După Tunisia şi Egipt, apeluri la revoltă paşnică în Siria, prin intermediul Facebook

F. A.
Internaţional / 1 februarie 2011

Un apel care cere organizarea de manifestări în cursul zilei de vineri "împotriva autocraţiei, corupţiei şi tiraniei" în Siria a fost lansat recent pe Facebook, în momentul în care manifestaţiile din Egipt cer plecarea preşedintelui Hosni Mubarak, relatează AFP.

Un grup pe Facebook, care avea deja peste 7.800 de membri în această dimineaţă, a lansat un apel la proteste sub sloganul "Revoluţia siriană 2011". Manifestările ar urma să înceapă vineri, după rugăciune, "prima zi de manie a poporului sirian şi de rebeliune civilă în toate oraşele siriene".

"Va asemănaţi tinerilor din Tunisia şi Egipt. Nu vrem o revoluţie violentă ci o revoltă paşnică (...), ridicaţi vocea de o manieră paşnică şi civilizată, pentru că exprimarea opiniilor este garantată de Constituţie", spune acest grup, într-un comunicat postat pe site.

Un alt grup a cerut pe Facebook o adunare în faţa Parlamentului din Damasc, joi la ora 15:00, în semn de solidaritate cu "studenţii, muncitorii, şomerii şi pensionarii sărăciţi".

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rominsolv.ro
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

01 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.2777
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6765
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5896
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1807
Gram de aur (XAU)Gram de aur625.5988

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb