Edilii Capitalei vor să investească 8,7 mil. lei, din fonduri nerambursabile, în parcuri

F. A.
Macroeconomie / 23 noiembrie 2009

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) a depus trei cereri de finanţare pentru a accesa fonduri nerambursabile în valoare de peste 8,7 milioane de lei pentru un sistem de administrare electronic, amenajarea parcului Ghencea şi extinderea şi reabilitarea parcului Herăstrău, conform NewsIn.

Valoarea totală a investiţiei pentru proiectul de amenajare a parcului Ghencea este de 2,46 milioane de lei, dintre care 2 milioane din fonduri nerambursabile, urmând ca în parcul de 8 hectare să fie amenajate spaţii recreative şi zone special amenajate pentru practicarea sportului, precizează reprezentanţii ALPAB.

Fondurile nerambursabile pentru care ALPAB a depus cerere fac parte din programele administrate de Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei şi de Administraţia Fondului pentru Mediu.

"Aceste proiecte vor însemna pentru bucureşteni un câştig atât în comunicarea cu structurile din administraţia locală implicate în actul decizional, cât şi un câştig în ceea ce priveşte spaţiile verzi amenajate şi gestionate, astfel încât să punem la dispoziţia cetăţeanului cât mai multe zone de recreere moderne în parcurile pe care le administrăm", a declarat Radu Popa, director general al ALPAB.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2644
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5839
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5564
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1267
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.7094

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb