 

      Iata cateva din "perlele tale":

      "Eu cred ca Lakis vine ca investitor, lasa bani aici de care beneficiaza cetatenii-investitorii-consuma torii iar daca castiga alti bani inseamna ca afacerile merg bine iar economia tarii prospera, Romania castiga. Isi va lua profitul, il va reinvesti aici sau va pleca cu el in afara tarii dar cel putin nu va crea injustitii sociale".  

      Lakis este investitor tot asa cum tu esti A. Einstein. 

      "Lakis E MAI BUN ca SOV...."

      E ca si cum ai spune ca ciuma e mai buna decat lepra (sau invers, ca tot una e).  

      Esti cu totul pe lângă. Adică langa si nu are rost sa ti explic. Te întreb ce documentație ai avut?

      da e mai bun lakis ca e arabete, bietul sov era romascan! cum sa ramana sov cu banii? mai bine stau la libanzi in conturilr din cipru.

      doamne oare nu citeste nici un procuror aberatiile astea!? a ! stai ca m-am dumirit, dupa revolutie parchetul nu se misca nici e sesizat dar mite sa se sesizeze din oficiu? ati innebunit pigmeilor? 

    Cu adevarat asa s-a intamplat ! ASF masuri nu prea a luat !

    1. Ba da, a luat o singura masura:

      A mosit achizitiile incrucisate la SIF-uri! 

    Domnule MAKE, multumim!

    Vreau să vă atrag atenția asupra unei societăți de pe AERO, tranzactionabila numită Sif imobiliare PLC(simbol bursier SIFI).Nimeni nu vorbește de acest giuvaer  

    Are capitalizare de ,atentie 989,9 mil.lei deci cam 200 de milioane euro!!!  

    Vreți să știți mai multe!Păi nu se poate. 

    Dacă dai la indicatori financiari-nu există date. 

    Dacă dai la raportari financiare-nu există date  

    Această societate de 200 milioane euro nu poate fii cunoscută  

    De aici încolo șoc total. Este deținută 99,9997 de Sif1. Sunt 4.499.997 acțiuni ale Sif 1 si 13 acțiuni deținute de alții. Care alții?Lakis,Bilteanu, interpuși? 

    Ultima rotație a acțiunii 220lei, adică plus144 la sută urcând capitalizarea cu mult peste 100mil de euro la o singură tranzacție  

    Sa presupunem că Lakis sau cei care dețin, mai vând o acțiune la 440 lei 

    Nouă capitalizare ar fii de400 milioane de euro!!Înțelegeți? SOV a fost un mic copil Cele 13 acțiuni sunt cheia inclusiv a VUAN -ului la Sif1 de e umflat cu pompa!

    Sif imobiliare deține 17 societăți .Mai pot oferi date dar mă opresc acum aici  

    1. Ca să fiu si mai clar!

      Cine deține cele 13 acțiuni poate duce capitalizarea, acum de 200 milioane euro unde vrea! Le vinde succesiv sa zicem cu 440 lei,capitalizarea e de 400 milioane euro apoi încă o acțiune la 880lei capitalizarea e de 800milioane de euro și tot așa câte o acțiune până la miliarde de euro, de Sif imobiliare e mai tare decât Sif1 (evident abia atunci va bate la ochi!) 

      Ciudat si curios e că în Raportul pe 2015 se spunea că Sif imobiliare detinea7,5la sută din Sif1(vezi p.9)Acum nu mai dau detalii  

      Un maruntis:in sem1 2019 CA la Sif1 s 'a întrunit de 33de ori și spun ei în Raport că niciodată Drăgoi nu a lipsit!Sunt plătiți pe ședință?Oare ce o fii discutat? 

      Si cu asta basta, am făcut si treaba celor de la Sif5!

      Stiu si despre ei câte ceva! 

      Asa a ajuns VUAN la sif 1 =5,04 doar prin tranzactia unei actiuni la 220 lei.

      Si intradevar ca nu gasesti datele financiare ale Sif imobiliare PLC(simbol bursier SIFI) pe saitul BVB dar nici in raportul lui SIF 1.

      Curat murdar la Dragoi in ograda. 

      SIF Imobiliare, entitate de tip holding, a fost înfiinţată în 2013, prin încorporarea a 18 companii cu activităţi din domeniul imobiliar din portofoliul SIF1, având sediul în Nicosia, Cipru.

      "Decizia de înfiinţare a companiei în Cipru a avut la bază inexistenţa unei legi care reglementează activitatea de tip holding în România şi un studiu realizat special pentru acest proiect de un consultant de renume, referitor la sel ectarea unei jurisdicţii favorabile pentru holding", se arată în materialul prezentat de SIF1.  

      Companiile aduse la capitalul SIF Imobiliare Plc de către acţionarul majoritar, SIF Banat-Crişana, sunt: Agrorent SA Arad, Comalim SA Arad (MALI), Administrare Imobiliare SA Bucureşti, Legume Fructe SA Oradea (LEOR), Vest Metal SA Oradea, Arta Culinară SA Cluj Napoca (ARCU), Bistriţa SA Cluj-Napoca, Comat Cluj SA Cluj-Napoca (CACU), Comcereal Cluj SA Turda (COCL), Complex Laboratoare SA Cluj-Napoca, Napotex SA Cluj-Napoca (NTEX), Agmonia SA OţeluRoşu, Central SA Petroşani, Cora SA Hunedoara, M.C.B. SA Baia Mare, Soiza SA Sighetu Marmaţiei, Uniteh SA Timişoara (UNIT) şi Urban SA Lugoj. 

      În anul 2014, pentru efectuarea de noi investiţii, imobiliare SIF Imobiliare Plc a participat la constituirea a trei noi societăţi comerciale: două firme cu obiect de activitate închirieri de spaţii comerciale - SIFI B One SA (99,9%) şi SIFI BH Retail SA (99,9%) şi una în domeniul agricol - SIFI TM Agro (50%). 

      Referitor la vânzarea participaţiei de 50% deţinută la SIFI TM Agro, plus creanţe deţinute împotriva acesteia pentru suma de 15,6 milioane de euro, SIF Banat - Crişana menţionează: "SIF Imobiliare Plc a investit în SIFI TM Agro un aport la capitalul social în valoare de 45.000 lei (echivalent a 10.854 euro la data aportului) şi a acordat împrumuturi, totalizând cu dobânzile aferente în sold la data tranzacţiei, suma de 9,6 milioane de euro şi a încasat din tranzacţie 15,6 milioane euro, rezultând un câştig de 5,99 milioane de euro, respectiv de 62,3%". 

      În privinţa tranzacţiilor cu titlurile SIFI la preţul de 220 lei/acţiune, SIF Banat - Crişana arată că, ţinând cont de frecvenţa foarte redusă a tranzacţiilor şi a volumului foarte mic, cu variaţii foarte mari ale cotaţiilor, ceea ce conduce la supraevaluări ale companiei SIF Imobiliare Plc în activul SIF1, este evident că acestea au aptitudinea de a da semnale false în piaţă, existând riscul inducerii în eroare atât a investitorilor în acţiunile SIFI, cât şi a investitorilor în acţiunile emise de SIF Banat-Crişana.

      "Precizăm că, în perioada 2017 - aprilie 2019, SIF Banat-Crişana sau alte persoane afiliate grupului SIF Imobiliare Plc sau SIF Banat-Crişana nu au efectuat tranzacţii cu acţiuni SIFI", se menţionează în raportul SIF1, în care se adaugă: "Chiar şi în lipsa unei pieţe lichide pentru acţiunile SIF Imobiliare, apreciem că tranzacţiile din piaţă în ultima perioadă nu pot fi considerate în mod normal şi rezonabil că ar avea o justificare legitimă din punct de vedere comercial, motiv pentru care, SIF Banat-Crişana a solicitat Autorităţii de Supraveghere Financiară să analizeze tranzacţiile cu titlul SIFI şi din perspectiva unor posibile încălcări ale art. 120 din Legea 24/2017 privind emitenţii şi operaţiuni de piaţă şi ale art. 12 din Regulamentul UE nr 596/2014 privind abuzul de piaţă".  

      Deci incorporeaza 18 societati detinute anterior de SIF 1, intr-o societate cu sediul in afara. Duci dividendele in afara, iar SIF IMOBILIARE se comporta ca o bancă si acorda imprumuturi. La fel ca si cu asa-zisele obligatiuni BLUE AIR, care obligatiuni nu au prospect de emisiune, avize ASF. Inca o data, SIF 1 se comporta ca o bancă desi nu are asta in obiectul de activitate, deci este interzis.

      Dle,va multumesc pentru prezentare. Totuși sunt 13 acțiuni din 5mil!!Care pot face jocuri de sute de mil euro.Ei spun că nu le dețin. Normal. Că pot da semnale greșite. Normal. Vă spun aici e cheia. Și încă ceva:cât reprezintă din VUAN? Cine le detine??

      Asta e urat de tot din ce spui daca se comporta ca o banca.

      Organele abilitate trebuie sa se autosesizeze in cazul de fata. 

    Punct ochit punct lovit ?

    Oare se va citi cu voce tare sau pe soptite intre cei 4 pereti cu microfoane de la scoala 112, acolo in spate unde intra acele VW maro ? 

    Sau inclusiv domnul gheneral v-a pus pe lista ,,persona non-grata'' pentru divulgarea legaturilor de ,,bine '' ?

    In aceste timpuri cu Covid poate ar merge zicala ruseasca najib na turbinka, harasho ! 

    E un fel de Realitatea - Realitatea Plus unde toti au justificari nu stii cine ce a cumparat si cine e proprietar cine e majoritar firma cu datorii s-a inchis si s-a facut alta curata ca-n filme cu aceiasi proprietari nimeni nu e vinovat de faliment na-ti-o tie da-mi-o mie etc. Boboc era p-afara nu prea intelegea ce si cum piata de capital era alta nu erau legi n-as compara vremurile. Intrarea in UE si deschiderea bursei a insemnat reglementari noi si poate ca SOV era un fel de Soros acum daca nu se baga cu politicul si cu serviciile si mai ales daca nu-i dadea cu batu la gard comandantului. Pana la urma sifurile sunt entitati private schemele astea de actionari sunt legale cata vreme actele sunt legale si nu sunt interzise de lege iar legea poate fi interpretata. Vorba aia la proces nu conteaza adevarul ci ceea ce poti sa dovedesti (sunt curios cum dovedesti acordul tacit sau verbal intre entitati la concertare conform legii de exemplu). In rest nu te obliga nimeni sa cumperi sifuri. Si la FP cu strainii de la Templeton erau aceleasi discutii si suspiciuni cu fondurile lor unele in altele care se cumpara intre ele pe tot globul. Asta e lumea finantelor. Iar ASF n-a demonstrat niciodata nici o manipulare pe piata de capital incepand cu Andrici si terminand cu Ciorcila plus ca ASF e un jucator activ nu doar supraveghetor in piata de capital :)

    1. Cunoastem versiuni diferite in privinta lui Boboc si a legilor de atunci si inclin sa ma cred pe mine un cunoscator mai apropiat - am scris sute de articole pe subiectul incalcarilor de lege practicate de Boboc si CNVM (am scris inclusiv despre ilegalitati la care nici nu visezi ca s-ar putea ajunge, asa cum este insasi falsificarea Legii pietei de capital!).

      Nu, schemele astea de actionari nu sint legale decit la societati care nu sint obligate la guvernanta corporativa si cind spun asta, ma refer exact la faptul ca legile pot (si trebuie) sa fie interpretate in spiritul lor. 

      Nu-mi poti servi mie "asta e lumea finantelor", ca si cind n-ar conta cei 30 de ani ai mei de jurnalism financiar. 

      In fata unui politist, justifici furtul spunind "asta-i lumea hotilor"? 

      Ce fel de comentariu e asta - pe de o parte afirmi un nonsens si pe de alta parte te dai priceput?! 

      Ma recunosc invins.

      N-am chef sa te urmaresc.  

    Se pune intrbarea,cine-l protejeaza pe seful ASF?De care minister e sustinut si mai ales de cine?Se pare ca de o persoana influenta.

    Un articol relativ bun, putin partinitor pare cu unele personaje ( carora li se da credit in lupta cu celelalte). N as vrea sa cred ca e scris din ura sau alte interese. Acum, daca studiez schema cu sageti, date, procente, as fi si eu curios sa stiu de unde o are ziarul bursa. Daca au studiat dansii problema si au descoperit acele informatii, e una ( dar mi se pare cam complicat), daca au primit o de la unii ( ciurezu, fercala sau delegati), deja e alta.

    Deci, prin urmare, cu plecaciuni, sa nu suparam doamne fereste autorul ( si sa stearga comentariul), poate -mi spune cineva, de unde schema? 

    1. Cu plecaciuni fata de cititorul care ar fi trebuit să fie imparțial în a ma judeca, nu șterg comentarii cind ma supara, ci cind nu respectă Regulamentul - de exemplu, nu ti-am sters comentariul, deși mă supără.

      Intrebarea este deplasată, chiar dacă nu este nici un secret; nici un ziarist normal nu ți-ar răspunde. 

      Cum, nu sti? Bursa e sursa.

      Am invatat sa te recunosc. Tu esti aia de la "fi in ton cu Make" (cu un singur "i" la fii) care nu spune nimic, e analfabeta, agramata, foarte grasa si careia ii place slanina in canditati mari.

      Ghinion, n-ai ghicit.

      OK, poate nu esti aceeasi analfabeta, dar grasa esti.

      Domnule, era o intrebare retorica. Toti stim raspunsul. Deasemenea, stim toti ca cei care v-au dat schema cu sageti au stiut de ele ( sagetile) din timp si probabil au crezut ca sunt ale lor ( sagetile). Tot aceste peroane, au stat acolo atata timp pentru ca au avut sagetile lor care i-au tinut tintuiti. Si stand ei tintuiti ani si ani, s-au obisnuit asa. E locul lor. Al lor si numai al lor. Nu conteaza ca intre timp s-au mai schimbat lucrurile, ca unii au plecat, altii au venit, etc. Ei vor ca cineva sa preseze public pentru ca o institutie ( asf - nu comentam daca buna sau proasta) sa faca ceea ce considera EI ca trebuie facut.

      Domnule, chiar considerati ca ASF trebuie sa concerteze firmele cu sageti pentru ca domnul Ciurezu sa ramana tintuit, iar daca asta nu se intampla, cei de la ASF sa mearga la puscarie? Credti sincer asta? 

      Crezi ca literele d, o, m, n, u, l, e alcatuiesc un cuvint sau nu alcatuiesc un cuvint?

      Crezi ca legea trebuie respectata de supraveghetorul pietei? 

      Crezi ca daca nu o respecta, ci o incalca favorizind infractori, in dispretul legii, trebuie sa mearga la puscarie? 

      Aha, totul era bine, pina la concluzie.

      Bine, atunci ramii la litere. 

      Nu cred ca era o intrebare retorica.

      Dar sigur era o intrebare deplasata.

      Ca si pretentia ca ar fi fost retorica. 

      Sa inteleg ca tu tii cu ursul,adica cu condamnatul de El Lakis Najib - Dragoş Bîlteanu?

      Asta nu e de bine cand aparam condamnatii. 

      Cred ca te dai mai destept decat esti. Eviti ceea ce nu ti convine si incerci sa ataci permanent. Pe tehnica asta, ai putea avea ceva succes cu prostii. Drept dovada, ai ziar. Intre destepti, n ai fi nici gazetar, ca n ai talent

      Cred ca, desi incerci in mod jalnic sa ma jignesti, (si dovedind, astfel, ca nu esti in stare sa respecti nici macar niste reguli simple stabilite pentru acest site), totusi imi pot permite sa-ti las comentariul neatins, ca sa se vada care este (in cazul cel mai fericit) calitatea sustinatorilor lui Dragoi si Lakis.

      Daca ii sustineam si eu, atunci, desigur, tu erai Iago si eu Shakespeare.

      Asa, esti doar telenovela mexicana "Yago, pasión y venganza". 

      ...

    Oh, Doamne, ce jale si cata durere in ziarul de azi!! Parca se sfarseste o lume... Dar stai, chiar asa si e, se sfarseste domnia hegemonica a "sefilor longevivi". Si odata cu ea, si reteaua de favoriti si favoritisme acordate asiduu. Ma rog, fiecare cu problemele lui:) Ce voiam eu sa intreb: decizia ASF de neconcertare, decizia instantelor de judecata, care mentin hotararea Autoritatii, toate procesele pierdute de sif5 pe aceasta tema, toate "sesizarile" inaintate peste tot, care n-au produs nici un efect - toate astea, au vreo importanta? Sau dumneavoastra (impreuna cu dl. ciurezu, fercala si altii:)) stiti mai bine cum stau lucrurile?

    1. Acest "(impreuna cu dl. ciurezu, fercala si altii:))" nu a existat niciodata, in timp ce in cazul tau, "impreuna cu Lakis, Dragoi si altii" este fara nici un dubiu.

      Da, meandrele concretului in justitie au importanta, dar, pentru tine, dovada clara a concertarii pe care ti-am pus-o sub nas, acum, in schema publicata in ziar, are vreo importanta?!

      Nu prietene, nu te uita la schema, ca-ti strica pofta de mincare (desigur, daca o pricepi). 

      Dom' Make, parca era o conventie cu jignirile. Sau la tine nu se aplica? O sa ti raspund imediat, ca mi fac o cafea pentru tine

      Dar eu nu ma gandeam la nimic altceva decat la faptul ca toti sustineti acelasi lucrul. Dumneavoastra la ce va referiti exact?

      Nu tine!

      Incearca cu altul! 

      Nu, nu era nici o conventie, ci este un Regulament.

      Eu l-am facut. 

      Acolo scrie ca interzic hartuirea autorului articolului.

      Hai sa fim sanatosi, bea-ti cafeaua! 

      Băi anonimule sau anonimo plătit sau plătită cu bani grei de Lakis sau Drăgoi, pentru prostitutia funcțională servită, în instanță, spre știința ta, se judecă pe documente. Iar dacă documentele eliberate de ASF sunt contrafăcute, pe bani grei, din informațiile mele o sumă cuprinsă între 500.000 euro și un milion euro, instanța nu are ce face. Trebuie sa dea crezare institutiei statului care tine partea SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia. Și tot spre știința ta, unii mahări de la ASF au dat recent cu subsemnatul pe la DIICOT. Oare de ce?

      Cum? Cum? Între 500.000 si un milion??? Băi pocnitoare ce ești, dacă ai astfel de info, du-te mă la autorități, reclamă, declară, tot ce trebuie. Nu mai sta aici pe forum ca prostu, pe caterincă și pe glumițe. Și nici nu mai dezinforma. Hai pa.

      Cand scrii, trebuie sa ti asumi. Inclusiv asa zisa hartuire. Nu ti place, stai acasa.

      Mai, "Yago, pasión y venganza", de ce trebuie, mai, sa-mi asum asta? Ca vrei tu sa fii mahalagioaca? Nu, draguta, stai tu acasa. Casa mea e aici si daca esti mojica, te dau afara. ¿Comprende?

    Foarte bun articolul. Ai observat foarte bine ca totul se impute de la ASF. Acolo e cheia.

    Singura "copilarie" din articol este apelarea la SRI de parca tot ceea ce se intampla acum nu este cu stiinta lor. Cu toate ca este o actiune SIE.  

    Sunt convins ca serviciile, prin oamenii lor de casa de la ASF, sunt cei care i-au asigurat pe membrii comisiei ca nu trebuie sa-si faca griji. Tot ce se intampla acum la ASF este penal (nu doar speta aceasta) insa cand e ordin , e ordin. 

    Ciurezu a fost executat, acum si Fercala.  

    Toate firele duc la SIE : Najib care administreaza niste bani din straintate (cel mai probabil bani facuti prin intermediul SIE) impreuna cu un "partener" roman (initial Balteanu apoi fiul generalului Dragoi) , executarea lui Fercala pentru a deschide drumul preluarii SIF3 de ctre SIF2. 

    Trivia : Directorul SIE unde este nascut si cu cine se bate pe burta ? 

    1. Si atunci nu ar fi mai bun titlul: "Dormi linistit, "Serviciile" lucreaza pentru tine".

      Iar in context ar mai putea fi modificata si vb: "tot Banatul este fruntea" cu "Tot Bacaul este fruntea? 

      La care parte din SRI te referi?

      Da , e o intrebare care completeaza corect situatia.

      Eu nu stiu , nu fac parte din "inner circle" si sincer nici nu mi-as dorii sa fac. Istoria ne arata ca oricum, la un moment dat, cand nu mai esti util, sistemul te lasa din brate si ti-o iei rau de tot... 

    Bai make, eu te-am injurat de nenumarate ori pe acest forum. Dar acest articol arata pe romaneste ca ai [...] si ca ai spus lucrurilor pe nume intr-o speta de tipul elefantului din camera, pe care nimeni pana la tine nu se face ca o vede. O fi oare frica asta de dragoi, fiu de securist, mai mare pe la asefe decat posibila coruptie de care zici ca vine dinspre lakis?

    de data asta, ai respectul meu nu pentru ca suntem pe aceeasi pagina cu subiectul asta, ci pentru ca ai pus intrebarile corecte si ai avut curajul sa spui public asta. 

    rezultatul e ca, din pacate, grupul asefe - dragoi - lakis isi vor duce cel mai probabil la bun sfarsit planurile de eliminare cu ciurezu si fercala. nu te baza azi pe dna si nici pe serei. e clar ca aceasta situatie convine ( e agreata) de servicii, care altfel intrau in dragoi cu buldozerul, la fel si in asefe. aceasta complicitate tacuta intre institutii cheie in speta asta cred ca spune ca undeva, mai sus, s-au inteles ca ciurezu si fercala sa aiba soarta pecetluita cam cum a avut-o carabulea, daca ne uitam la niste lucruri care s0au petrecut acolo, chiar daca omul nu a fost sef de institutie, dar a fost terminat in public, iar banca i-a fost luata. 

    make, mai astept astfel de articole inainte sa te reevaluez.

    deocamdata, respect! 

    1. băi ! daca-l lauzi ca are [...] (i le-ai pipăit?) nu i te adresezi cu băi.

      ...

      ...

      Ba, dar tie mintea îți stă doar la pipăială? Eunucule, nu mai răspunde la întrebare, glumeam și eu pe tema hobby-urilor tale.

    Cand se formeaza un astfel de conglomerat iti pui intrebarea daca cei de la ASF sunt prosti sau sunt complici. Poate amandoua. La fel in cazul SAI urilor care administreaza fondurile astea. Baietii ar fi putut spune ca nu stiau unii de altii. De azi nu mai pot face pe prostii, sunt direct complici. Ar fi iresponsabili sa mearga pe mana lui Dragoi sa isi distruga afacerile, caz in care ar prejudicia si alti investitori care nu au legatura cu povestea.

    1. Exact.

    Make, asa ai facut si pe vremea lui Rusanu? Sunt sigur ca ai combatut bine. Te da de gol clivajul major de la regulile logicii... l-ai numarat exact ca Pristanda la condamnati, desi omul a fost achitat. Sau esti mandru ca ai contribuit la arestarea preventiva abuziva, infierand cu manie proletara un dusman al poporului care deranja la vremea respectivaregimul lui chiorete?Nu te mai ruga de amicii de la sri ca nu mai au posibilitatea sa intervina ilegal in justitie. Vremea voastra a trecut.

    1. Aferim.

      Stimate cititor, a-ti spune ca esti lipsit de logica ar fi o lauda, cind tie iti lipseste capacitatea sa citesti un text simplu.

      In articolul meu, nu folosesc cuvintul "condamnare" in legatura nici cu Boboc, nici cu Rusanu; in legatura cu ei nu vorbesc decit de inchisoare (sau un eufemism al sau). 

      Restul comentariului tau este facut din resturi.

      Hai, curata locul! 

      Curăță locul? Să înțelef că v-a deranjat atât de tare? Cred că îi dați prea multă importanță.

      ...

      Este un comenariu murdar, sprijinit pe nimic si pe deasupra mincinos. Curata locul nu exprima cit de tare m-a deranjat, ci ceea ce ar trebui sa faca daca ar mai avea o urma de bun simt.

    ...

    1. Cei dela ASF sunt bugetari,principala lor preocupare este sa-si verifie ,lunar.fluturasul de salariu,sa nu ia o decizie care ar supara pe unul dintre licuricii ce decid soarta lor. Interesul public le este ,cu desvarsire ,strain. in ata ordine de idei pe B.. trebuia saltat de la colapsul SAFI si ale primelor fonduri, aplicand etroactiv o lege ,prejudiciind asfea grav increderea populatiei in institutiile statului si in incipienta piata de capital

    ...

    Si totusi, nimeni nu comentează punctul 6 respectiv 6.1? Nu cerșesc lectura dar să nu vă intereseze 200 milioane de euro de pe AERO? Câte societăți mai au capitalizarea asta?Valorează pentru Sif1 mai mult decât detinerile la Sif5!!

    1. :)) săracul de tine!!!! Aici suntem pe caterincă, mă, nu pe analize financiare. Pe caterincă și pe petrecere. Îl sărbătorim pe fercala cu colivă, colaci și vin.

      Pai ce sa comentezi , nu este clar? SIF IMOBILIARE este umflata cu pompa ca sa se reflecte in situatiile financiare consolidate de la SIF 1 si asta te duce la infractiunea de la art. 271 din Legea 31/90. Nu am gasit, plateste sau nu dividende la SIF 1?

      Sif 1 nu au scos dividende din SIF Imobiliare.

    Cred că avem de-a face cu o scurgere de scheme, drenată apocaliptic de ziarul Bursa din laboratoarele de acțiune patogenă subversivă pe piața de capital. Tocmai acum, după ce pragul de 5% a fost eliminat! Pragul era ca un virus care cauzat o groază de anomalii pe piața de capital, ca și articolele astea prin care se tot vituperează contra ASF și după care nu pot profita decât Ciurezu și Fercală. Ăștia, dacă nu au prag, sunt terminați! Mai au un pic până la stația Terminus și ei refuză să se dea jos din tren. Chiar n-au nicio jenă și vor să dea cu capul de prag! Investitorii adevărați nu-și doresc prag, așa că articolele astea nu-s pentru investitori, ci pentru speculanții pragului, de obicei unii care au parvenit și care își dau seama că nu pot să se încoroneze ei împărații societăților de investiții financiare! Chestiunea e că schema publicată în articol (și dacă ar fi adevărată) n-are valoare pentru că reglementările actuale nu permit o concertare de acest tip, pentru simplul motiv că, logic și legal, nu se poate afirma un control al investitorilor asupra fondurilor în condițiile date, după legislația internă și europeană. Acuza față de ASF este deci aberantă. Și toți cei din ASF știu acest lucru, o știu și instanțele de judecată, ca și Fercală sau Ciurezu. O tot patinează articolul cu Lakis și cu Hezbollahul, că nu s-a găsit altă rimă, dar nu s-a adus nici un argument legal concret prin care să se justifice acuza față de ASF sau legăturile lui Lakis cu organizații deocheate. Poate că doarme „liniștită” ASF (atenție și la titlul articolului, că e varză!), dar nu cumva ea doarme pentru că nu se poate scula la ordinu’ lui Fercală și al lui Ciurezu? Ceea ce se uită este că ASF nu e de capul ei, are reglementări, are ESMA, are obligația să nu introducă vreo anomalie în piață pe baza mofturilor lui Fercală și ale lui Ciurezu! Abia atunci când ar cădea ASF în genunchi în fața lui Fercală și a lui Ciurezu s-ar ajunge la o situație similară cu cazul FNI, la încălcarea legislației europene și la prăbușirea încrederii în piață și în supraveghetorul ei. Să nu uităm că Boboc a făcut același lucru, prin plecăciuni în fața unora și a altora! Și, într-o anumită măsură, ASF trebuie chiar lăudată că a rezistat în fața presiunilor exercitate de presa care n-a prea trecut pe la spovedanie la Popa Tatu. Dar ASF poate fi criticată că încă îi tolerează pe acești inși care se cred baronii schemelor și care dau bățos în acționari și în ASF ca la mineriadă. E foarte probabil că și în ASF au rămas încă niște frânari, care sunt legați de niște relații anacronice și păguboase, care țin autoritatea de la misiunea ei de a-i sancționa dur pe niște pensionari care au ajuns să se creadă starlete ale pieței de capital. Da’ n-am văzut să se scrie în ziar, în același stil „elegant”, despre manevrele absolut grobian de abuzive ale inșilor care blochează dreptul indiscutabil al acționarilor de a convoca adunarea generală și care sfidează ASF și deciziile ei! Și dacă tot apelați, obosit, la SRI, ca instituție, vă dau un pont: SRI știe deja tot ce mișcă în ograda Bursa, a ASF, a lui Fercală și a lui Ciurezu, că d-aia are tehnică performantă și informatori dibaci! Sau nu știți cât de bine s-au perfecționat băieții de vreo 20 de ani încoace? Aflați că prin piață se aude că decidenții din SRI l-au sfătuit ferm pe președinte să promulge legea cu eliminarea pragului de 5%, cu motivul suplimentar că niște baroni ai schemelor din piața de capital au suferit mari pierderi în sfera „intelligence” și umblă brambura pe la butoanele societăților din economia românească.

    1. N-au ăștia buton de like sau love, că l-aș apăsa la comment ul tău fără rezerve. Din păcate, sper să nu ti-l șteargă, așa cum a făcut cu jumate din comentariile de azi. Felicitări pentru analiză, multumim pentru info.

      Aceeasi lege care a eliminat pragul a prevazut ca SIF-urile sunt fonduri de investitii destinate investitorilor de retail, adica acelora care nu sunt profesionisti. Ce vezi in schema de mai sus? Doar investitori profesionisti. Doar ASF-ul se face ca nu vede si tolereaza incalcarea legii.

      Baronii schemelor sunt cei de la Sif 1 si Sif 4 de la condamnarea lui Bilteanu si Lakis.

      Iar actualii administratori Dragoi si Staut nu au intreprins nimic in recuperarea prejudiciului cu toate ca stiau. 

      Din informatiile publice privind dosarul penal nr.2218/D/P/2018 rezulta ca partea vatamata Sif 1 nu s-a constituit parte civila in cauza privind prejudiciul creat societatii de pe urma tranzactiei de cumparare din 13.02.2013 a pachetului de 262.294 actiuni SC Azuga Turism de la SC Fratelli Azuga SRL in valoare de 20.340.000 lei plus majorarea de capital social din 14.03.2013 in suma de 9.476.635 lei. 

      Valoarea totala investita in acest plasament in suma de 29.816.635 lei este superioara valorii SC Azuga Turism SA raportata de Sif 1 la data de 29.03.2019 in suma de 26.753.988 lei satabilita prin metode de evaluare conform cu standardele internationale de evaluare,respectiv cu 3.062.647 lei. 

      In perioada 2013-2018 societatea SC Azuga Turism SA nu a acordat dividende actionarilor. 

      Sif 1 nu a furnizat niciun raport in piata cu privire la acest litigiu asta inseamna lipsa totala de transparenta si informare a actionarilor Sif 1. 

      Pana in acest moment Sif 1 nu a intreprins niciun demers pentru recuperarea prejudiciului constatat in cauza penala,ceea ce inseamna ca actualii administratori se solidizeaza cu predecesorii lor in privinta incheierii si derularii operatiunilor lezionare care au facut obiectul dosarului penal nr.2218/D/P/2018 

      In niciunul dintre rapoartele anuale ale administratorilor nu s-a prezentat situatia acestui litigiu in care au fost implicate persoane din conducerea societatii Sif 1. 

      Legea 31/1990 

      art. 142 consiliul de administratie este insarcinat cu indeplinirea tuturor actelor necesare si utile pentru realizarea obiectului de activitate al societatii  

      art. 1441(4) membrii consiliului de administratie isi vor exercita mandatul cu loialitate,in interesul societatii. 

      Am impresia că sunt pe grupuri pesediste de Facebook, unde trollii au 3-4 comentarii predefinite, pe care le posteaza indiferent de subiect, de întrebare, de context. Exact așa e și pe forumul Bursa, oamenii au câteva versuri pe care le recită no matter what. Ți-ai pierdut timpul scriind și explicând (logic) cum stă treaba, aici nu găsești auditoriu, lumea e setată pe agendă și discurs propriu. Asta e, atât se poate.

      Noi putem sa comentam pe aici intrucat o facem pe banii nostri. Tu in schimb esti in timpul programului.

      Cand te-am auzit batand campii cu ESMA si regulamentele europene imediat te-am recunoscut.  

      Stiu ca sunteti acolo pile, securisti si mai ales amante dar totusi cand vi se arata ca 1+1=2 e cam greu sa motivezi deciziile aberante.

      Ameninti grobian cu SRI dar bunul simt iti spune si tie ca pana la urma ca in momentul asta sunteti singurii cu pantalonii in vine , intreaga incarcatura penala a situatiei fiind asupra voastra. V-ati bagat , la ordin probabil, si ati albit pe altii dar v-ati compromis definitiv pe voi. Aveti in voi un vierme care o sa va manance incet si in chestia asta nu va poate ajuta nimeni. 

      Bun, perfect, ce frumos i-ai zis-o, domnu'. Singura problema e că NU COMBAȚI ARGUMENTATIV nici una din afirmațiile lui/ei. Le zici iar de hoți, de amante, de sinecuri, etc. Dar nu poți să îl/o contrazici pe lege. Și să știi că doar asta contează!

      Iuby, "ăștia" ?!

      In momentul asta sint 80 de comentarii (commenturi, pe limba ta - ce idiotenie!); daca am sters jumatate, inseamna ca au fost 160. 

      Deci stai rau si cu onestitatea...

      Hai, apasa pe buton la altii, Iuby! 

      Pai la o adica trebuie combatute niste interpretari ale ASF pentru propriile regulamente.

      Nu e vorba de niciun regulament european sau cerinte ESMA. In momentul in care ai un fond alimentat 100% (!) de o entitate nu ai cum sa spui ca nu are putere de influenta investitorul. E pe orice principiu european. Hai, admit ca acolo unde procentul e mai redus poti sa pleci de la prezumtia ca nu are si sa cercetezi. Dar 100% sau 97% ?! Decizia de concertare nu este in conformitate cu o lege sau cu un regulament ...doar conform unei interpretari a A.S.F. 

      In cazul Fercala cica nu au trimis niste documente din care sa rezulte niste aberatii. Totul tot pe baza unui regulament ASF care nu are corespondenta nicaieri in lumea asta. Ai citit comunicatul ? E transpus acolo art. la care se face referire , o insiruire de "principii" pe care e imposibil sa faci dovada ca le indeplinesti atata timp cat nu se precizeaza ce anume trebuie sa depui la dosar.

      Ce depui la dosar ca se dovedesti "capacitatea structurii de conducere de a se concentra (?!!! - ce? cum?) asupra aspectelor de importanta strategica(?!!! care sunt alea ? , ce ? , cum ? " Poate un certificat de la doctor ca te poti concentra? 

      Baby, sorry, dar ești o mare dezamăgire. După masacrul pe care l-ai făcut azi pe forum printre comentarii, mi-am schimbat fundamental părerea despre tine #undeîțiebărbăția

      #joscenzura 

      1. Mai, mai!, "o scurgere de scheme, drenată apocaliptic de ziarul Bursa din laboratoarele de acțiune patogenă subversivă pe piața de capital."

      Stefan Boboc a aparut la PRO TV, in 1996, declarind ca Redactia BURSA este un cuib de infractori pe piata romanesca de capital. 

      Dupa patru ani lungi, a fost bagat la zdup, aratind ca da, avea dreptate ca exista un cuib de infractori, dar acela era la CNVM. 

      Vrei un cover, o reluare a spectacolului, dupa 20 de ani, cu Gradinescu in rol de Boboc? 

      Sau il preferi pe Copariu? 

      2. Vad ca reiei un cretinism gramatical dintr-un comentariu pe care l-am eliminat, pentru ca nu este bine sa te incurci cu oameni ingusti la minte: zici "Poate că doarme „"liniștită”" ASF (atenție și la titlul articolului, că e varză!)". 

      Draga "profesionistule", daca il personifici, acronimul are genul pe care i-l dai, si nu spui "ASF-eaua", decit daca il iei la misto, ci "ASF-ul". 

      Deci, aseaza-te pe membrele din spate. 

      3. Mai spui: "Chestiunea e că schema publicată în articol (și dacă ar fi adevărată) n-are valoare pentru că reglementările actuale nu permit o concertare de acest tip, pentru simplul motiv că, logic și legal, nu se poate afirma un control al investitorilor asupra fondurilor în condițiile date, după legislația internă și europeană." 

      Minti. 

      Daca nu vrei, nu-l bagi pe Boboc la puscarie, ca n-ai legislatie, dar daca ai bunavointa, atunci intelegi sensul legii si-l bagi (vorbesc despre un caz real; premier pe atunci era Mugur Isarescu si credea ca nu poate incadra legal faptele lui Boboc in categoria penala; i-am prezentat algoritmul legal al arestarii, de fata cu presedintele Emil Constantinescu si cu toti sefii din mass-media, intr-o intilnire la Snagov; a doua zi, Boboc a fost arestat LEGAL!). 

      Asa si acum. 

      Te uiti la schema si iti dai seama ca e o agresiune ilegala, bazata pe o concertare evidenta; cauta-i incadrarea legala si o vei gasi - legea nu-i facuta ca sa-i favorizeze pe infractori, cum crezi tu. 

      4. Lakis? 

      Nu trebuie sa fie neaparat terorist, dar nu-ti ajunge ce-am spus? 

      Repet. 

      Omul, imi pare rau, poate va e simpatic, dar a fost condamnat pentru manipularea pietei.  

      Deci, ce mai cauta pe aici?! 

      ASF nu are lege sa-l suspende? - hahaha! 

      Ma pui sa-ti repet articolul si largesti discutia - cunosc tehnica. 

      5. Zici: " vă dau un pont: SRI știe deja tot ce mișcă în ograda Bursa".

      Multumesc, crezi ca stie si de tentativele prostilor care tot vor sa ne intre in ograda? 

      Esti dezamagit ca ai primit o replica la ofensele tale gratuite.

      Te rog, nu te mai interesa de barbatia mea, pentru ca barbatia mea nu este interesata de tine. 

      R1. Domnule Make, înțeleg că vă trezesc o nostalgie particulară evenimentele din 1996, dar acele evenimente nu se pot compara cu cele de astăzi. Atunci nu era atâta reglementare și mulți făceau și dregeau după cum îi tăia capul! Vă mai amintiți, nu-i așa? În zilele acelea de est sălbatic a putut apărea și SOV și cazul FNI. În prezent avem alte date și alte reglementări. Nu cred că Grădinescu se compară cu Boboc, chiar deloc, pentru că am niște date în acest sens. Sau uitați că nici Grădinescu nu e singur în instituție? Iar în instituție decid, pe fond, experții în problemă, nu președinții! Ce-ar fi să vă interesați! Dar, dacă îl luați la țintă pe Grădinescu, asta înseamnă că nu-l puteți evita din alte motive! De Copariu nu este cazul să vorbim. Omul chiar încearcă să-și facă treaba, deși mai exagerează câteodată! Ca o remarcă generală, dacă aveți ceva de reproșat funcționarilor din instituție, bine ar fi să aduceți cazuri concrete și argumente serioase și nu să aruncați cu anatema așa, la derută, că ASF doarme! Eu aș vrea să-i pună la punct pe toți cei care nu respectă dispozițiile legale. Nu contează din care SIF e unul sau altul! Ar fi momentul ca ASF să demonstreze că poate să evolueze și să aplice corect legea și, dacă situația o cere, cu cea mai mare severitate!

      R2. Nu am citit toate comentariile anterioare, așa că nu cunosc acel comentariu eliminat. Problema cu genul siglei (ASF) este simplă: genul se poate stabili în raport cu finala siglei sau cu genul primului substantiv. În cazul nostru nu apare însă desinența „-ul” (din „ASF-ul”) pentru a avea un acord corect cu „liniștit”. Oricum, se recomandă evitarea unor astfel de flective care nu corespund cu genul primului substantiv. Dar nu e o mare problemă! Toți greșim! Mai important ar fi să reperăm greșeala și să corectăm! Așa că vă recomand mai puține miștouri și mai multă concentrare la problemă! 

      R3. Acuzația de minciună e nefondată și nedemonstrată. Chiar credeți că vă puteți permite asemenea acuzații față de cititori?! Sau faptul că sunteți la butoanele comentariilor vă face să vă flexați mușchii crezând că, dacă puteți elimina comentariile, sunteți la adăpost de orice contraargument!? Veniți mai întâi cu contraargumentul legal! Nu e suficient să spuneți, diversionist, că „te uiți la schemă și îți dai seama că e o agresiune ilegală...” Cum adică e o agresiune? Pe deasupra e și ilegală?! Ce o face ilegală? Care dispoziție legală? Răspundeți concret, fără fente! Altfel, vă pot răspunde că „te uiți la schemă și îți dai seama că nu e vreo agresiune ilegală...” E doar o fantasmă, o producție stângace a baronilor schemelor, care trebuie să deseneze ca să înțeleagă semnificațiile profunde din legislația referitoare la un prag deja eliminat, care, culmea!, are aptitudinea să-i elimine și pe ei! Problema e că nu doar ei sunt eliminați, ci și o cohortă de alte persoane care trag beneficii diverse și fac „sponsorizări” subterane pentru a-și menține pozițiile. Și e mai puțin probabil încă un un caz Boboc decât mai multe cazuri Chelu. 

      R4. Lakis a plătit ce avea de plătit. De ce insistați? Există reabilitare, nu pedeapsă veșnică! Atâția alții au greșit în viață sau poate n-au greșit, dar au primit condamnări nedrepte! Sunt destui! Sau dv. vă credeți fără de reproș, fără greșeală și aruncați cu piatra și cu speculații de terorism? Este un semn al timpurilor noastre în acest spațiu că unii vor ca alți semeni ai lor să plătească și după ce au plătit o dată pentru greșeala lor! 

      R5. Cred că sunt câțiva care ar fi interesați de ograda Bursa, mai ales atunci când din ogradă se lansează ghiulele către instituțiile statului și speculații de implicații teroriste! N-ar fi exclus ca aceste lansări frecvente și prea viscerale să fie considerate la un moment dat o chestiune de siguranță națională! De aceea, eu cred că pot fi și tentative ale unora de a ajunge în ograda Bursa, dar nu vă preocupați, ele sunt doar tentativele unora care fac pe proștii...

      Tu sigur nu esti de la SIF uri. Esti mult prea inteligent si eficient. Congrats! Mai intra, te rog, pe site ul asta, este o placere sa-ti citesc argumentatia impecabila.

      "Expertii in probleme" de la ASF ...asta e de rasul lumii.

      Fix acolo e buba. Mai au si tupeul sa atace in loc sa tina capul in pamant ca strutul.  

      Dupa modul de dezvoltare al ideilor avem de a face cel mai probabil cu vreo consiliera de pe acolo care apara onoarea institutiei. 

      Incep sa cred ca pt ei e foarte importanta iluzia ca e chiar legal ceea ce fac. Probabil asa il tin pe Gradinescu sub control , profitand ca nu prea are habar de legislatie ii dau materiale stufoase in care il linistesc. Plus vreo poveste cu X si Y care vor sa ii ia locul... Dar de semnat... el semneaza. Iluzia e importanta pentru ca e imposibil ca omul sa nu isi dea seama ca ceva pute groaznic acolo. De aia articole de genul asta nu le plac...se risipeste magia.

      R5 : amenintari tipic mafiote ; ce o sa faci o sa fugi la prietenul/amantul tau securist sa ii ceri sa ia masuri ? 

      A. "Evenimentele din 1996... nu se pot compara cu cele de astăzi".

      Nici nu le-am comparat. Am reamintit ca ASF descinde dintr-o institutie compromisa si ca sefii ASF nu au imunitate - vrei sa-ti descriu ce am scris si dupa aia sa-ti explic ce am scris? Vezi ca-ti dezamagesti admiratorul de la 19.13., care n-a bagat de seama ce alunecari ai. 

      B. "Atunci nu era atâta reglementare ..." 

      In primul rind nu stii. 

      In al doilea rind, daca chiar vrei sa faci o comparatie, atunci nu o faci intre volumul de reglementari de azi, fata de cel de atunci, ci intre raportul dintre volumul de reglementari si stadiul dezvoltarii pietei de atunci si acelasi raport dar de azi. Intelegi? E vorba despre chestii care se relativizeaza in context. Daca o faci, atunci vei afla ca, in 1996, piata de capital era suprareglementata. 

      Se spune "Multumesc, nene, pentru lectia gratuita!" 

      In al treilea rind, in 1996 era suficienta reglementare ca sa-l suspende din piata de capital pe Eugen Voicu, care cind reglementarea a devenit mai stricta, conform impresiei tale, a devenit seful asociatiei organismelor de plasament colectiv. 

      In 2000, a fost suficienta reglementare sa fie arestati comisarii CNVM, iar in 2014, suficienta sa fie condamnati trei fosti comisari, la cite doi-trei ani, cu suspendare, in Dosarul Rompetrol. 

      Alta intrebare? 

      C. "Nu cred că Grădinescu se compară cu Boboc, chiar deloc, pentru că am niște date în acest sens". 

      Bine, m-ai convins, asta a fost atit de tare, incit am cazut in aceeasi admiratie cu comentatorul de la 9.13. 

      Intre noi fie vorba, nu am facut comparatia lui Boboc nici cu Gradinescu si nici cu Copariu.  

      Cu cine te certi? 

      D. "Bine ar fi să aduceți cazuri concrete și argumente serioase și nu să aruncați cu anatema așa, la derută, că ASF doarme!" 

      Stimata doamna, mai concret decit articolul asta, diagrama si articolul perfect documentat pe subiect al lui Andrei Iacomi din editia BURSA de azi, ce-ai mai vrea? 

      Sa-ti pun un Gradinescu micut, pe birou, in timp ce sforaie? 

      Te crezi in filmul "Dragă, am micșorat copiii !" ? 

      E. Cretinismul gramatical despre genul acronimului este excesiv tratat, in mijlocul unor probleme reale, ceea ce arata incapacitatea sa ierarhizezi subiectele. Dar, pentru ca te-ai straduit si tii mortis sa invingi, iti sugerez sa te gindesti la personificarea implicita a unui acronim nearticulat. Este prea subtil? Iti recomand mai multe mistouri, ca sa capeti subtilitatea limbii. 

      F. Cind am spus ca minti, am explicat. 

      Tehnica de discutie circulara este feminina si dezolanta, daezvaluind lipsa de argumente. 

      Pe de alta parte, nu-mi poti cere numele fiecaruia dintre cei zece mii de tarani ucisi la Rascoala din 1907. 

      Chestia aia a voastra ca administratorul decide independent de investitor, intr-un fond detinut 100% de un investitor, este o imbecilitate; straduiti-va sa o depasiti prin expertiza legala. Daca nu reusiti, atunci veniti la mine. Dar voi NU VRETI sa o depasiti! 

      G. Ce a platit Lakis, 15.200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare?! Adica, nimic? Mie unuia mi-ar fi rusine sa vorbesc desprte reabilitarea unui condamnat care a ispasit pedeapsa la domiciliu. A fost suspendat macar cinci ani de pe piata de capital, ca Eugen Voicu?  

      Incep sa regret ca-ti raspund, valorile tale morale par distruse cu totul. 

      E. "Sau dv. vă credeți fără de reproș, fără greșeală și aruncați cu piatra ..." 

      Asta, desigur, este o replica tiganeasca. 

      Dar am sa-ti raspund. 

      Da, stimata doamna, sint fara repros - nu fur, nu mint, am creat un ziar onorabil si-l mentin vertical de 30 de ani. 

      Nu ma poti compara cu Lakis. 

      Dar problema nu era integritatea mea, ci a lucratorilor ASF si a a conducerii a doua SIF-uri 1 si 4. De ce ai vrea sa discuti despre mine? 

      Vrei sa ma intimidezi? 

      "Cred că sunt câțiva care ar fi interesați de ograda Bursa, mai ales atunci când din ogradă se lansează ghiulele către instituțiile statului și speculații de implicații teroriste!" 

      Nu-mi meriti atentia.

      Sa-ti fie rusine, stimata doamna! 

      R.A. Cum, n-ați comparat evenimentele din 1996 cu cele de astăzi? Ba da! Pentru că ați afirmat: „Vrei un cover, o reluare a spectacolului, dupa 20 de ani, cu Gradinescu in rol de Boboc?” Și, apoi, în răspunsul de la C, ne mai și spuneți că „Intre noi fie vorba, nu am facut comparatia lui Boboc nici cu Gradinescu si nici cu Copariu.” Se vede, domnule Make, se vede, se citește negru pe alb, nici vorbă să-l fi comparat, măcar minimal, pe Boboc cu Grădinescu! Bine că rămâne scris aici ce rol potențial îi acordați lui Grădinescu, pentru că, altfel, rămâneam perplecși de atâta precizie!

      R.B. De unde știți că eu n-aș cunoaște reglementarea din 1996 a pieței de capital?! Ehei, domnule Make, pe vremea aceea răsfoiam cu mâinile mele Monitorul Oficial cu regulamentele pieței de capital! Nici nu vă trece prin minte câte știu eu despre cum se făceau reglementările în vremurile acelea! Așa că nu vă mai considerați singurul inițiat! Ce lecții gratuite vă închipuiți că dați!? Să știți că egoul nu ține loc de experiență, oricât de supradimensionat ar fi! Nu i-ar strica o suprareglementare! Eu nu am afirmat o lipsă de reglementare la momentul 1996, ci doar că nu era „atâta reglementare” ca astăzi! Sensul era acela că astăzi sunt acoperite mai multe capitole din domenii importante, precum abuzul de piață, iar atunci nu erau. (Dacă tot ne vorbeați despre manipularea pieței de capital.) Mai pe înțelesul dv., ideea era că astăzi nu mai poți recurge la atâtea trucuri ca în alte timpuri, pentru că reglementarea deja le sancționează astăzi. Vorbeam despre posibilitățile de acțiune ale investitorilor și nu ale autorității de reglementare. Dar cum să înțelegeți la ce mă refer dacă nu vă interesează decât să discreditați ceea ce afirm. 

      R.C. Despre comparația lui Boboc cu Grădinescu, revedeți afirmația dv. anterioară! E negru pe alb și merită subliniată cu roșu! 

      R.D. Ca să demonstrați tonul articolului pe care l-ați scris și acuzele la adresa ASF, prezentați argumentele juridice care ar impune ASF să concerteze investitorii în fonduri de investiții cu fondurile înseși. Înainte de a avea vreo tentativă în acest scop (deși nu cred că sunteți prea nerăbdător), vă rog să vă gândiți inclusiv la efectele unei astfel de concertări și dacă nu cumva ar da peste cap tot ceea ce știți (sau credeți că știți), dv. despre piața de capital și despre acțiunea concertată. Dar mai intâi ar trebui să răspundeți dv. la întrebarea: de ce se zbate ziarul Bursa atât de tare pe această temă când pragul, ca anomalie, este deja eliminat? Cumva pentru că prietenii dv. sunt direct afectați de această eliminare și pierd controlul și beneficiile? Lăsați miștourile cu diagrama, pentru că ea nu spune nimic în afara reglementării! 

      Și, din păcate, nu aveți intuiția necesară să depistați că nu dialogați cu vreo doamnă! La vârsta dv., m-aș fi așteptat să aveți simțuri mai penetrante, dar îmi dau seama că sunteți și obosit, și tracasat de toată această situație încordată care vă vlăguiește. Identitatea mea e cuprinsă în acest cod: luyzjlusgamvzgdyikquysgquyk. Nu vă străduiți să descifrați! Vă trebuie o cheie pentru decriptare. Poate că o veți primi la un moment dat, dacă situația o va cere. 

      R.E. Nu țin neapărat să înving gramatical. E o luptă prea mică! Dar adevărul nu putea fi trecut cu vederea, pentru că el este întotdeauna obiectivul celor drepți! Nu cred că mai e nevoie de subtilități ca să aflăm cum e cu acordul siglelor. Cine este interesat caută și găsește! Și sigur găsește dacă nu se ocupă cu miștouri și invective deghizate. 

      R.F. Dacă sunteți atât de convins de argumentația juridică pe subiect, atunci de ce nu o prezentați în articol, ca să vadă oricine cum greșește instituția și cum are dreptate Bursa și Ciurezu? ASF nu cred că are de depășit ceva mai ales când dispariția pragului e certă! La care se poate adăuga și ideea că profitorii acestui prag nu sunt investitorii care au investit, așa cum au putut, ci cei care vor să controleze un SIF altfel decât prin mărimea investiției lor! În definitiv, cel care a investit mai mult are dreptul de a controla mai mult decât cel care a investit mai puțin! E atât de simplu! 

      R.G. Lakis e adus în discuție la impresie, nu că ar avea vreo importanță în chestiunea pragului. Nimeni nu ia în considerare un astfel de argument și cu atât mai puțin instituția! S-au dus timpurile când se făcea mare zarvă cu denigrările adversarilor prin articole comandate presei hulpave sau prin emisiuni de șifonare a imaginii în care invitații ocărau și sfârtecau ca niște hiene reputația cui se nimerea în calea intereselor sponsorilor. Nu mai e OTV, nu mai e Realitatea Tv de altădată! Atunci erau valori morale, nu glumă! Ca și astăzi, domnule Make, nu? Să știți că eu nu regret că vă răspund, chiar dacă nu vă găsesc un interlocutor agreabil. Dar dv., ca și alții, meritați șansa de a primi îngăduință pentru că încă mai cred că, la vârsta dv., mai puteți să recuperați adevărul și buna-credință. Poate veți realiza, finalmente, că persoanele pe care le apărați cu râvnă nu sunt chiar de apărat, în contextul unei anomalii care nu este în interesul pieței de capital. Poate veți realiza și că nu puteți învinui instituția când normele nu-i permit să ia măsurile pe care le-ar dori unii sau alții! Știu că nu sunteți fără reproș (nimeni nu este) și lăsați-ne pe noi, cititorii, să facem aprecieri asupra verticalității ziarului Bursa! 

      R.H. Regret afirmația dv. că replica „aruncatului cu piatra” ar fi o replică țigănească. „Iar Iisus, plecându-Se în jos, scria cu degetul pe pământ. Şi stăruind să-L întrebe, El S-a ridicat şi le-a zis: Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei.” (Ioan 8, 6-7) Iată că replica nu e țigănească, ci creștinească! Poate o să citiți și continuarea în Noul Testament. Vă asigur că merită investiția! Dacă vanitatea o să vă subjuge în continuare s-ar putea să ne spuneți și că Iisus nu vă dă dv. lecții, poate că este chiar vreun terorist mână în mână cu Hezbollah, pe care ASF nu-L sancționează la timp ca să-i asigure scaunul lui Ciurezu la SIF Oltenia. Că doriți sau nu, fiți sigur că, chiar dacă după acest mesaj nu o să vă mai răspund, veți avea atenția mea, a noastră, atunci când veți renunța la aceste prostioare înjositoare pentru un om la vârsta dv.! 

      Betia de cuvinte...

      Ce folos atata carte daca lucruri banale scapa intelegerii ? 

      Cica o concertare a investitorilor cu fondul e absurda in orice situatie. E punctul de vedere oficial al ASF ? 

      Tocmai am revolutionat piata de capital ! Oricine doreste sa preia o companie de pe bursa fara sa mai faca o oferta publica sau sa decalare undeva trebuie doar sa cumpere actiunile printr-un fond.

      Ce prostii aia de pe Wall Street si de la Londra. Sute de ani de bursa si a trebuit sa vina ASF-ul sa le explice cum se face ! 

      Il compari pe Lakis cu o curva?

      Femeie, nu stii ce vorbesti, taci! Aruncatul pietrei nu este ceea ce crezi dumneata, ci este pedeapsa Dumnezeiasca cu moartea pentru oricare incalcare a unei porunci a lui Dumnezeu, cum e in Vechiul Testament. Interventia lui Iisus Christos e o schimbare Dumnezeiasca de optica, pentru ierarhizarea pedepselor in functie de gravitatea faptei.Dumneata ai inteles gresit, ca replica tiganeasca "dar tu cine esti sa-mi reprosezi asta?" este ceea ce vrea Iisus Christos sa spuna, dar nu este asa. De la Iisus Christos, unele pacate primesc pedepse mai usoare decat omorarea cu pietre si unele raman nepedepsite.Daca ar fi cum gresit ai inteles dumneata, atunci toate crimele ar ramane nepedepsite, pentru ca n-ar exista nimeni care sa fie indreptatit sa ridice piatra.

      Taci, nu pricepi si faci rau! 

      Ce bine te-a simtit Make ca nu meriti atentie!

      Ha ha ha! Are dreptate. In povestea din Biblie e vorba de o curva. Aici e vorba de Lakis. Il compari pe Lakis cu curva? Ha ha Ha! Buna! Atat te-a dus mintea?

      Am remarcat o chestie insa , probabil un defect profesional al persoanei care scrie. Tipic pt institutiile publice ;)

      Anumite comentarii sunt scrise cu diacritice. Cam toate bat in aceasi directie...albirea A.S.F.

      Amuzant... 

    La data de 10.12.2019 apare o notificare pe saitul sif 1 *Informații privind deținerea de acțiuni in care administratorii si directorii au fost remunerati cu actiuni gratuite sif 1 dar ei nu au dus la bun sfarsit planut de rascumparari aprobat de AGA pentru reducerea capitalului social.

    situatie: 

    BOGDAN ALEXANDRU DRĂGOI=567.633 actiuni primite -Președinte Director General 

    RADU RĂZVAN STRĂUȚ=555.556 actiuni primite -Vicepreședinte Director General Adjunct 

    SORIN MARICA= 48.309 actiuni primite -Membru în Consiliul de Administrație 

    MARCEL HEINZ PFISTER= 48.309 actiuni primite -Membru în Consiliul de Administrație 

    IONEL MARIAN CIUCIOI= 48.309 actiuni primite -Membru în Consiliul de Administrație 

    TEODORA SFERDIAN=77.536 actiuni primite -Director General Adjunct 

    LAURENȚIU RIVIȘ =54.348 actiuni primite -Director 

    total =1.400.000 actiuni primite de conducerea Sif1 

    iar cu cele detinute de Sif 4 la sif 1 raportate la 31.12.2019 Anexa17_31dec2019.pdf rezulta ca depasesc pragul de 5% din sif 1 actionand concertat avand in vedere ca sif 4 este administrata de o societate ce e detinuta de Sif 1 in totalitate. 

    Situatia detaliata a investitiilor sif 4 la 31.12.2019 Anexa17_31dec2019.pdf 

    SIF BANAT-CRISANA=25.748.176 actiuni (4,98% din capitalul sif 1) 

    Avem un total=27.148.176 actiuni (peste pragul de 5% in viguare) 

    Asadar ASF nici nu vede ca si astia sunt in cardasie cu Aris Capital SA,TORCH INVEST SRL,SMART CAPITAL INVESTMENT SA care au o detinere cumulata de 12,22777% din Sif 1 depasind limita de 5% din capitalul social al Sif 1. 

    Din 27.02.2015 prin deciziile ASF nr.346,347,348 acele trei societati incalca voit pragul de detinere de 5% din Sif 1. 

    1. Am gasit un dosar in care ASF e data in judecata de catre SMART CAPITAL INVESTMENT pentru anularea unei decizii de concertare in cazul SIF 1. Acest Dosar 2882/2/2015 de la CAB este suspendat pana la solutionarea dosarului penal 83/D/P/2014 pe care Parchetul de pe langa ICCJ doarme de 6 ani. Iar ASF se face ca ploua.

      Hopa!

      Se strange latul, Dragoi! 

      Si-au distribuit actiuni gratuite dar nu au derulat programele de rascumparare pentru restul actionarilor. Acum vor sa se mute la SIF 5 si au votat modificarea actului constitutiv in sensul asta anul trecut, in 2019. Hot. AGA este inca suspendata. Ce schema mai clara de frauda vreti? Nu dau dividende la actionari, bagă banii in alte fonduri paravan cu care cumpara propriile actiuni si se mentin vesnic la putere, si pentru ca tot nu are cine sa ii dea jos, isi distribuie actiuni gratuite fara numar?! Chiar nu a gasit nimeni un avocat destept care sa se ocupe de schema asta?

      Aha,se aude zumzet de catuse pentru conducerea sif 1,sif 4, SAI Certinvest, SAl Swiss Capital Asset Management, SAl Star Asset Management, SAI Broker, Accuro Fund Solutions;Vaduz, Liechtenstein , OPUS — ch artered Issuances SA/AA Luxembourg ,SSIF BRK FINANCIAL GROUP si SSIF Vienna Investment TRUST SA.

      Istoricul comportamental al relatiei stranse intre SIF BANAT CRISANA si ,,administratorul 

      aparent" SWISS CAPITAL, in sarcina caruia chiar ASF aretinut mai multe fapte de incalcare a legii in executarea ordinelor de tranzactionare cu titluri SIF1. (Deciziile 38, 39, 40/17.02.2014 in care se retine ca persoanele responsabile din cadrul SSIF SWISS CAPITAL ,,aveau motive rezonabile sa considere ca respectivele operatiuni sunt suspecte de manipularea pietei".

      ...

      Mon cher, esti de toata jena!

      Cunosc schema ca e identica cu ce face la sif 4 care este administrata de sif 1.

      Asadar sunt usor de recunoscut dupa modul de a opera. 

      Poate ca e tocmai MI7, de mai sus. Baronul schemelor.

      Hahahah!!! Cat? Cat?

    Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace.

    1. Amintirea e proaspata.

      Am un stick cu cintecele interpretate de el - rock alternativ.

      Din cind in cind ascult. 

    Doamne, ce s-a petrecut aici? Subiectul asta nu mai e pe niciun alt site, nimeni nu sufla o vorbulita in toata mass media, iar aici parca a fost Razboiul de Independenta. Un articol extrem de intens a stimulat 100 de opinii. Nu stiu cine are dreptate, dar jurnalistic este fara concurenta!

    1. Aici este o pomana, un priveghi pentru dinozauri. Ii conducem la groapa, de asta ne-am strans mai multi.

      Te referi la Lakis?

      Si persoana de la MI7 si altii de pe aici vorbesc despre vina ca sunt vechi, ca sunt dinozauri si alte golanisme din astea. Oameni ca Fercală si ca Ciurezu au participat la formarea pietei. Au facut profit si au platit dividende actionarilor. Nu si-au distribuit actiuni gratuite. Ce dividende plăteste Dragoi la Sif 1 si la Sif 4? In loc de dividende paravane si suveici. Au mai fost si altii care s-au crezut intangibili si si-au primit pedeapsa dupa cativa ani. Eu am rabdare. Urmaresc in fiecare zi cum sunt unii tampiti care in fiecare zi fac tranzactii cu 10 -15 actiuni la pret mai mic decat pretul zilei si duc in jos actiunile. Este deja un patern. Sa nu credeti ca lucrurile astea nu se vor lamuri. Nu voi sta sa marchez pierderi de teama ca sunt unii deasupra legii.

      Exact sif 2,3 si 5 au adus randament peste sif 1&4 actionarilor.

      Deci despre ce vorbim. 

    Dumnezeu sa il odihneasca.

    Excelent articol, lucrurile si schemele sunt cat se poate de clare si mi-am adus aminte de serialul lui MA de anul trecut, referitor la caracatita El Lakis Najib - Bilteanu, respectiv, SIFuri si Hezbollah, Nu am nicio speranta ca ASF-ul ar putea sa intervina in aceasta speta. Mie imi este foarte clar ca este parte interesata in aceasta afacere. 

    eu nu stiu despre ce discutam.

    Avem hotarirea ASF sa se introduca pe ordinea de zi propunerile sif1,sif 4 si o decizie care ne spune ca nu este concertare.Restul e can can .Ca sunt bine intentionati, ca sunt hoti unii sau altii ca au legaturi cu grupari teroriste este mai putin important,asta stabileste instanta.Sa se respecte legea - aia pe care o avem!

    Cand au cumparat actiuni SIF5 si au sustinut pretul erau buni astia de la capusari, de ce n au zis atunci Ai lu' Ciurezu ca aia lucreaza impreuna.Asa e in lumea fondurilor se fac preluari cu firme ciudate din paradisuri financiare...poate ca nu este moral dar este legal(asa spun autoritatile romane).Ciurezule te crezi justitiar ia sa ne uitam la tine in firma cate persoane apropiate ai angajat in SIF sau conpanii unde sif ul este actionar? [...] 

    1. Daca nu stii despre ce discutam, du-te, nene, la pascut vaci, aici nu e de tarani prosti care-si dau cu parerea ca ASF are intotdeauna dreptate cand le convine la tarani.

      Eu zic sa ne masuram in mirosul ciorapilor murdari. Oare cistiga arbitrul = ASF ???

    Hey nea Make....si groparii ce sapa groapa pentru altii vor avea parte de groapa lor....

    Asta face parte din momentul ofensarii mele, numai 5 minute, in care m-am pierdut cu Firea.... 

    Trebuie sa remarc aceasta ,,efervescenta" binevenita ce a fost generata de acest articol.  

    Am scris undeva intr-un comentariu mai demult ar trebui sa ne uitam la scheletele fiecaruia din dulap... 

    E timpul sa intelegem daca vrem o directie comuna pentru noi toti si cum vrem sa ne definim ca natiune.... 

    Acest virus ce a palit si Romania este bun daca ar elimina toti cetatenii ,,nocivi", in cazul nostru, referindu-ma la schema din poza. Matematic vorbind, se pare, ca va fi numai 6% din toti nocivii.

    Cam putin....  

    Grup de acționari prezumați că acționează concertat în legătură cu SIF Banat-Crișana SA,

    conform Deciziei ASF nr. 522 din 22 aprilie 2020 

    Nr. crt. Denumire acționar 

    1 ARIS CAPITAL S.A. 

    2 SMART CAPITAL INVESTMENTS S.A. 

    3 TORCH INVEST S.A.  

    Un număr de 37.400.920 de acțiuni cu drepturi de 

    vot suspendate prin metoda pro-rata, care 

    depășesc pragul de 5% din capitalul social. 

    Doar atat poate ASF?

    Aceste firme trebuiau sa vanda din 2015 sa ajunga la pragul de 5% cat spune legea. 

    1. ai dreptate in foarte multe! am avut istoria mea, m-ai tintit si pe mine, dar acum citesc si-mi dau seama ca-ti dai si tu seama, ca eu eram un sfant fata de derbedeii astia. Najib m-a pacalit. eram dupa lupta cu Iaciu; nu am simtit ce vine. astia sunt mafioti cu gulere albe. noi aveam principii; astia nu au niciun Dumnezeu. ma rog pentru piata sa reziste Ciurezu.

      S-au terminat banii din parasuta de aur?

      Da - i-am irosit pe mata! are gusturi fine la barbati, dar e si cheltuitoare mare nebuna

    Șoc pe SIFI Imobiliare (SIFI-simbol bursier)

    Stiti societatea aia de 200mil € ? Care creștea ca în poveste VUAN-ul la Sif1? 

    A apărut un element nou, cineva s-a pus la cumpărare cu 13 acțiuni, dar la un preț ce ar șterge din valoare un mizilic de vreo 50mil €! 

    Ciudat! Până acum stăteau la cumpărare la 220lei cu o acțiune, dar si cu 20 acțiuni (nisnai, de parcă nu știau că nu sunt decât 13 !) 

    Care va fii pasul următor al lor? Al nostru ar trebui să fie presiune, presiune, constituirea unei mase critice să știm mai multe despre acest SIFI,viitor unicorn al BVB!

    1. Preț cumpărare 154 lei!!

    Hotararile Adunarii Generale Ordinare a Actionarilor SIFI UNITEH S.A. din 27.04.2020

    HOTARAREA NR. 2  

    Art. 1. Aprobarea acoperirii pierderii nete realizate in anul 2019 in cuantum de 2.336.735,11  

    lei din alte rezerve conform propunerii Consiliului de administratie, cu 100% voturi pentru,  

    0% voturi impotriva si 0% abtineri din totalul de 377.616 voturi exprimate.  

    Art. 2 Aprobarea distribuirii din alte rezerve in cuantum de 21.381.640 lei sub forma de  

    dividend. Aprobarea unui dividend brut/ actiune de 49 lei si modalitatea de plata a dividendelor  

    conform prevederilor legale. Aprobarea suportarii costurilor aferente platii dividendelor de  

    catre actionarii societatii din valoarea dividendului net. Aprobarea datei de 25.05.2020 ca data  

    platii dividendelor conform art. 178 din Regulamentul nr. 5/2018 cu 100% voturi pentru, 0%  

    voturi impotriva si 0% abtineri din totalul de 377.616 voturi exprimate.  

    HOTARAREA NR. 5  

    Art. 1. Aprobarea remuneratiei administratorilor persoane fizice in cuantum de 600 lei net/  

    luna pentru exercitiul financiar 2020 cu 100% voturi pentru, 0% voturi impotriva si 0% abtineri  

    din totalul de 377.616 voturi exprimate.  

    Art. 2. Aprobarea remuneratiei in cuantum de 22.400 lei plus TVA/ luna pentru administratorul  

    persoana juridica pentru exercitiul financiar 2020 cu 100% voturi pentru, 0% voturi impotriva  

    si 0% abtineri din totalul de 377.616 voturi exprimate.  

    HOTARAREA NR. 6  

    Art. 1. Aprobarea limitelor generale ale remuneratiilor suplimentare ale administratorilor la  

    maxim 0.3% / an din valoarea activului net la 31.12.2019 si limitele generale ale remuneratiei  

    directorului la maxim 150.000 lei/ an cu 100% voturi pentru, 0% voturi impotriva si 0%  

    abtineri din totalul de 377.616 voturi exprimate.  

    Societatea este controlata de:  

    SIF IMOBILIARE PLC loc. NICOSIA CYP219.043 actiuni50,1978 %  

    S.I.F. BANAT-CRISANA S.A. loc. ARAD 158.573 actiuni36,3399 %  

    Asadar 10.733.583 lei pleaca in Cipru din SIFI UNITEH SA BUCURESTI controlati de Lakis &Dragoi.  

    Curat murdar coane. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Crypto

Supliment dedicat pieţei monedelor digitale
Dezbaterea online “Exporturile, în primul rând!”
BTPay
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
BITCOIN ROMANIA

Curs valutar BNR

02 Mar. 2021
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0535
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4161
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6329
Gram de aur (XAU)Gram de aur225.4539

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Hidroelectrica
Concurs de idei de afaceri inovative ”Money is Funny” – ÎNSCRIERI
www.hipo.ro
HackITall2
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro