Dragnea nu crede că impozitul zero la venituri sub 2.000 lei va fi aplicat din 2018

Andrei Stan
Macroeconomie / 31 octombrie 2017

Dragnea nu crede că impozitul zero la venituri sub 2.000 lei va fi aplicat din 2018

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că nu crede că măsura impozitului zero pentru cei cu venituri sub 2.000 de lei va fi aplicată din 2018, dar a adăugat că prin măsurile fiscal-bugetare preconizate pentru anul viitor va exista aproape acelaşi efect.

"Cred că în 2018 nu, dar efectul va fi aproape acelaşi, pentru că vor veni deduceri în funcţie de nivelul de salarizare, în funcţie de nivelul de venituri şi în funcţie de numărul de copii. La final, efectul va fi aproape acelaşi", a declarat Liviu Dragnea, aseară, la finalul discuţiilor purtate între liderii coaliţiei la Vila Lac 1, potrivit Agerpres.

Liderul PSD a vorbit şi despre reducerea contribuţiilor sociale de la 39,25% la 35%, explicând că în programul de guvernare acest punct este prevăzut. El a precizat: "Este de la 39,25% la 35%. Există o condiţionalitate de la Comisia Europeană ca aceste patru contribuţii, ajutorul de şomaj, concediul medical, risc de accidente şi creanţele salariale, să existe, dar nu le-am mai lăsat pe toate patru, ca să facă un agent economic patru ordine de plată, le-am pus într-una singură şi prin asta s-a simplificat foarte mult. Deci, este contribuţia asiguratorie pentru muncă. Aşa se numeşte".

Preşedintele social-democraţilor a afirmat şi că punctul de pensie va fi 1.100 de lei de la 1 iulie 2018.

"De la 1 iulie, cum este în programul de guvernare", a spus Dragnea, fiind întrebat dacă punctul de pensie va fi de 1.100 de lei, aşa cum s-a promis.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vai!Câtă preocupare din partea domnului Dragnea pentru angajatori, auzi domnule, să nu facă 4 ordine de plată, tot un singur ordin făceau și până acum!

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb