DUPĂ O CONVORBIRE TELEFONICĂ CU TIMOFTI Iohannis îşi amână vizita în Republica Moldova

Ziarul BURSA #Politică / 20 ianuarie 2015

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, o convorbire telefonică cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, în urma căreia cei doi şefi de stat au fost de acord că în prezent nu sunt întrunite, în această ţară, condiţiile pentru vizita lui Iohannis, preconizată iniţial în 22-23 ianuarie.

Un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale precizează: "Realizat la iniţiativa înaltului demnitar de la Chişinău, dialogul a fost dedicat unei analize a contextului politic postelectoral din Republica Moldova şi negocierilor în vederea alcătuirii unui nou guvern. Domnul Preşedinte Iohannis i-a mulţumit domnului Preşedinte Timofti pentru prezentarea circumstanţelor politice actuale şi şi-a exprimat din nou speranţa că un guvern puternic, reprezentativ şi cu o agendă europeană fermă va putea fi votat în cel mai scurt timp de către noul Parlament de la Chişinău. Totodată, cei doi şefi de stat au fost de acord că în prezent nu sunt întrunite în Republica Moldova condiţiile pentru vizita de stat a Preşedintelui României, programată iniţial pentru 22-23 ianuarie a.c. Ambii înalţi oficiali au opinat că alegerea conducerii Parlamentului şi validarea unui guvern la Chişinău vor asigura condiţiile unui dialog politic cuprinzător şi pragmatic, orientat spre susţinerea parcursului european al Republicii Moldova. În final, s-a convenit ca vizita de stat la Chişinău a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, să aibă loc în perioada imediat următoare instalării noului guvern".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Oct. 2025
Euro (EUR)Euro5.0851
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3947
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4787
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7713
Gram de aur (XAU)Gram de aur566.1560

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
sustenlandia.com
immromania.eu
world-nuclear-exhibition.com
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb