Dragnea şi Tăriceanu - întâlnire cu Michel Barnier privind Brexit

E.P.
Politică / 2 octombrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Liderii celor două Camere ale Parlamentului, Liviu Dragnea şi Călin-Popescu Tăriceanu, s-au întâlnit astăzi cu negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru retragerea Marii Britanii din UE, Michel Barnier. Ei au discutat despre poziţia României în procesul Brexit şi despre drepturile cetăţenilor români care locuiesc în Marea Britanie.

Vizita în România a negociatorului şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, şi discuţia cu cei doi lideri ai Parlamentului vine în contextul în care retragerea UK din UE are loc în perioada deţinerii de către România a preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

Potrivit unui comunicat al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea şi Michel Barnier au discutat despre drepturile cetăţenilor şi decontul financiar, Dragnea dând asigurări că România va sprijini procesul Brexit pentru o relaţie apropiată între UE şi Marea Britanie în viitor. De asemenea, preşedintele Camerei Deputaţilor a subliniat importanţa unei abordări comune a celor 27 de state membre, astfel încât să poată fie găsită o soluţie avantajoasă pentru ambele părţi, care să fie conformă cu principiile UE, dar să respecte şi liniile Marii Britanii.

La rândul său, negociatorul-şef pentru Brexit şi-a exprimat încrederea faţă de rezultatul negocierilor şi a transmis că poziţionările părţilor privind guvernanţa Acordului de retragere privind drepturile cetăţenilor, decontul financiar şi perioada de tranziţie, şi indicaţiile geografice vor putea fi agreate, cel mai probabil, la finalul procesului de negociere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0552
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3437
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3905
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8533
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.7734

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
oaer.ro
targulnationalimobiliar.ro
romaniansecuritysummit.com
romexpo.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb