DUPĂ DEMISIA DIRECTORULUI GENERAL Acţiunile Ferrari scad

G.U.
Internaţional / 11 decembrie 2020

Acţiunile Ferrari scad

Acţiunile Ferrari au scăzut cu peste 1%, după ce plecarea neaşteptată a directorului general Louis Camilleri a provocat temeri privind strategia şi conducerea producătorului italian de maşini de lux, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Camilleri, în vârstă de 65, a demisionat joi din motive personale, iar preşedintele John Elkann, descendentul familiei Agnelli, va conduce interimar compania. Consiliul de Administraţie al Ferrari a anunţat că este în căutarea unui director general, fără a da amănunte suplimentare.

Camilleri a fost numit să conducă Ferrari în iulie 2018, după decesul neaşteptat al fostului director general Sergio Marchionne. În cei aproape doi ani sub conducerea lui Camilleri, acţiunile Ferrari au fost printre cele care au înregistrat cele mai bune performanţe în sectorul auto, cererea pentru maşinile sale de lux rămânând solidă, în pofida pandemiei de coronavirus (Covid-19), notează sursa citată.

Acţiunile Ferrari listate la Bursa de la Milano au atins nivelul record de 182,95 euro luna trecută.

Titlurile listate în SUA au scăzut cu aproximativ 1% după anunţul demisiei lui Camilleri.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb