EDIFM alocă 28 milioane euro în 2010 pentru proiectele ECOVERDE din Republica Moldova

C.P.
Companii / 15 septembrie 2010

Fondul Pentru Dezvoltare şi Investiţii Europene (EDIFM) şi-a început oficial activitatea în Republica Moldova, arată un comunicat remis redacţiei.

Fondul şi-a anunţat investitorii că după o lungă şi continuă analiză a fezabilităţii câtorva proiecte care au aplicat pentru finanţare, primul dintre acestea va fi aprobat până la sfârţitul lui septembrie, confirmând intenţia EDIFM de a investi în proiectul ECOVERDE, începând cu prima locaţie aleasă în Republica Moldova.

Pentru primul proiect ce va fi aprobat investiţia EDIFM se va situa la valoarea de 7 milioane de euro, urmând ca restul fondurilor necesare să fie oţtinute prin cofinanţare, pentru a acoperi astfel 100% din valoarea totală.

""Investiţia a fost verificată şi analizată în detaliu. Proiectul reflectă o abordare cu risc scăzut, combinând o tehnologie de vârf importată din UE, un înalt grad de fezabilitate bazată pe venituri garantate şi în acelaşi timp, un sprijin oferit ţărilor este-europene în confruntarea cu problemele deşeurilor, unul din principalii piloni pe care este bazat EDIFM"", mai este menţionat în memorandum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0963
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4068
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5200
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8481
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.6256

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb