DUMITRU BUZATU, PREŞEDINTELE PSD VASLUI: ''Partidul traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere''

G.U.
Politică / 4 august 2020

''Partidul traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere''

Preşedintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, a declarat, astăzi, că a decis să candideze pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional al formaţiunii politice, deoarece "PSD traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere", conform Agerpres.

"Am decis să candidez la preşedinţia Consiliului Naţional pentru că PSD traversează o perioadă extrem de complicată din punct de vedere al structurilor de conducere şi eu cred că sfârşitul acestei perioade trebuie să fie marcat de acceptarea cadrului democratic de alegere a acelora care candidează la diverse funcţii în PSD, inclusiv a acelora care candidează la funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Nu sunt mânat de ambiţii sau ros de ambiţii de a dobândi cu orice preţ o funcţie. Cred însă, cu toată sinceritatea, că trebuie restabilit cadrul de democratic, de dezbatere şi de alegere în PSD", a precizat, pentru AGERPRES, Dumitru Buzatu.

Liderul PSD a afirmat că, până acum, nu a fost interesat de funcţii în partid şi că prin decizia de a candida la Congresul PSD de pe 22 august doreşte să-i stimuleze şi pe alţi colegi să se implice în structurile de conducere ale formaţiunii social-democrate.

"Am în vedere să-i stimulez pe aceia care doresc să joace un rol în structurile de conducere şi coordonare ale PSD, să-şi ia inima în dinţi şi să candideze. Eu nu cred că ideea de a candida cu echipa şi de a fi eliminat cu echipa este o idee foarte bună", a mai spus Buzatu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2718
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6289
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5798
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1282
Gram de aur (XAU)Gram de aur638.7919

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb