Comisarul european pentru economie, Valdis Dombrovskis, a declarat luni că este „prudent optimist” în privinţa posibilităţii ca Uniunea Europeană să acorde Ucrainei încă 45 de miliarde de euro, pe lângă finanţarea deja convenită, relatează dpa.
În prezent, UE oferă Kievului un împrumut de sprijin în valoare de 90 de miliarde de euro pentru perioada 2026-2027, după ce în octombrie, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a transmis liderilor europeni că ţara sa are nevoie de încă 70 de miliarde de euro în 2027 pentru apărare, armament şi menţinerea rezilienţei, conform sursei.
„Facem eforturi pentru a acoperi deficitul de finanţare al Ucrainei, care s-a dovedit a fi mai mare decât se anticipa”, a declarat Dombrovskis jurnaliştilor, la sosirea la reuniunea miniştrilor de Finanţe din statele membre ale UE.
Comisia Europeană lucrează la o propunere prin care Uniunea să acopere aproximativ două treimi din necesarul financiar suplimentar al Ucrainei, respectiv 45 de miliarde de euro. Una dintre principalele variante analizate este acordarea unui nou împrumut garantat prin activele ruseşti îngheţate în Uniunea Europeană, după modelul finanţării de 90 de miliarde de euro deja convenite, potrivit publicaţiei.
„Sunt de un optimism prudent că vom putea găsi o soluţie şi vom furniza o finanţare suplimentară de 45 de miliarde de euro pe lângă cea deja prevăzută”, a afirmat comisarul european.
Liderii Uniunii Europene urmează să discute despre sprijinul financiar suplimentar pentru Kiev în cadrul viitoarelor reuniuni, următorul summit european este programat în această săptămână, la Dublin, conform sursei.

























































1. fără titlu
(mesaj trimis de Vîjeu el Condor! în data de 09.11.2026, 12:58)
„ioropenii își aruncă banii pe fereastră”