Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

Dosar penal pentru defrişările ilegale din Maramureş

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Companii #Mediu /

Dosar penal pentru defrişările ilegale din Maramureş

Peste 100.000 metri cubi de lemne, raşi ilegal în 10 ani  

Prejudiciul total depăşeşte 12 milioane lei

Costel Alexe, ministrul mediului, apelor şi pădurilor, a declarat, ieri, că Maramureş este în topul judeţelor cu cele mai multe tăieri ilegale din pădure. Ministrul de resort a arătat că Garda Forestieră Cluj a constatat că, pe raza Ocolului Silvic Sighetul Marmaţiei, s-a produs cea mai mare tăiere ilegală din ultimii cinci ani. Este vorba despre o suprafaţă de 340 de hectare şi de un prejudiciu adus statului român de peste 12 milioane de lei.

"Vorbim despre o cantitate uriaşă de peste 100.000 de metri cubi de lemn şi un prejudiciu financiar adus statului român de peste 12 milioane de lei. Iar prejudiciul de mediu adus naturii, speciilor şi ecosistemelor de acolo, este inestimabil", a spus ministrul Costel Alexe.

Domnia sa susţine că pentru aceste fapte s-a folosit o schemă infracţională foarte bine pusă la punct. Astfel, infractorii s-au folosit de legislaţia care obligă proprietarii de pădure că, odată la 10 ani, să întocmească un amenajament silvic, iar în acesta sunt inventariate suprafeţele şi este stabilit foarte clar cât se poate tăia, când se poate tăia şi ce metode de exploatare pot fi aplicate. În cazul de la Sighetu Marmaţiei, se pare că în anul 2005, la momentul întocmirii amenajamentului silvic pentru această suprafaţă, în mod absolut inexplicabil, sute de hectare de pădure au fost scoase din proprietatea statului şi încadrate la categoria "terenuri aflate în litigii".

Ministrul Costel Alexe susţine că nu există niciun document care să ateste aceste litigii. El mai arată că în perioada în care terenuri respective nu au mai fost în gestiunea Ocolului Silvic Sighet, nu au mai fost asigurate serviciile silvice, nici măcar cele de pază.

Astfel, întreaga suprafaţă a rămas la îndemâna hoţilor de lemne, care, timp de 10 ani, au tăiat tot ce se putea tăia, fără ca să se sesizeze cineva. Comform celor relatate de ministrul mediului, schema infracţională a mers mai departe: în amenajamentul din 2015, suprafeţele de pădure au fost reintroduse în proprietatea statului, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Statul avea din nou pădurile în gestiune, însă nu mai rămăsese niciun arbore în picioare.

Cu toate că hoţii au ras pădurea, natura a regenerat-o. "(...)cu ocazia deplasărilor în teren a angajaţilor G.F. Cluj, în toate parcelele şi subparcelele analizate şi parcurse în teren s-a constatat existenţa regenerării naturale, aceasta având vârste cuprinse între 5 şi 10 ani, aspect care vine să confirme că tăierile ilegale au fost efectuate în urma cu cel puţin 5 ani de zile în urmă", se arată în raportul Gărzii Forestiere Cluj.

Faţă de această situaţie, ministrul Costel Alexe a declarat: "O spun foarte clar: Vreau să îi văd cu cătuşe la mâini pe toţi hoţii de lemne din Româ­nia! Fie că vorbim de cei de la Sighetu Marmaţiei, făptaşii din speţa despre care v-am vorbit şi toţi complicii lor de prin instituţii, fie de ceilalţi care au adus Maramureşul în topul tăierilor ilegale, sau de toţi hoţii din restul ţării. Această metodă foarte laborioasă a fost îndelung plănuită şi suntem convinşi că ea nu putea fi pusă în practică fără complicitatea unor angajaţi din instituţiile statului. Şi mai cred ceva: cred că este o metodă pe care, dacă ne uităm cu atenţie, o vom mai întâlni şi prin alte părţi".

Controlul din Maramureş, de la Ocolul Silvic Sighet, a fost finalizat şi, fiind vorba de fapte penale, întregul dosar a fost transmis către unitatea de parchet competentă.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS