eJobs: "140.000 de muncitori străini ar putea veni la muncă în România în 2024"

T.B.
Companii / 29 noiembrie 2023

eJobs: "140.000 de muncitori străini ar putea veni la muncă în România în 2024"

Contingentul de muncitori străini care vor putea veni la muncă în România în 2024 va creşte la 140.000, cu 40% mai mult faţă de pragul admis pentru acest an, respectiv 100.000, se arată într-un comunicat al eJobs, remis redacţiei. Cei mai mulţi se angajează în retail, horeca, servicii, construcţii, transport / logistică sau turism, pe poziţii din segmentul entry level, care necesită maximum doi ani de experienţă, informează sursa menţionată.

Potrivit comunicatului, "Cu toate că nu mai vedem un număr atât de mare de români care să aplice pentru joburile din străinătate, sunt domenii în care angajatorii au în continuare probleme în a acoperi necesarul de personal cu forţa de muncă existentă în România. În plus, toate sunt domenii afectate şi de o fluctuaţie mare de personal. Pentru aceste industrii, importul de forţă de muncă din străinătate, mai ales din afara Europei, a reprezentat o soluţie utilă, în special pentru a rezolva problema stabilităţii angajaţilor. Sunt, totodată, sectoare care au, anual, volume mari de angajări", spune Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, liderul pieţei de recrutare online din România.

Astfel, din cele aproape 350.000 de joburi postate de la începutul lui ianuarie şi până la sfârşitul lunii noiembrie, 86.000 au fost postate de angajatorii din retail, 51.000 de companiile din servicii, 40.000 de cele din industria alimentară, 37.000 de cele din turism, 32.000 de angajatorii din transport / logistică şi 28.000 de cei din construcţii, transmite sursa citată.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, mediile salariale nete, la nivel naţional, pentru un angajat care ocupă o poziţie entry level în aceste domenii sunt cuprinse între 2.600 şi 3.600 de lei, după cum urmează: de 3.000 de lei pentru cei care lucrează în retail, 3.600 de lei pentru angajaţii din construcţii, 3.000 de lei pentru industria alimentară şi horeca, 3.100 de lei pentru transport şi distribuţie şi 2.600 de lei pentru turism, arată datele comunicatului.

Roxana Drăghici, adaugă "Muncitorii care vin din afara spaţiului european au aceleaşi drepturi cu muncitorii români. La acestea se adaugă, însă, obligativitatea angajatorului de a le asigura cazare şi de a le oferi un salariu minim echivalent salariului minim pe economie din România. Chiar dacă recrutarea lor presupune o perioadă mai îndelungată de timp şi costuri suplimentare şi deşi angajatorii sunt conştienţi că, în unele cazuri, România reprezintă pentru cei care vin din Asia o punte de acces spre pieţe mai mari din Europa, recurg la această soluţie, pe fondul unui deficit adânc de candidaţi la nivel local", explică Roxana Drăghici.

2022 a fost anul în care a crescut cel mai mult numărul de permise de lucru alocate muncitorilor din afara ţării, în condiţiile în care, în 2021, contingentul de lucrători străini nou admişi pe piaţa muncii a fost de 50.000, dublu faţă de anul precedent, relatează sursa indicată. Potrivit datelor oficiale, anul trecut au fost înregistrate peste 96.000 de contracte de muncă pentru angajaţi veniţi din afara Uniunii Europene, transmite sursa citată.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile peste 24.000 de locuri de muncă, se mai arată în comunicat. Aproape 6.500 aparţin angajatorilor din retail, 2.000 celor din construcţii, 3.300 din servicii, 2.600 din transport / logistică şi 2.200 din turism / horeca, potrivit eJobs.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

unbr.ro
danescu.ro
arsc.ro
raobooks.com
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Feb. 2024
Euro (EUR)Euro4.9753
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5970
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8238
Gram de aur (XAU)Gram de aur298.9173

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb