Efectele pandemiei: angajaţii au prins gustul libertăţii

O.D.
Ziarul BURSA #Miscellanea / 12 august

Piaţa muncii a cunoscut modificări substanţiale în perioada pandemiei. Munca de la domiciliu a deschis noi orizonturi pentru angajaţi, care au început să vadă cu alţi ochi locul de muncă în general şi munca de la birou în special. Astfel, 47% dintre salariaţii participanţi la un studiu realizat de BestJobs iau în considerare să renunţe la statutul de angajaţi şi să devină freelanceri. Motivaţia a 44% dintre respondenţi de a deveni freelanceri este flexibilitatea programului şi independenţa pe care o oferă acest tip de activitate, relevă rezultatele sondajului. Pentru alţi 15% dintre respondenţi, motivaţia de a lucra ca freelanceri constă în libertatea de a lucra de oriunde, iar 12% speră să obţină venituri mai mari ca freelanceri. În perspectiva de a lucra ca freelanceri, 38% din respondenţi au menţionat că ar vrea să lucreze de acasă, 12% s-ar muta într-o zonă rurală din România, 10% s-ar muta de la munte, iar 9% într-o destinaţie exotică. Pe de altă parte, 70% dintre angajaţii participanţi la sondaj au menţionat că au lucrat sau apreciază că va fi nevoie să lucreze şi după programul normal al locului de muncă. Cei mai mulţi (23%) consideră că vor ajunge să se ocupe în timpul liber de activităţi profesionale pentru că nu au înlocuitor, alţi 22% vor să îşi ajute colegii, în timp ce 19% mărturisesc că sunt obligaţi să facă acest lucru atunci când apar situaţii neprevăzute. Un procent de 49 dintre respondenţii la sondaj au transmis că acceptă să lucreze în timpul liber doar în situaţii excepţionale, în timp ce 25% nu au nicio problemă să muncească atunci când şeful le solicită ajutorul. În schimb, 15% au declarat că ar fi de acord să rezolve sarcini legate de muncă în timpul liber dacă sunt recompensaţi suplimentar faţă de salariu, iar 11% au spus că, de obicei, refuză categoric cerinţe legate de job atunci când sunt în timpul liber. Totodată, activitatea angajaţilor după programul normal de muncă nu este întotdeauna legată exclusiv de locul de muncă, unii angajaţi fiind deschişi să aloce din timpul liber pentru proiecte suplimentare, se precizează în comunicatul BestJobs.

Astfel, mai mult de jumătate (52%) dintre angajaţii care au participat la sondaj au mărturisit că au acceptat cel puţin ocazional proiecte profesionale în afara locului de muncă. Atunci când au lucrat în timpul liber, 14% spun că au făcut acest lucru pentru proiecte suplimentare, 24% au alocat din timpul liber atât pentru proiecte cât şi pentru locul de muncă, în timp ce 41% s-au ocupat doar de cerinţe legate de locul de muncă. Un procent de 47 dintre respondenţii la sondaj au declarat că aleg să desfăşoare activităţi suplimentare pentru a-şi creşte veniturile. Alţi 30% s-au ocupat de proiecte profesionale suplimentare locului de muncă pentru dezvoltarea personală şi cunoaşterea de zone noi de activitate, 18% pentru a ajuta alţi oameni, iar 6% pentru a-şi dezvolta un portofoliu. Dintre cei care au realizat activităţi profesionale suplimentare, 65% s-au implică în proiecte plătite, în timp ce 35% au dedicat timpul lor voluntariatului. Doar 38% dintre cei care au proiecte profesionale în afara locului de muncă aleg acelaşi domeniu de activitate cu locul de muncă. Domeniile care permit cel mai mult angajaţilor să lucreze în afara timpului de birou sunt Tehnic (24%), Educaţie şi Training (16%), Vânzări (14%), Financiar şi Contabilitate (10%) şi IT (8%).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

Dtlawyers
BTPay
Apanova
GRAMPET GROUP
Electromagnetica
ifep.ro
UNNPR

Curs valutar BNR

26 Noi. 2021
Euro (EUR)Euro4.9491
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3869
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7398
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8407
Gram de aur (XAU)Gram de aur255.1246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro